Viitorul avocaturii de succes, construit de pe băncile Facultății: Alis Morar, intern JGV și Asociații

 

Alis Morar, intern JGV și Asociații

În facultate toți suntem extrem de preocupați să învățăm cât mai mult și cât mai bine. Cu toate acestea nu putem nega că ne-am întrebat adesea: Care este materia la care ar trebui să insistăm mai mult și de ce? Ce o să conteze mai mult când ne angajăm? În cele ce urmează o să vă relatez care este experiența și opinia mea în legătură cu acest aspect.

Este cunoscut că teoria poate părea adesea anostă, fără a avea rezonanță practică, concretă, dar ce este de menționat este că totuși Facultatea de Drept este o facultate care prin comparație cu altele te învață multe lucruri pe care chiar le folosești mai târziu. Deși ne raportăm la anumite instituții ca fiind desuete această părere va suferi modificări substanțiale în momentul în care ne aflăm în situația de a le pune în aplicare. Ceea ce mulți neglijează este faptul că, indiferent de momentul la care te situezi în frumoasa călătorie prin lumea Dreptului, practica nu poate dobândi valențe depline fără fundamente consolidate timpuriu.

Am fost printre norocoșii care au putut beneficia de o experiență în acest sens. Odată ce am fost selectată pentru desfășurarea unui stagiu de practică la JGV & ASOCIATII am început să mă gândesc la diverse  situații, ipoteze, cazuri și mă năvăleau gândurile cu privirea la munca pe care o voi desfășura în cadrul societății.

Toate temerile au dispărut în momentul în care am fost primită cu căldură într-un colectiv unit, dornic de a împărtăși din experiența acumulată. Pe parcursul stagiului de practică, ce s-a desfășurat pe durata unei luni, am avut șansa de a aplica cunoștințele dobândite în anul precedent de studiu, în soluționarea unor cauze aflate în dosarele JGV.

În principal activitatea mea s-a desfășurat pe drept civil. Materia obligațiilor a avut întâietate, însă fără a neglija și alte ramuri ale dreptului precum dreptul penal sau dreptul muncii. Un domeniu pe care nu aș fi avut ocazia să îl studiez în altă împrejurare a fost reprezentat de reglementarea produselor farmaceutice. Un domeniu de actualitate, extrem de vast, în care cadrul legislative nu este desăvârșit, drept urmare cazurile ivite în practică sunt extrem de provocatoare. Condițiile de comercializare a unui medicament, punerea pe piață a unor produse care conțin anumite substanțe chimice, reprezintă situații reale cu care m-am confruntat pe parcursul acestor săptămâni.

O să insist pe ceea ce mi s-a părut cel mai provocator și anume pe partea practică a teoriei generale a obligațiilor și a contractelor speciale. Am observat cum relațiile contractuale dintre părți au suferit modificări acute în contextul actual și cum pandemia a forțat partenerii contractuali să se adapteze unei situații fără precedent, unei situații care a testat mai întâi de toate maleabilitatea părților și dorința acestora de a menține valabil un acord, care probabil își va schimba înfățișarea inițial prefigurată. Efectele, în materie civilă, sunt diverse, însă remediul ales pentru rezolvarea posibilelor divergențe trebuie să răspundă deopotrivă intereselor comerciale ale contractanților. Fie că se va invoca forța majoră, cazul fortuit sau chiar se va ajunge la suprimarea contractului, fiecare parte încearcă să își păstreze o activitate economică profitabilă.

Aici am observat că principiul pacta sunt servanda nu este doar un dicton latin, ci chiar este invocat des în situații conflictuale sau litigioase, iar părțile sunt ținute să își execute obligațiile izvorâte din contract, întocmai precum ele ar izvorî din lege.

N-am ocupat de niște cazuri interesante, mai multe la număr, în care un comerciant al unor produse agricole, nu a mai putut să își execute prestația la care s-a obligat inițial, fiind în imposibilitatea de a livra către cumpărător cantitatea de cereale promisă. La rândul sau, furnizorul acestui produs a fost impactat profund de efectele devastatoare pe care le-a provocat pandemia, forța de muncă a scăzut considerabil, condițiile meteo au fost defavorabile, iar producătorul  nu a obținut recolta promisă.

