Constituită în noiembrie 1995, prin asocierea a doi dintre cei mai valoroși avocați români, Valeriu Stoica și Cristiana I. Stoica, societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII a construit, în trei decenii, o instituție sinonimă cu performanța juridică, cu onestitatea față de profesie și cu încrederea clienților săi.
Partenerii fondatori și-au dedicat vasta experiență acumulată deopotrivă în practica avocațială, cât și în activitatea academică, punând bazele uneia dintre cele mai renumite societăți de avocați din România.
STOICA & ASOCIAȚII a dobândit recunoaștere națională și internațională – fiind menționată în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000, IP Stars -, prin întreaga sa activitate de asistență juridică și de reprezentare a unui portofoliu vast de clienți – corporații multinaționale și internaționale, întreprinderi mici și mijlocii -, din România sau din străinătate.
Cu o echipă de peste 40 de avocați, STOICA & ASOCIAȚII a dovedit că este o echipă puternică, bazată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo.
Aniversarea a 30 de ani de activitate reprezintă un moment de reflecție și de recunoștință pentru întreaga echipă STOICA & ASOCIAȚII. Este o ocazie pentru a onora tradiția, valorile și oamenii care au contribuit la consolidarea unei reputații construite prin rigoare, profesionalism și spirit de echipă.
Am profitat de acest moment aniversar pentru a împărtăși câteva gânduri și perspective din practica recentă a avocaților din cadrul STOICA & ASOCIAȚII, dar și pentru a privi înainte – spre provocările și oportunitățile care definesc evoluția avocaturii de business în România.
1. Sunteți cunoscut ca una din principalele voci în formarea și apărarea statului de drept din România. Cum stă țara noastră în opinia dumneavoastră, de remarcabil jurist, din acest punct de vedere, comparativ cu țări din blocul comunitar sau chiar de peste ocean?
Prefer sintagma domnia legii (Rule of Law), care exprimă mai clar echilibrul și controlul reciproc dintre puterea executivă și puterea legislativă. Sintagma stat de drept (L’etat de droit, Staatsrecht) –a cărei origine este legată doar de bunăvoința unor monarhi luminați, ca Frederic cel Mare – nu a evocat inițial această garanție instituțională. Numai prin convenție, în teoria politică a democrației constituționale, sintagmele domnia legii și stat de drept au dobândit o semnificație comună. Teoria politică ar fi rămas însă vorbă goală fără îndelungata istorie engleză a acestui concept și a practicii politice asociate, ambele continuate în practica politică nord-americană.
Domnia legii este efectivă numai dacă este asimilată în atitudinile și comportamentele cetățenilor și ale clasei politice. Acestea alcătuiesc structura de rezistență a democrației constituționale ca regim politic care apără și garantează libertatea, demnitatea și siguranța persoanei umane, valori de sorginte creștină, dar care au fost laicizate. Sunt valori care au potențialul de a crea puternice legături de apartenență comunitară, deoarece au fost constituite și consolidate într-o îndelungată istorie a ideilor, de două milenii, în care se întrepătrund contribuțiile iudeo-creștine, cele ale antichității greco-romane și cele ale curentelor modernității, de la Renaștere și până în prezent. Instituțiile politice edificate pe fundamentul acestor valori au fost și ele testate, ajustate și consolidate timp de mai multe secole.
Forța de atracție a valorilor și eficiența practică a instituțiilor democrației constituționale au fost regenerate succesiv prin ideile și proiectele elaborate de mai multe generații de intelectuali și puse în operă de oameni politici, cu clarviziune și cu capacitatea de a solidariza comunitățile.
Această regenerare a fost mereu necesară, pentru că – în istoria bimilenară a valorilor și a principiilor care afirmă demnitatea, libertatea și siguranța persoanei – au existat tot timpul variante alternative, susținute cu multă energie intelectuală și cu numeroase forțe politice și militare. Nu de puține ori, soarta acestor valori și principii a atârnat, în istoria lor bimilenară, de un fir de păr. Nu este vorba despre a face un exercițiu de istorie contrafactuală, ci de a reaminti, cu privire la perioada modernă, că există o lungă listă a momentelor de cumpănă, în care bătăliile pentru afirmarea valorilor și principiilor democrației constituționale au fost pierdute temporar, pentru ca apoi alte bătălii să fie câștigate. Lupta pentru aceste valori și principii este continuă. Există în prezent idei, teorii, ideologii, mișcări politice și mișcări religioase fundamentaliste, mai puternice decât cele din secolele trecute, care atacă valorile și principiile Lumii Libere, atât din interior, cât și din exterior.
