UNBR & Baroul București | Conferința: „Vulnerabilități actuale ale profesiei de avocat: cauze și remedii”

Sâmbătă, 29 mai, a avut loc la Hotel Intercontinental conferința Vulnerabilități actuale ale profesiei de avocat: cauze și remedii organizată de Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București.

Obiectivul evenimentului a fost de a crea un hub de comunicare în interiorul sistemul judiciar pentru a identifica și a găsi soluții la problemele care amenință echilibrul egalității de arme între apărare și acuzare.

Teme majore ale dezbaterii au fost:

  • De ce este necesară o Convenție Europeană a Drepturilor Avocaților
  • Rolul avocatului în sistemul de justiție. Ce se înțelege astăzi prin partener indispensabil al justiției?
  • Demarcația dintre acțiunile avocatului în exercitarea profesiei și acțiunile clientului său
  • Audierea ca martori a avocaților în dosarele îndreptate împotriva clienților lor/Audierea ca martor a judecătorului și a avocatului părții adverse
  • Imunitatea pledoariei: concept și garanții în reglementări interne și internaționale; răspunderea avocatului pentru opiniile exprimate în dosar
  • Evaluarea și reglementarea onorariilor avocaților în cadrul sistemului judiciar, ca formă de presiune
  • Vulnerabilități și garanții ale independenței în exercitarea profesiei de avocat
  • Jurisprudența CtEDO și CJUE privind libertatea exercitării profesiei de avocat

Evenimentul a fost moderat de Claudiu Lucaci, jurnalist TVR și profesor de comunicare la SNSPA.