Un inculpat va fi apărat într-un proces de către „primul avocat robot din lume”

Inteligența artificială (IA) sparge o nouă frontieră. În luna februarie, un robot va juca un rol important într-un proces de judecată. Prin intermediul aplicației DoNotPay, acesta va oferi sfaturi juridice unui inculpat, relatează publicația New Scientist, citată de The Sun .

Aplicația a fost concepută inițial pentru a contesta amenzile de parcare FOTO SHUTTERSTOCK

Aplicația va rula pe un smartphone și va asculta toate discuțiile din sala de judecată, apoi îl va instrui pe inculpat ce să spună, printr-o cască.

Locația instanței și numele inculpatului sunt ținute sub secret de către DoNotPay, compania care a creat „Primul avocat robot din lume”.

Compania a fost fondată de Joshua Browder și este descrisă ca un chatbot.

Aplicația a fost concepută inițial pentru a contesta amenzile de parcare și acum s-a extins pentru a oferi alte servicii, care variază foarte mult și explică subiecte complicate persoanelor care au nevoie de ele.

Aplicația DoNotPay este casa primului avocat robot din lume”, se arată pe site-ul companiei producătoare.

Luptați împotriva corporațiilor, învingeți birocrația și dați în judecată pe oricine cu apăsarea unui buton.

Site-ul web enumeră un set de funcții pe care se presupune că IA este echipat să le gestioneze, inclusiv scutirea de taxele de facultate, ajutarea celor care doresc să ia legătura cu persoanele private de libertare, ajutarea utilizatorilor cu facturile și chiria, facilitarea certificatelor de divorț și multe altele.

Unele dintre cele mai importante caracteristici ale DoNotPay include oferirea de sfaturi care ajută la evitarea plății amenzilor de parcare.

De asemenea, oferă sfaturi pentru lucruri mai complexe, cum ar fi crearea de numere false de telefon și de card de credit pentru a ajuta utilizatorii să evite plata taxelor suplimentare și filtrarea spamului.

Aplicația poate fi folosită contra unui abonament de 36 de dolari pe an.