În România, internalizarea conceptului de domnie a legii, precum și a valorilor, principiilor și instituțiilor democrației constituționale a început în urmă cu două secole, dar a fost un proces sinuos, cu ezitări și sincope, cu renunțări și reveniri, mereu sub influența evenimentelor care au conturat liniile geostrategice, mai întâi la nivel european, apoi la nivel global.
Integrarea în Uniunea Europeană și în NATO părea să fi pus capăt oscilației istorice a țării noastre între Orient și Occident. Asimilarea acestor idei, valori și principii în atitudinile și comportamentele cetățenilor și ale clasei politice a fost însă mai mult mimetică, formală. Absența programelor coerente și persistente de formare civică și constituțională în școli și în universități explică, în bună măsură, fragilitatea culturii democratice în țara noastră. Or, forța domniei legii, a democrației constituționale, în plan mai extins, este direct proporțională cu întemeierea atitudinilor și comportamentelor cotidiene pe convingeri puternice, pe fidelitatea față de aceste valori și principii. Insuficienta lor asimilare constituie o vulnerabilitate, exploatată în contextul asaltului regimurilor politice autoritare împotriva Uniunii Europene și NATO.
Strategia insidioasă, pusă în aplicare cu mijloacele războiului hibrid, de erodare a încrederii în aceste instituții de garantare a prosperității și a securității, țintește nu doar România, ci toate țările membre. Pericolul este uriaș, pentru că ancorele de stabilitate geopolitică pentru Lumea Liberă sunt avariate grav. Războiul hibrid a fost declanșat, mai ales, împotriva țărilor cu o îndelungată și solidă cultură a domniei legii, a democrației constituționale, Pericolul este și mai mare pentru România și celelalte țări din Estul Europei, unde această cultură nu s-a maturizat.
2. Urmare a evenimentelor petrecute la sfârșitul anului trecut (anularea alegerilor prezidențiale, criticile tot mai acide la adresa CCR), cum am putea descrie starea sistemului de justiție din România?
Vorbind despre acest sistem, o clarificare este necesară: ce înseamnă putere judecătorească și ce înseamnă autoritate judecătorească? Această problemă a fost pusă pe masă în momentul în care s-a elaborat Constituția din 1991. Atunci, din păcate, redactorii acestei legi fundamentale și, după aceea, Constituanta nu au rezolvat o problemă de principiu care este esențială în democrația constituțională, și anume problema separației puterilor în stat. În anul 1991, nu s-a optat pentru ideea de puteri ale statului, ci pentru ideea de autorități publice. Autoritatea judecătorească, în care au fost incluse instanțele judecătorești și parchetele, a fost una dintre ele.
Nu s-a consacrat într-un text din Constituție principiul separației și echilibrului celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească. A fost nevoie de o evoluție de peste un deceniu, pentru ca acest principiu să fie, mai întâi, asimilat la nivelul reglementărilor legale și, apoi, la nivel constituțional. La nivel legal, în anul 1997, în Legea de organizare judecătorească s-a introdus principiul separației puterilor în stat, cu precizarea că instanțele de judecată fac parte din puterea judecătorească, iar parchetele fac parte din Ministerul Public, care nu este integrat în puterea judecătorească, ci în autoritatea judecătorească, pentru a păstra conceptul din Legea fundamentală.
În 2003, când s-a revizuit Constituția, principiul separației și echilibrului puterilor în stat a fost consacrat chiar în primul articol, ca fundament al domniei legii și al democrației constituționale în țara noastră.
De la reforma Legii de organizare judecătorească din 1997 și de la revizuirea constituțională din 2003, sistemul justiției, incluzând instanțele judecătorești și parchetele, s-a consolidat. Consiliul Superior al Magistraturii a preluat treptat atribuțiile necesare pentru a funcționa ca garant al independenței justiției, iar Institutul Național al Magistraturii a contribuit substanțial la formarea inițială și la formarea continuă a judecătorilor și procurorilor. În prezent, nu există un pericol real pentru independența justiției, există însă riscul corporatizării magistraturii, al dezechilibrului în raporturile cu celelalte două puteri ale statului și al izolării față de societate printr-o comunicare insuficientă sau inadecvată.
Distinctă de puterea judecătorească și de Ministerul Public, Curtea Constituțională este instituția care are cea mai înaltă competență pentru a apăra statul de drept și democrația constituțională. Istoria va judeca dacă anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o exercitare legitimă și oportună a acestei competențe. Nu trebuie să se uite însă reproșurile pe care istoricii le-au făcut și le fac judecătorilor germani din perioada interbelică, pentru că nu și-au exercitat atribuțiile constituționale pentru a împiedica ascensiunea nazismului la putere și distrugerea Republicii de la Weimar.