Imposibilitatea fortuită de executare în care se afla vânzătorul a ridicat o problemă pe care niciuna dintre părți nu o dorea deferită instanțelor. Astfel, părțile contractuale au căzut de acord pentru adaptarea contractului și distribuirea echitabilă între acestea a pierderilor și a beneficiului contractual. Rolul meu a fost să revizuiesc contractele semnate de părți, să înțeleg piața produsului, industria comerțului cu astfel de produse și să redactez, în primă fază, notificările prin care părțile se puneau în întârziere, solicitând executarea contractului, apoi actele adiționale care consfințeau înțelegerea.

Ce am învățat este că chiar dacă contractanții sunt ținuți să își execute prestațiile întocmai cum acestea au fost asumate, indiferent de cât de oneroasă a devenit prestația, fie din cauza scăderii valorii contraprestației, fie din cauza creșterii costului propriei prestații, anumite situații fac vădit injustă obligarea unei părți la executarea ei.

Acestea reprezintă situațiile în care, dacă sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, părțile pot ajunge la un consens prin care să găsească calea potrivită de distribuire a riscului.

Cumva, intențiile reale ale părților – vânzători sau cumpărători precum și specificul unei industrii m-a făcut să înțeleg că aceștia sunt departe de ceea ce și-a dorit legiuitorul prin adoptarea unor norme legislative. Pe de altă parte, dacă ne situăm în situația în care o parte invocă diverse excepții cu rea-credință, fără a avea fundamente solide, rolul avocatului, și în cazul de față al meu, a fost să identific un remediu care să îl pună la adăpost de riscul insolvabilității unei părți.

Unul din cele mai la îndemână remedii, îndeplinind funcția de garanție imperfectă, este excepția de neexecutare ce se înscrie în efectele specifice ale contractelor sinalagmatice. Astfel, am observat că deseori avocații își sfătuiesc clienții să invoce această excepție ca un remediu contractual. Practic, în funcție de riscul de neplată sau de neexecutare al celeilalte părți, este datoria avocatului să își sfătuiască clienții să invoce excepții de neexecutare pentru a preîntâmpina procese lungi prin care încearcă să recupereze bani sau să încaseze prețul unor produse. În cadrul acestui stagiu am redactat o serie de astfel de notificări.

În cadrul teoriei generale a obligațiilor și inclusiv în cadrul materiei contractelor speciale nu se pune atât de mult accent pe instituția rezoluțiunii și/sau rezilierii față de cât este de uzitată de fapt în practică. Am observat că atunci când părțile nu mai au un interes să mențină un anumit contract, pentru că nu le mai aduce profit, doresc să îl rezilieze sau să îi înceteze efectele într-o formă sau alta și să nu își mai execute obligațiile viitoare. Am observat cât de des sunt folosite notificările de încetare a diverselor contracte și cât de important e studiul și înțelegerea rezoluțiunii, rezilierii și mai ales diferențele dintre ele.

Mai mult chiar, pe parcursul stagiului am fost pusă în ipostaza de a redacta notificarea prin care se acorda debitorului un termen suplimentar de executare a prestației sale, fiind astfel un mijloc de presiune ce apăsa asupra acestuia, premergător încetării contractului, prin reziliere.

Acest stagiu nu m-a privat de domeniul principal de activitate al societății de avocatură. Am luat act de aspecte neplăcute provocate de neglijenta unor conducători auto, de consecințele nefaste pe care acțiunile acestora le produc în viața victimelor, a apropiaților acestora sau chiar în propria viață. Din punct de vedere juridic, sunt incidente doua instituii semnificative: cea a răspunderii civile delictuale și cea a răspunderii civile contractuale. Din păcate, pasivitatea multor companii de asigurări și indiferența manifestată de aceștia în rezolvarea și compensarea acestor daune pe cale amiabilă deschide adesea poarta către găsirea dreptății în instanță. Limitele înscrise în polițele de asigurare reprezintă deziderate atât pentru părți, cât și pentru avocați, dar întotdeauna va exista instanța care va stabili – mai mult sau mai puțin justificat – care este suma ce poate fi acordată pentru acoperirea unor pierderi.

