TZA, asistenta juridica in dezvoltarea laserului de la Magurele

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei” si consortiul european condus de „Istituto Nazionale di Fisica Nucleare” din Italia au semnat miercuri, 19 martie 2014, la Roma, un Contract de achizitie publica privind constructia infrastructurii de cercetare aferenta dezvoltarii celui mai mare laser din lume, la Magurele.

La ceremonia de semnare a Contractului au participat si avocatii firmei Tuca Zbarcea & Asociatii. TZA a acordat asistenta consortiului EuroGammaS, condus de institutul italian “Istituto Nazionale di Fisica Nucleare”, in castigarea procedurii de atribuire a contractului mentionat.

Mai exact, ceremonia de astazi, de la Roma, a presupus semnarea Contractului de Inginerie, Achizitie si Constructie (EPC) pentru proiectarea, fabricarea, livrarea, instalarea, testarea, punerea in functiune si mentenanta pe perioada punerii in functiune a Sistemului Fascicul Gama de mare intensitate (GBS) de la Magurele. Valoarea contractului este de 66,8 milioane de euro si provine in integralitate din fonduri europene.

Firma de avocatura din Romania a oferit servicii de asistenta juridica institutului italian „Istituto Nazionale di Fisica Nucleare”, in calitate de lider al consortiului european EuroGammaS ce colaboreaza cu Universitatea „La Sapienza” din Roma si institutele stiintifice CNRS Franta („Centre National de la Recherche Scientifique”) si STFC Marea Britanie („Science and Technology Facilities Council”).

Consortiul avand ca lider institutul italian „Istituto Nazionale di Fisica Nucleare” a fost desemnat castigator al procedurii de achizitie publica derulata de catre Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei” vizand atribuirea Contractului de Inginerie, Achizitie si Constructie (EPC) aferent dezvoltarii sistemului de laser de la Magurele.

Echipa Tuca Zbarcea & Asociatii implicata in acest proiect a fost formata din avocati cu o bogata experienta in proceduri de achizitie publica, printre care Serban Paslaru (foto), Partener si unul dintre coordonatorii departamentului de achizitii publice, Iuliana Leon, Avocat Senior si Ruxandra Frangeti-Ghinea, Avocat.

Centrul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Bucuresti-Magurele va fi unul din pilonii programului international de cercetare ELI, alaturi de alte doua centre ce urmeaza a fi dezvoltate in Ungaria si Cehia. Valoarea totala a investitiei depaseste 850 milioane de euro, proiectul fiind co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala.

Romania se afla in cea mai avansata etapa, comparativ cu celelalte doua tari gazda – Ungaria si Cehia, pentru a construi prima infrastructura laser capabila sa cerceteze materia la nivel nuclear. Valoarea investitiei pentru dezvoltarea centrului de la Magurele se ridica la 300 milioane de euro si provine din fondurile Programului Sectorial Operational „Cresterea Competitivitatii Economice”.

ELI-NP va fi un centru european si international pentru cercetari de cel mai inalt nivel in domeniul laserilor de putere ultra inalta, interactiunii laser-materie si surselor secundare de radiatie. Datorita proprietatilor sale unice, aceasta infrastructura multidisciplinara va oferi noi oportunitati extraordinare pentru studierea unor procese fundamentale care apar in interactiunea lumina-materie.

Practic, ELI-NP va investiga in detaliu probleme dintr-o gama larga de domenii stiintifice si va oferi acces comunitatii internationale, stiintifice si industriale la potentiale aplicatii in domeniile medicinii, radiografiei, energiei, mediului, stiintei materialelor, nanotehnologiilor, bio-chimiei, etc.