Undă verde de la Consiliul Concurenței pentru tranzacția Alexandrion – Halewood

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grupul Alexandrion a preluat în luna martie operaţiunile din domeniul vinului ale britanicilor de la Halewood.

“Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.”, specifică Consiliul Concurenţei într-un anunţ.

Reff şi Asociaţii, societatea de avocaţi reprezentând Deloitte Legal în România, a asistat Grupul Halewood în vânzarea operaţiunilor de producţie şi distribuţie a vinului către Alexandrion.

“Tranzacţia, care a fost negociată într-un termen scurt, de aproximativ două luni, a inclus o echipa multidisciplinară de avocaţi din echipele noastre specializate în M&A, concurenţă, şi drept imobiliar.”, a spus Georgiana Singurel, Partener Reff & Asociaţii, care a coordonat proiectul.

Din echipa implicată în proiect au mai făcut parte Diana Fejer, senior managing associate, Andrea Grigoraş, managing associate, Cezara Szakacs, managing associate şi Ioana Stanciu, senior associate.

Casa de avocatură a fost implicată în toate etapele tranzacţiei, respectiv structurare, negociere şi semnarea ofertelor de achiziţie şi a contractului de cesiune de părţi sociale, cesiune de creanţe ale acţionarilor şi cesiune de mărci şi licente, aspecte de dreptul concurenţei, cât şi în procesul de due diligence juridic realizat de cumpărător.

Grupul Alexandrion a fost asistat juridic de Mitel & Partners iar echipa de avocați a fost formată din Mădălina Paisa, partener, Serban Suchea, partener, Ioana Negrea, partener și Cristina Dan, managing associate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here