Misiunea cea mai importantă a magistraților, a tuturor, nu numai a celor de la instanța constituțională, este apărarea ordinii democrației constituționale, ceea ce presupune nu numai abilități de hermeneutică normativă, ci și solide cunoștințe de filosofie politică și de teorie politică, precum și obstinația de a căuta adevărul și de a contribui, prin fiecare hotărâre pronunțată, la îndeplinirea acestei misiuni.
3. În România, se tot vorbește de foarte mult timp despre reforme. În opinia dumneavoastră, ce ar însemna o reforma reală a justiției române?
Sunt mai multe etape ale aceleiași reforme: Într-o primă etapă (1990-2003) a fost clarificat statutul constituțional al puterii judecătorești, ca putere egală cu puterea legislativă și cu cea executivă și statutul procurorilor ca magistrați, distincți de funcționarii publici. În a doua etapă (2003-2007), au fost făcute corecțiile legale și instituționale pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar, în a treia etapă, au fost ajustate și consolidate instituțiile judiciare pentru închiderea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). În a patra etapă, ar trebui să se creeze un cadru instituțional mai eficient pentru a asigura echilibrul dinamic al puterii judecătorești cu puterea legislativă și cu cea executivă, comunicarea transparentă cu societatea, modernizarea managementului instituțiilor judiciare pentru utilizarea rațională a resurselor umane și financiare, continuarea digitalizării și completarea bazei materiale a acestor instituții.
4. STOICA & ASOCIAȚII sărbătorește în acest an 30 ani de la înființare. Este această bornă un moment de reflecție despre un remarcabil parcurs într-o piața la început în cristalizare, apoi în plin proces de maturizare și acum cu ierarhii clar stabilite?
STOICA & ASOCIAȚII s-a înființat în noiembrie 1995, imediat după ce a fost adoptată Legea de liberalizare a profesiei de avocat. În cele trei decenii de existență, construcția și dezvoltarea instituțională a societății noastre de avocați s-au realizat în mod complementar cu construcția și dezvoltarea instituțiilor democrației constituționale și a mecanismelor economiei de piață liberă, bazată pe proprietatea privată. Profesiile liberale, mai ales cea de avocat, sunt indispensabile în acest regim politic și în acest tip de economie. Competiția onestă pe piața serviciilor avocațiale și cooperarea în cadrul structurilor de funcționare și conducere a profesiei sunt procesele prin care se stabilesc ierarhiile de valori, fără rigiditate și poziții câștigate definitiv. Succesul nostru este rezultatul calității muncii, al păstrării standardelor profesionale și etice la cel mai înalt nivel, al politicilor interne de recrutare, de formare generală, dar și specializată a tinerilor avocați, și al asigurării concordanței echitabile între eforturile personale și rezultatele financiare.
Reflectând la ceea ce am făcut în aceste trei decenii dedicate performanței profesionale, în interesul legitim al celor care beneficiază de serviciile noastre avocațiale, concluzia este simplă: să continuăm.
Avocații din Societatea STOICA & ASOCIAȚII vor putea astfel să aibă satisfacții personale și mai mari, dar și să sprijine noi proiecte culturale, să ofere burse de studii, să participe la acțiuni caritabile.
5. „Fidelitas” , „Integritas” și „Fortitudo” sunt cele trei cuvinte-crez care definesc societatea ce vă poarta numele. Este avocatura anului 2025 o profesie bazată și ghidată de principii etice și morale, sau mai mult de business, de adaptabilitate la o piața unde Profitul trebuie sa rămână „principala îndatorire a unui manager”, cum spunea George Friedmann?
Nu este întâmplător că noi am pus aceste trei valori în deviza societății noastre de avocați. Au fost, sunt și sper să rămână definitorii pentru lumea dreptului.
Fidelitatea are multiple dimensiuni, nu mă refer la fidelitatea de tip medieval, nu mă refer nici la fidelitatea soțiilor faraonilor, care se înmormântau de vii cu soții lor, este vorba de o fidelitate în sens modern, o fidelitate care se manifestă, în primul rând, în raport cu propria noastră cultură organizațională. Cei care lucrează la STOICA & ASOCIAȚII trebuie să fie fideli acestei culturi organizaționale, pe care am întemeiat-o împreună, pe care am creat-o împreună, pe care am dezvoltat-o împreună. Este vorba totodată și despre fidelitatea față de clienți și față de interesele pe care clienții le au. Rostul avocatului este să obțină rezultate pentru clienții cărora, într-un fel sau altul, le apără interesele comerciale, patrimoniale sau nepatrimoniale.
