Recent, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat doua hotarari esentiale in ceea ce priveste evolutia reglementarilor ce privesc profesiei de avocat, de natura sa lamureasca si anumite controverse cu privire la proiectul de modificare a legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
Mai exact, este vorba de hotararile in cauza Versini – Campinchi et Crasnianski contra Frantei, din 16 iunie 2016, si in cauza Cevat Özel contra Turciei, din 7 iunie 2016. In ciuda unor interpretari deformate vehiculate in spatiul public, cele doua hotarari CEDO valideaza implicit conformitatea proiectului de modificare a legii nr. 51/1995 cu reglementarile Conventiei europene privind drepturile omului.
Principala concluzie care se desprinde din hotararea in cauza Versini-Campinchi et Crasnianski contra Frantei este ca secretul profesional nu este intangibil, in sensul ca avocatul nu poate fi aparat prin aplicarea principiului confidentialitatii comunicarilor avocat client, atunci cand el insusi devine suspect pentru savarsirea unor fapte penale.
Foarte pe scurt, in aceasta speta, avocatii au fost interceptati tangential, in executarea unui mandat de interceptare emis pe numele clientilor lor. Conform legii, aceste inregistrari ar fi trebuit sa fie anulate ca probe, deoarece erau acoperite de secretul profesional. Insa, in timpul acestor interceptari, au rezultat probe care ii acuzau pe avocati pentru savarsirea unor fapte penale. In aceste conditii, instanta franceza a refuzat sa anuleze acele parti ale procesului verbal de transcriere a conversatiilor, care puteau constitui probe ca avocatii respectiv s-ar fi facut vinovati de infractiunile de incalcare a secretului profesional si de sfidare a curtii. Totusi, a anulat acele pasaje acoperite de secret profesional, care ar fi putut compromite apararea clientilor.
CEDO a constatat ca in aceste conditii nu exista o incalcare a articolului 8 din Conventie, considerentul principal fiind acela ca principiul confidentialitatii avocat client nu poate acoperi decat o comunicare facuta in scopul unei aparari oneste si conforme cu legea.
Practic, aceasta hotarare este o confirmare a ceea ce reprezentantii UNBR au atras atentia de nenumarate ori, si anume ca principiul secretului profesional este setat pentru a se asigura principiul egalitatii de arme in apararea justitiabilului, nu a avocatului! Scopul principiului confidentialitatii nu este si nu a fost niciodata apararea avocatului. Intr-adevar, si avocatul trebuie aparat impotriva presiunilor, a abuzurilor la care poate fi supus pentru a se obtine probe impotriva clientului sau. Insa pentru ”apararea apararii” exista alte instrumente legislative, care constituie un alt subiect.
Asa cum a statuat CEDO in cauza Versini-Campinchi et Crasnianski contra Frantei, „misiunea de aparare cu care avocatii sunt insarcinati este locul in care principiul (secretului profesional n.n.) isi regaseste fundamentul ”. (par. 77). Secretul profesional nu poate fi considerat intangibil, atunci cand acestia exercita in numele clientilor respectivi un anume tip de activitati, indepartate de misiunea de aparare.
In promovarea proiectului de modificare a legii nr. 51/1995 s-a avut in vedere exceptarea expresa de la aplicarea principiului confidentialitatii a comunicarilor avocatului in relatia sa cu clientul, atunci cand exista suspiciuni ca avocatul ar fi savarsit o fapta penala, depasind cadrul exercitarii corecte a atributiilor sale. Aceste exceptari sunt prevazute expres in proiect: art 35, alin. 13 in cazul perchezitiilor la sediul avocatului si art. 35, alin. 21, in cazul interceptarii convorbirilor avocat client.
Din pacate, aceste aspecte sunt omise sistematic din discursul criticilor proiectului, chiar si dupa ce ministrul justitiei a admis in cadrul sedintei consiliului UNBR, ca a gresit atunci cand s-a referit la asa numita ”superimunitate” a avocatilor.
S-a mai invederat de catre unii critici ai proiectului de modificare a legii 51/1995 faptul ca prevederile acestuia ar face practic imposibila si ineficienta interceptarea avocatilor, deoarece acestia trebuie anuntati de judecator de indata ca impotriva lor s-a dispus masura interceptarii. Este o alta interpretare trunchiata, scoasa din context!
Art. 35, (21) din proiect prevede: „Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute in art.139 alin.(2) C.pr.pen. Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse, de indata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de indata, de catre procuror. Judecatorul dispune informarea, de indata, a avocatului”.
Prin urmare, proiectul spune foarte clar ca judecatorul dispune informarea de indata a avocatului in ceea ce priveste faptul ca a fost interceptat, nu ca va fi interceptat!
Procurorul este obligat sa-l informeze pe judecator ca pe parcursul masurilor de supraveghere au fost interceptate si comunicari confidentiale dintre avocat si client, iar judecatorul trebuie sa-l informeze de indata pe avocat! Ratiunea unei asemenea dispozitii este ca, in conformitate cu jurisprudenta CEDO, atat avocatul cat si clientul trebuie sa aiba posibilitatea unui recurs efectiv.
In cauza Cevat Özel contra Turciei, din 7 iunie 2016, CEDO a condamnat Turcia pentru incalcarea articolului 8 din Conventie deoarece instanta nu a notificat avocatul interceptat tangential in legatura cu faptul ca a fost supravegheat. El a descoperit intamplator acest lucru in timp ce studia un dosar la grefa instantei. Curtea a aratat ”ca in cazul in care a incetat supravegherea, problema notificarii ulterioare a masurilor de supraveghere este indisolubil legata de cea a eficacitatii cailor de atac si, prin urmare, de existenta unor garantii eficiente impotriva abuzul de putere in ceea ce priveste supravegherea. Persoana in cauza nu are posibilitatea, in principiu, sa conteste retroactiv in instanta legalitatea actiunilor intreprinse fara stirea sa, cu exceptia cazului in care este notificata cu privire la aceast aspect” ( a se vedea considerentul 33 din Hotararea CEDO in cauza Cevat Özel contra Turciei)
Curtea a mai aratat ca „nu au existat garantii adecvate si eficiente impotriva eventualelor abuzuri ale puterilor statului cu atributii de supraveghere, in cazul in care ascultarea autorizata de un tribunal, in privinta informatiilor judiciare care il privesc pe reclamant” (a se vedea considerentul 33 din Hotararea CEDO in cauza Cevat Özel contra Turciei)
In concluzie, toate interpretarile deformate cu privire la proiectul de modificare a legii nr. 51/1995 pornesc de la omisiuni mai mult sau mai putin intentionate ale celor care, prin discursul lor public, critica acest proiect. Atat potrivit reglementarilor in vigoare, cat si potrivit proiectului, interdictiile de interceptare, respectiv perchezitie NU se aplica si in cazul avocatilor suspectati sau acuzati ca au savarsit fapte penale. Protectia secretului profesional este incidenta numai in cazul in care avocatul isi exercita atributiile in mod legal.
