Valeriu Stoica: Ponta a cerut verificarea contractelor cu statul ale Stoica&Asociatii

Corpul de control al premierului a trimis o adresa catre toate institutiile publice si companiile de stat, pentru a inventaria contractele de asistenta juridica incheiate de acestea cu societatea de avocati Stoica&Asociatii, afirma partenerul fondator al casei de avocatura, Valeriu Stoica (foto), intr-o declaratie acordata Mediafax.

El apreciaza ca acest demers este unul discriminatoriu, deoarece nu vizeaza si contractele incheiate de stat cu alte societati de avocatura.

“Recent, Corpul de control al prim-ministrului a trimis o adresa catre toate institutiile publice si companiile cu capital majoritar de stat pentru a inventaria contractele de asistenta juridica pe care acestea le-au incheiat cu societatea de avocati Stoica&Asociatii. Daca interesul prim-ministrului s-ar referi la toate contractele de asistenta juridica incheiate in sectorul public, nu as fi comentat acest demers. Dar informarea discriminatorie cu privire la aceste contracte, cu excluderea tuturor celorlalte societati de avocatura, este de natura sa nasca un mare semn de intrebare referitor la intentia reala care se afla in spatele acestei actiuni a prim-ministrului”, afirma democrat-liberalul Valeriu Stoica, partener fondator al casei de avocatura.

Potrivit Mediafax, Valeriu Stoica ii solicita premierului sa informeze opinia publica in legatura cu toate contractele de servicii juridice incheiate de institutiile publice si societatile cu capital majoritar de stat, cu precizarea valorii si a societatilor sau cabinetelor de avocati care au prestat serviciile juridice respective, spunand ca, in caz contrar, va fi evident ca se urmareste in mod vadit abuziv doar prejudicierea imaginii societatii de avocati Stoica&Asociatii, “institutie care si-a castigat prestigiul ca urmare a unei activitati indelungate si a calitatii profesionale a membrilor sai”.

“Prim-ministrul Victor Ponta nu pare sa fie coplesit de grijile guvernarii. Altfel, nu s-ar explica de ce isi consuma timpul pretios pentru a lansa atacuri repetate impotriva mea, ca avocat. La inceput am crezut ca este dezinformat, acum imi dau seama ca este autorul unei campanii de denigrare. Este de neinteles miza acestei campanii cat timp nu am ocupat in ultimii 10 ani nicio functie publica, iar in prezent, in viata politica, am doar calitatea de membru PDL. Nu mi-am anuntat candidatura pentru nicio functie in continuare si nici nu am de gand sa o fac. Atunci de ce aceasta risipa de timp si de resurse din partea guvernantilor?”, adauga Valeriu Stoica.

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanta de urgenta prin care interzice institutiilor publice, regiilor autonome si companiilor nationale sa mai contracteze servicii de consultanta si asistenta juridica daca dispun deja de personal propriu de specialitate.

Premierul Victor Ponta a declarat anterior ca ar trebui ca Valeriu Stoica sa renunte la capusarea tututor firmelor de stat.

“Am vazut ca domnul Valeriu Stoica vorbea de ce lucruri bune o sa faca PDL. Primul lucru, ar trebui ca domnul Stoica sa renunte la capusarea tututor firmelor de stat, ca domnia sa e avocat si, ati vazut, pierde toate procesele. Daca domnul Stoica nu mai capuseaza firmele de stat, s-ar putea ca PDL sa-si revina”, a spus Ponta.