Este apoi fidelitatea față de valorile fundamentale ale dreptului. Noi, de obicei, asociem dreptul cu fundamentul moral al echității, ceea ce nu este inexact, dar, în realitate, valoarea supremă a dreptului este ideea de bine. Adagiul latin pe care eu îl apreciez cel mai mult este cel formulat de Celsus : ius est ars boni et aequi. Dreptul nu este numai arta de a face dreptate, este și arta de a face bine. Altfel spus, nu există dreptate, dacă ea nu este subsumată ideii de bine. O dreptate mecanică, o egalitate mecanică, ar putea de multe ori să ducă la ceva rău. Ca să poți să afli dimensiunea adevărată a dreptății, a echității, trebuie să o subsumezi întotdeauna ideii de bine. Atunci când vorbim de fidelitate, avem în vedere și poziționarea față de sistemul de drept și față de valorile care fundamentează sistemul de drept: binele și echitatea.
V-ați referit la integritate. Trăim într-o lume în care pare să conteze din ce în ce mai puțin valorile tradiționale, valorile morale. Eu sunt liberal, dar liberalismul pe care l-am profesat și îl profesez, mă refer la o concepție teoretică, nu la una politică, este legat de valori foarte solide. Nu sunt de acord cu cei care cred că liberalismul înseamnă relativizarea valorilor. Din acest punct de vedere, poate ar trebui să adaug o conotație liberalismului meu: sunt un liberal conservator. Aș zice că, pe măsură ce trece timpul, sunt din ce în ce mai conservator. Iată de ce integritatea este o valoare poate conservatoare, dar o valoare care este în măsură să țină lumea închegată. Solidaritatea lumii în care trăim nu este posibilă fără integritate. Coerența lumii în care trăim nu este posibilă fără integritate, iar avocatul ar trebui să țină seama în întreaga sa profesie de această valoare.
Fidelitatea față de interesele clienților, la care m-am referit anterior, trebuie să meargă până acolo unde interesele clienților contrazic legea sau contrazic o valoare morală. Avocatul trebuie să apere cu toate mijloacele profesionale, cu toată priceperea profesională, interesele clientului, dar numai până acolo unde aceste interese ar depăși marginile legalității sau marginile valorilor esențiale: binele și echitatea.
Este vorba și despre integritatea care ține de structura organizațională. Pentru ca o instituție să fie solidă, are nevoie de valori care să-i dea coerență. În România, este o problemă mare, aceea a continuității instituțiilor. Apar peste noapte instituții, structuri economice, dar cărora după câtva timp le secătuiesc forțele. Soliditatea societății românești depinde foarte mult de forța instituțiilor care compun această societate, și nu mă refer aici doar la instituțiile publice. Mă refer, în primul rând, la cele din zona privată, din zona economică și din zona organizațiilor non-profit. Continuitatea acestor structuri organizaționale constituie secretul solidității unei societăți. Iată de ce integritatea în cadrul unei structuri organizaționale este fundamentală. Faptul că de 30 ani societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII rezistă pe piața avocaturii se explică prin faptul că ținem la această integritate a fiecărui membru al societății noastre de avocați, dar și la integritatea acestei structuri organizaționale în ansamblul ei.
Apoi, termenul fortitudo exprimă nu numai ideea de forță, ci și, mai ales, ideea de curaj. Fortitudinea este în primul rând curajul! Fidelitatea și integritatea ar rămâne fără instrument de lucru, n-ar putea fi operaționale, dacă nu ar exista și curajul de a afirma valorile profesiei, de a afirma credința în ideea de dreptate și de bine și de a lupta pentru interesele clienților. Curajul este esențial pentru un avocat. Iată de ce aceste trei valori definesc societatea noastră: fidelitatea, integritatea și curajul.
6. Care este rolul și importanța „noului val” de tineri eminenți de la STOICA & ASOCIAȚII? Sunt ei cei care vor primi la un moment dat ștafeta de excelenta și performanță de la dumneavoastră? Veți rămâne în naming-ul acestei companii atunci când veți renunță la roba?
Acești tineri eminenți au beneficiat de când erau studenți de stagii de formare în societatea noastră de avocați. Când au fost selecționați să lucreze la noi, erau deja capabili să preia ștafeta de excelență și de performanță. Au făcut-o și o fac cu succes în continuare. Rolul lor este de a păstra spiritul inovator, de adaptare la provocările digitalizării și ale inteligenței artificiale, înțelegând însă că acestea sunt instrumente de lucru, iar nu înlocuitori ai minții și sufletului omului.
