UNBR asteapta articole pentru revista Avocatul. Temele tratate

Avocatii care doresc sa publice materiale in revista Avocatul, editata de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR), trebuie sa le trimita cel mai tarziu pana pe data de 06 martie 2014, arata un anunt al Baroului Bucuresti.

Articolele vor fi trimise in format electronic, pe adresa de email a UNBR – unbr@unbr.ro, iar subiectul mesajului va trebui sa contina precizarea “pentru revista Avocatul 2014”, mai mentioneaza sursa citata.

Avocatii sunt invitati sa transmita in format electronic, cel mai tarziu pana la data de 06 martie 2014, pe adresa de email a UNBR (unbr@unbr.ro), materialele pe care le considera relevante a fi publicate in revista, cu mentiunea ca in subiectul mesajului prin care transmiteti articolul catre U.N.B.R. sa faceti precizarea <pentru revista Avocatul 2014 >”, arata anuntul Baroului Bucuresti.

Potrivit documentului, revista Avocatul va trata in acest numar subiecte legate de evolutia cadrului legislativ privind profesia de avocat, aspecte privind aplicarea si interpretarea legislatiei profesiei de avocat, precum si repere de interes din activitatea barourilor.

De asemenea, mai precizeaza sursa citata, publicarea de articole in revista Avocatul va fi recunoscuta drept activitate de pregatire profesionala continua. Astfel, fiecare articol publicat in revista va fi „recompensat” cu recunoasterea unui anumit numar de ore de pregatire profesionala continua.

Va reamintim ca, in conformitate cu art. 4 alin (1) si (2) din Hotararea nr. 448 a Consiliului UNBR din 21 februarie 2009 pentru aplicarea Hotararii nr. 14 a Congresului avocatilor – 2008 privind pregatirea profesionala a avocatilor si pentru imbunatatirea pregatirii profesionale initiale a avocatilor, pentru articolele publicate in revista „Avocatul” este aplicabila procedura de recunoastere a numarului de ore de pregatire profesionala continua”, mai arata anuntul Baroului Bucuresti.