Ce am înțeles ca student în anul III este că din punctul de vedere al raportului juridic, răspunderea șoferului față de victimă este una delictuală, urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, care încalcă regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impun ori aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altei persoane. În acest caz, pentru repararea prejudiciului între autor și victimă se naște dreptul de creanță al persoanei prejudiciate de a i se repara prejudiciul suferit și, corelativ, obligația persoanei responsabile.

Prejudiciul suferit de victime poate avea atât o componentă materială, cât și una morală, nepatrimonială. Prejudiciile materiale pot fi reparate pecuniar, însă cele morale constând în durerile fizice și psihice suferite de victimă, pot fi reparate doar prin mijloace nepatrimoniale și compensate prin mijloace bănești.

În cazul răspunderii asiguratorii, asigurătorul este obligat să despăgubească victima, în limitele sumei asigurate. Teoretic, în cazul producerii evenimentului care acoperă asigurarea auto, întinderea obligației de despăgubire se stabilește în mod amiabil între asigurat-asigurator-persoana prejudiciată. În acest caz se ivește în discuție răspunderea contractuală dintre asigurat și asigurator, în temeiul căreia asiguratorul trebuie să suporte consecințele nefaste ale accidentului produs și să despăgubească terțul prejudiciat, executându-și astfel obligația contractuală asumată în cazul producerii evenimentului.

Rolul meu a fost să înțeleg care este rolul avocatului în cadrul producerii unui prejudiciu, cum se deschide un dosar de daună, cum se avizează un asigurator privind respectiva situație și cum se pot negocia amiabil astfel de dosare.

Consider că, fiecare experiență contribuie definitoriu la formarea noastră ulterioară, indiferent de domeniul în care vom activa ulterior. Fiecare dintre noi ajunge să fie suma persoanelor cu care a interacționat și care și-au pus amprenta în mod variat asupra personalității și percepției noastre. Prin intermediul acestei luni petrecute în cadrul societății JGV și Asociații, prin sarcinile structurate, prin varietatea de situații, prin căldura cu care mi-au fost explicate diferite cazuri am reușit să îmi îmbunătățesc imaginea despre lumea cotidiană. Am apreciat că fiecare greșeală, fiecare stângăcie mi-a fost explicată și astfel îndreptată prin expunerea unor puncte de vedere solide, dobândite în timp.

Cunoștințele dobândite prin implicarea activă în activitățile biroului s-au completat perfect cu teoria aprofundată pe băncile facultății.

Am simțit rolul formator al acestui stagiu, fiind încurajată să îmi exprim opiniile și să acumulez continuu noi informații. Nu în ultimul rând consider răspunderea civilă delictuală și contractuală împreună cu instituția rezilierii și a excepției de neexecutare ca fiind extrem de importante în practică.

Cătălin Vlad, managing partner JGV și Asociații

Există două extreme spre care tind o mare parte din absolvenții de drept și chiar avocații.

Prima e să considere că, dacă ignoră doctrina și jurisprudența și aproape orice din ce ar fi trebuit să învețe pentru a fi buni avocați și se vor baza pe o retorică goală care umple pagini de cereri de chemare în judecată sau contracte,  cu mai mult sau mai puțin succes în practică, este suficient.

A doua tendință este să ignore orice altceva în afară de lege și doctrină, considerând că interesele unor clienți, practicile comerciale și orice se întâmplă în lumea comerțului, în industria de vânzări de echipamente, pharma sau real estate nu îi privește atât timp cât nu există un text de lege care să prevadă ceva expres sau eventual nu s-a pronunțat pe subiect un reputat profesor.

Mă simt obligat să transmit asta inclusiv studenților care vin în practică la noi, și mă refer aici la Alis Morar, care a excelat în acest sens, ca echilibru de abordare între cele două tendințe de mai sus, ca este esențial ca materiile învățate în facultate să fie văzute ca reale “mijloace” în vederea scopului de a ,,asista” clienții într-un mod optim și profesionist.

Îi urez în acest scop succes în cariera viitoare și sper ca în următorii ani dezvoltarea sa profesională să fie o confirmare a opiniei mele de astăzi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here