Țuca Zbârcea & Asociații reușește suspendarea executării unui ordin ANAF cu impact în industria de petrol și gaze naturale

Echipa de avocați Țuca Zbârcea & Asociații a reprezentat o importantă companie petrolieră de gaze naturale, care comercializează produse energetice în sistem angro.

Prin hotărârea pronunţată în data de 30 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în prima instanţă, suspendarea executării Ordinului ANAF nr. 1960/06.08.2018. Prin acest Ordin, începând cu data de 10 noiembrie a.c., operatorilor economici de produse energetice (benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibil) în regim angro le revine o nouă obligație, respectiv aceea de a deţine spaţii de depozitare.

Având în vedere impactul major, în primul rând, de ordin economic al Ordinului sus-menţionat, soluţia este una deosebit de importantă pentru societatea în cauză şi are efect imediat, fiind executorie de drept.

Conform Ordinului ANAF nr. 1960/2018, activitatea de comercializare angro a produselor energetice se poate desfășura doar în baza unui atestat obținut conform noilor condiții, care implică deținerea de spații de depozitare, vechile atestate pierzându-şi valabilitatea la data de 9 noiembrie 2018, adică după expirarea termenului de 90 de zile, stabilit prin Ordin.

Din echipa Țuca Zbârcea & Asociaţii, care a reprezentat clientul în dosarul de instanţă, au făcut parte Christina Vlădescu (partener), Diana Agafitei (managing associate) şi Radu Chiran (associate).