Există o bună comunicare între generații, secretul armoniei organizaționale. Prin această armonie, toți avocații din societate au contribuit la reputația noastră profesională. Pe piața serviciilor avocațiale, STOICA & ASOCIAȚII este mai mult decât un nume, este sinteza calităților tuturor avocaților și membrilor din personalul de suport. Sper că această sinteză va fi păstrată de cei care vor urma după mine.
7. Ca orice domeniu, și Justiția poate fi perfectibilă. Eliminarea pensiilor speciale în magistratură și nu numai poate fi considerată ca un pas spre acest deziderat?
În discuțiile care au avut loc în ultimii ani, chiar și în ultimele luni, se uită că magistrații, judecători și procurori, nu sunt nici funcționari publici, nici simpli salariați. Puterea judecătorească și, în sens mai larg, autoritatea judecătorească, incluzând și Ministerul Public, constituie o condiție necesară pentru echilibrul social, pentru buna funcționare a statului de drept, pentru buna funcționare a democrației constituționale. Abordând problema statutului magistraților, trebuie să se țină seama de faptul că ei sunt membrii autorității judecătorești, ce include puterea judecătorească și Ministerul Public, și că, fără aceste instituții, nu există democrație constituțională. Ei sunt garanții echilibrului social și al echilibrului firesc care trebuie să existe într-o comunitate civilizată.
Problema pensiilor de serviciu (denumirea pensii speciale ține de retorica unui tip de discurs, frecvent utilizat, din motive diferite) nu se reduce la magistrați. Pensiile de serviciu ale magistraților, din totalul efortului bugetar pe care îl face Statul Român pentru ansamblul pensiilor de serviciu, reprezintă probabil câteva procente. Efortul bugetar cel mai mare, pe care îl face Statul Român pentru pensiile de serviciu, sunt pentru alte categorii profesionale, în principal pentru militari. Acolo sunt sute de mii de beneficiari ai pensiilor de serviciu, în timp ce magistrații care au pensie de serviciu sunt câteva mii. Așadar, ceea ce este important este ca această problemă să fie privită în ansamblu. E adevărat că Guvernul, deocamdată, a abordat problema pensiilor magistraților, ceea ce nu înseamnă că, într-o logică firească a lucrurilor, nu o să trebuiască să abordeze și problema de ansamblu a pensiilor de serviciu, dacă, într-adevăr, se dorește o abordare care să aibă un efect bugetar.
Nemulțumirile create în opinia publică au fost generate de două cauze: cuantumul pensiei de serviciu pentru magistrați și, pe de altă parte, vârsta de pensionare. Evoluția legislativă, în această privință, trebuie să fie avută în vedere. În 1997, pentru a reconstrui autoritatea judecătorească, în principal puterea judecătorească, dar și Ministerul Public, s-a pus problema creării unui statut de demnitate firească, fără de care nu poate să existe nici prestigiul profesiei de magistrat, nici credibilitatea acestei profesii și nici asigurarea rolului pe care trebuie magistrații îl au în democrația constituțională. Și atunci, în anul 1997, Guvernul și, după aceea, Parlamentul, au adoptat o reglementare care, pe de o parte, a clarificat principiul separației puterilor în stat și, pe de altă parte, a creat pentru magistrați un statut de demnitate. Dar, în acel moment, pensia de serviciu era limitată la 80% din salariul net, nu din salariul brut, iar vârsta de pensioare era vârsta standard de pensionare pentru toți cetățenii României. Ulterior, în 2004, 2005 și 2017, au intervenit modificări legislative, care au care alterat reglementarea inițială, unele pensii fiind mai mari decât salariile nete, iar pensionarea a devenit posibilă după 25 de activitate în magistratură. Înlăturarea acestor anomalii a fost solicitată chiar de magistrați, dar absența unui dialog eficient cu puterea executivă a creat tensiuni noi și a menținut starea de nemulțumire în opinia publică.
Soluții echilibrate pot fi însă găsite printr-o mai bună comunicare cu celelalte două puteri ale statului și cu societatea. Prin rolul său de mediator, Președintele poate contribui la adoptarea acestor soluții echilibrate.
8. Ați accepta să fiți din nou ministru al Justiției? De ce da, de ce nu?
Este o regulă în jocul politic democratic: să știi când se epuizează rezervele de credibilitate și să te retragi. Am demisionat din Parlament în anul 2003, iar, de atunci, am refuzat orice funcție publică. În anul 2012, m-am retras și din politica militantă. Mi-am dedicat activitatea familiei, obiectivelor academice, profesiei de avocat și pasiunii de podgorean.
