UNNPR Precizări suplimentare privind procedura divorțului pe cale notarială

Nu doar economia de timp, de resurse financiare și reducerea consumului emoțional fac preferabilă pentru multe cupluri procedura divorțului pe cale notarială, ci și gradul sporit de protecție a drepturilor și intereselor celor care aleg să își încheie oficial mariajul pe această cale.

Dacă doresc, aceștia pot fi asistați de avocați, verificarea consimțământului soților la desfacerea căsătoriei de către notarul public fiind făcută în prezența tuturor participanților.

Nu reprezintă deloc o excepție situațiile în care soții, mai bine informați și consiliați  ca urmare a colaborării dintre notarii publici și avocați, să renunțe la desfacerea căsătoriei”, declară purtătorul de cuvânt al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, notar public Miruna Popescu.

Potrivit datelor statistice furnizate de Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale C.N.A.R.N.N.-INFONOT, pe parcursul ultimilor trei ani, numărul cererilor de divorț înregistrate și nefinalizate a fost în creștere. Astfel, în anul 2017, dintr-un total de 18.672 de cereri de divorț înregistrate în Registrul Național de Evidență a Certificatelor de Divorț (RNECD), 1.802 au fost respingeri. În anul 2018, dintr-un total de 19.746 de cereri de divorț, 2.016 au fost respingeri, iar în 2019, dintr-un total de 19.746 de cereri de divorț, 2.140 au fost respingeri.

„Cauzele respingerii cererilor de divorț pot fi diverse: fie faptul că soții renunță la acțiune, împăcându-se, fie neprezentarea ambelor părți în fața notarului public, fie imposibilitatea ajungerii la un acord și alegerea instanței ca soluție finală de desfacere a căsătoriei. Împăcarea soților ca motiv pentru care notarul public nu pronunță divorțul este relativ des întâlnit în această procedură”, explică notarul public Miruna Popescu

Conform reglementărilor în vigoare, respectiv art. 374 și art. 375 din Codul civil, singurele modalități de desfacere a căsătoriei sunt în fața ofițerului stării civile sau notarului public și în fața instanței de judecată.

Sursa: Biroul Comunicare Uniunea Națională a Notarilor Publici din România