Țuca Zbârcea & Asociații câștigă marele premiu CEE Deal of the Year pentru tranzacția Sanofi/Zentiva – Advent International

Țuca Zbârcea & Asociații a câștigat marele premiu în cadrul ceremoniei CEE Deal of the Year Awards care a avut loc ieri, la Budapesta. Evenimentul, organizat de publicația CEE Legal Matters, a reunit peste 90 de avocați din firme de avocatură de prestigiu din Europa Centrală și de Est. 

Țuca Zbârcea & Asociații se numără printre câștigătorii premiului CEE Deal of the Year pentru implicarea în tranzacția Sanofi/Zentiva – Advent International. Firma din România împarte distincția cu alte cinci case de avocatură care au oferit servicii de asistență juridică în cadrul acestui proiect transfrontalier, și anume: CMS; Dentons; Freshfields Bruckhaus Deringer; Ropes & Gray; Kirkland & Ellis.

În plus, achiziția de către Advent International a diviziei de medicamente generice Zentiva a fost considerată cea mai importantă tranzacție din Cehia, Țuca Zbârcea & Asociații și ceilalți consultanți primind astfel un al doilea trofeu pentru implicarea avută.

„Țuca Zbârcea & Asociații a jucat un rol foarte important în acest proiect”, a declarat David Stuckey, directorul executiv al CEE Legal Matters. „Premiul pentru tranzacția anului în Europa Centrală și de Est este unul binemeritat.”

Prezentă la ceremonia de la Budapesta, