Universitatea Ecologică din București găzduiește o conferință privind responsabilitatea socială a întreprinderilor

Universitatea Ecologică din București organizează astăzi Conferința Anuală de Comunicări Științifice, având ca temă centrală responsabilitatea societăților comerciale și obligația de diligență a întreprinderilor în materie de durabilitate, precum și problemele legate de transpunerea în dreptul român a Directivei (UE) 2024/1760.

Evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților publice, academicieni, experți din mediul economic și social, precum și alți specialiști în domeniu, pentru a dezbate impactul noii directive europene. Aceasta introduce o schimbare de paradigmă, stabilind un cadru juridic pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor și impunând obligații de diligență în ceea ce privește durabilitatea.

Adoptată în 13 iunie 2024, directiva (UE) 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor operează o veritabilă schimbare de paradigmă: abandonând un joc pe termen scurt, stabilește un pilon fundamental, orizontal și global al ceea ce ar putea fi considerat ca drept european al responsabilității societale a întreprinderilor.

Legiuitorul unional european inovează, mizând astfel pe construirea unui viitor mai durabil în cadrul UE și chiar, în anumite privințe, dincolo de frontierele sale. Totodată, reprezintă un răspuns necesar la impactul de coerență aferent unor evoluții în ascensiune din cadrul ordinilor juridice naționale pe această temă ale unor din ce în ce mai multe state membre.

Până în 26 iulie 2026, statele membre ale UE trebuie să adopte și să publice actele cu putere de lege și administrative necesare pentru a se conforma directivei.

Dezvoltarea dispozitivului normativ vizând garantarea respectării exigențelor ESG generează numeroase probleme de ordin juridico-economic și deschide un nou câmp pentru reflecție în domeniul dreptului.

Printre subiectele abordate se numără transpunerea Directivei (UE) 2024/1760 în dreptul român, acuitatea economică și rolul acesteia în dezvoltarea durabilă, mecanismele de notificare și gestionare a plângerilor legate de impactul negativ al întreprinderilor, răspunderea civilă a întreprinderilor și dreptul la despăgubire integrală și perspectivele dezvoltării unui drept european al responsabilității sociale a întreprinderilor.

Conferința a fost deschisă de Prof. univ. dr. Mircea Lupa, Președintele Universității Ecologice din București, și de Acad. prof. dr. Lucian Albu.

Inedita abordare în România a acestei problematici și transpunerea directivei 2024/1760 generează întrebări fundamentale și așteaptă răspunsuri fondatoare: simplu compromis ori revoluție juridică? durabilitatea ca obiectiv politico-juridic transversal, dezvoltări semnificative de drept comparat, perspective de dezvoltare la nivelul UE; noțiuni și concepte emergente; mecanisme și tehnici noi ale transpunerii directivei (UE) 2024/1760 în dreptul român; identificarea și evaluarea impacturilor negative, reale și potențiale; mecanismul de notificare și propuneri de tratare a plângerilor; clauze contractuale tip; sancțiuni specifice; răspunderea civilă a întreprinderilor și dreptul la despăgubire integrală; spre un drept european al responsabilității societale a întreprinderilor?

Evenimentul reprezintă un pas important în conștientizarea și dezbaterea problematicii responsabilității sociale a întreprinderilor în România și a oferit o platformă pentru schimbul de idei și identificarea de soluții pentru transpunerea eficientă a Directivei (UE) 2024/1760.