TZA, solutie irevocabila in litigiul legat de extinderea Sistemului 112, cu o miza de peste 10 mil. de euro

Avocatii de la Tuca Zbarcea & Asociatii au castigat in mod definitiv litigiul legat de extinderea infrastructurii Sistemului de urgenta 112, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a respins, luni, 14 septembrie 2015, plangerea formulata de o asociere participanta vizand contestarea rezultatului procedurii de atribuire a unui contract de furnizare de echipamente IT&C, necesare extinderii respective, in valoare de peste 10 milioane de euro.

In cadrul acestui litigiu, Tuca Zbarcea & Asociatii a reprezentat Teamnet Project Management Solutions, lider al asocierii a carei oferta a fost desemnata drept castigatoare in cadrul procedurii de licitatie. Aceasta din urma a fost organizata in vederea furnizarii echipamentelor IT&C si a aplicatiilor software necesare extinderii infrastructurii informatice a Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 pana la nivelul resurselor mobile ale agentiilor de interventie Ambulanta si SMURD si, respectiv, al Unitatilor de Primiri Urgente. Solutia Curtii de Apel Bucuresti in acest litigiu este definitiva.

Proiectul este finantat prin intermediul POS „Cresterea Competitivitatii Economice”, cofinantat de Fondul European de Dezvoltare Regionala. Avand ca scop extinderea infrastructurii apelului unic de urgenta 112, derularea contractului va genera un impact social notabil.

Litigiul a presupus investigarea unor elemente complexe ce tineau de aspecte precum: modalitatea de stabilire a conformitatii unei oferte prin raportare la conceptia particulara a acesteia si la cerintele documentatiei de atribuire, limitele obligatiilor tuturor subiectelor implicate intr-o astfel de procedura in legatura cu demonstrarea/verificarea specificatiilor tehnice minimale, consecintele de ordin procedural ale unor restrictii impuse de reglementarile speciale din materia achizitiilor publice.

Echipa de aparatori a TZA implicata in aceasta speta a fost formata din Ioana Gelepu (foto articol), Partener, si Gabriela Costescu, Avocat senior, avocati cu o bogata experienta in domeniul contenciosului administrativ.

„Aceasta solutie reprezinta o confirmare a corectitudinii pozitiei clientului nostru, bazata atat pe o interpretare riguroasa a normelor incidente, dar si pe demontarea meticuloasa a contra-argumentelor ce ne-au fost opuse”, a declarat Ioana Gelepu, Partener al Tuca Zbarcea & Asociatii.