Un pasager poate deschide proces după ce a fost agresat de o companie cunoscută de zbor

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost târât violent dintr-un avion al companiei United Airlines, pentru a face loc echipajului, motiv pentru care pasagerul vrea să dea în judecată compania de zbor, informează Reuters, citat de News.ro.

Bărbatul pe nume David Dao de origine vietnameză a suferit o contuzie puternică şi un nas spart în urma înlăturării sale violente de către trei ofiţeri de securitate de pe aeroportul O’Hare. Pasagerul a mai pierdut doi dinţi în urma incidentului şi a avut nevoie de trei zile de spitalizare în Chicago.

Zborul a fost suprarezervat dintr-o eroare, motiv pentru care David Dao a fost târât de forțele armate în fața celorlalți pasageri care au filmat toată scena și au postat-o pe rețelel de socializare. După 10 minute, angajații companiei i-au permis bărbatului sa se reîntoarca în avion, iar acesta a fost surprins cu fața acoperită de sange. Ulterior, United Airlines și-a cerut scuze și a anunțat că va fi investigat modul în care pasagerul de 69 de ani a fost scos din avion.

Incidentul a fost filmat și postat pe Twitter, dar se pare că filmarea a fost ștearsă după ce a primit peste 16.000 de re-tweet-uri. Avocatul lui David Dao a depus deja o cerere urgentă la un tribunal din Illinois pentru păstrarea înregistrărilor video şi a altor dovezi legate de incidentul produs duminică în avionul United Airlines. David Dao intenționează să dea în judecată compania United Airlines.