Interviu acordat de către Magda VOLONCIU, Managing Partner Magda Volonciu & Asociații
În domeniul dreptului muncii din România, Magda Volonciu aparține fără echivoc profesioniștilor care modelează această arie de practică. De mai bine de trei decenii, numele său se confundă cu una dintre cele mai sofisticate și mai sensibile zone ale practicii juridice, aceea în care legislația, economicul, tensiunile sociale și dinamica umană se întâlnesc zilnic.
Dincolo de statutul de Managing Partner al uneia dintre cele mai respectate firme specializate în dreptul muncii și de rolul său academic, Magda Volonciu are un tip rar de autoritate: aceea construită prin excelență, continuitate, generații formate și capacitatea de a anticipa transformările unui domeniu înainte ca acestea să devină evidente pentru toată lumea.
În conversația pe care o poartă astăzi despre viitorul muncii, discursul său evită atât optimismul facil, cât și nostalgia unei lumi profesionale care se atenuează sub presiunea tehnologiei. Analiza este lucidă, aproape chirurgicală, dar păstrează permanent o dimensiune umană.
„Ne aflăm în fața unei schimbări majore. Și trebuie să înțelegem că lucrurile nu se schimbă pentru că cineva decide să le schimbe, ci pentru că realitatea obiectivă împinge totul într-o altă direcție. Robotul nu are contract de muncă, robotul nu fumează, nu are nevoie de concediu și nici nu se sindicalizează. Dar relația dintre cel care muncește și cel pentru caremuncește va exista întotdeauna. Numai că va arăta diferit.”
Pentru Magda Volonciu, relația clasică dintre angajat și angajator nu va dispărea, însă va fi obligată să se adapteze unor reguli complet noi. Directivele europene privind munca pe platforme, noile forme de colaborare și impactul inteligenței artificiale sunt doar primele semne ale unei schimbări structurale.
„Nu mai există relațiile clasice de muncă pe care le știam acum câteva decenii. Europa vorbește despre munca pe platforme, despre noi forme de colaborare, despre alte tipuri de contracte. Toate aceste lucruri sunt semnul unei transformări profunde. Și problema este că legislația nu mai reușește să țină pasul cu viteza cu care se schimbă lumea.”
Această transformare vine însă într-un moment în care legislația pare că nu mai poate ține pasul cu viteza schimbărilor din piață. În opinia sa, diferența dintre realitatea practică și mecanismele legislative devine tot mai vizibilă.
Exemplul pe care îl oferă este cel al transparenței salariale, un concept care, în teorie, pare incontestabil, dar care poate produce vulnerabilități atunci când nu este implementat coerent.
„Transparență salarială, nediscriminare, sunt concepte care sună extraordinar în spațiul public. Dar în spatele acestor cuvinte trebuie să existe mecanisme clare, funcționale și coerente. În momentul în care legislația este construită superficial sau implementată fără logică juridică, nu rezolvi problemele, ci creezi vulnerabilități și tensiuni noi.”
Dincolo de activitatea sa juridică, Magda Volonciu a construit în ultimii ani unul dintre cele mai relevante forumuri dedicate dreptului muncii din România, un spațiu în care se întâlnesc avocați, judecători, profesori universitari, reprezentanți ai mediului politic și specialiști ai domeniului. Pentru ea, ideea centrală a acestui proiect este dialogul.
„Noi, cei care lucrăm în dreptul muncii, suntem o comunitate foarte unită. Oamenii au nevoie să vorbească între ei, să asculte opinii diferite, să își pună întrebări și să caute împreună soluții. De aici a pornit ideea forumului. Din nevoia de dialog real într-un domeniu care se schimbă permanent.” După cinci ediții, forumul începe să depășească dimensiunea unui simplu eveniment profesional și să devină o platformă de reflecție asupra viitorului relațiilor de muncă. „Poate că în viitor acest forum va deschide ferestre pentru o nouă construcție.”
Un alt punct important al conversației este educația și rolul pe care aceasta îl are în formarea noilor generații de specialiști. Magda Volonciu vorbește cu o sinceritate rară despre bucuria de a vedea foști studenți devenind profesioniști capabili să performeze independent.
„Poate cea mai mare satisfacție este momentul în care îi vezi pe cei pe care i-ai format devenind profesioniști adevărați. Îi întâlnesc astăzi în instanțe, în firme, în profesie, și există o bucurie specială în faptul că îi vezi construindu-și propriul drum.”
În același timp, observă și fragilitățile sistemului actual de educație, dominat de viteză și consum rapid de informație: „Eu am fost întotdeauna obișnuită să construiesc fundații. Astăzi trăim într-o lume a vitezei maxime, în care informația circulă instant și totul pare să se consume foarte repede. Dar fără mecanisme solide, fără principii și fără o bază serioasă de gândire juridică, inevitabil apare un moment în care totul se blochează.”
Aceeași logică a profunzimii explică și filosofia profesională pe care și-a construit cariera. Magda Volonciu crede ferm că viitorul avocaturii aparține specializării și expertizei autentice: „Nu poți să le faci pe toate și să le știi pe toate.”
În contextul dezvoltării inteligenței artificiale, nu vede AI-ul ca pe o amenințare directă pentru avocații specializați. Din contră, consideră că într-o lume în care informația generală devine accesibilă instant, adevărata valoare va fi reprezentată de capacitatea de a oferi soluții personalizate.
„Nu mi-a fost niciodată teamă de inteligența artificială și nu cred că avocații specializați vor dispărea. Cei care vin către noi nu caută răspunsuri generale sau informații pe care le poate produce oricine. Ei caută soluții construite pentru probleme specifice, iar asta înseamnă experiență, nu doar informație.”
Poate cea mai importantă idee a interviului rămâne însă nevoia unui echilibru real între capital și componenta socială. Pentru Magda Volonciu, relația dintre angajat și angajator este un exercițiu permanent pentru menținerea echilibrului: „Între capital și componenta socială va exista întotdeauna o tensiune. Interesele sunt diferite prin natura lor. Marea provocare este să găsești acel echilibru în care și angajatul și angajatorul să înțeleagă că depind unul de celălalt.”
În opinia sa, societatea are tendința naturală de a proteja partea percepută drept vulnerabilă, adică angajatul. Totuși, ignorarea presiunilor și responsabilităților asumate de angajator produce, la rândul ei, dezechilibre. „Există tendința firească de a proteja partea considerată vulnerabilă, adică angajatul. Dar trebuie să înțelegem și ce înseamnă presiunea celui care ține în viață un business, care are responsabilitatea salariilor, a contractelor, a riscurilor economice. Dacă una dintre părți este ignorată complet, echilibrul dispare.”
Finalul conversației lasă impresia unei concluzii care depășește zona juridică și intră într-o reflecție mai largă despre societate, responsabilitate și capacitatea de a construi relații funcționale într-o lume aflată într-o schimbare continuă.
„În momentul în care vom reuși să înțelegem că relația dintre angajat și angajator nu este una de confruntare permanentă, ci una de interdependență, atunci probabil vom începe să construim un sistem cu adevărat funcțional.”
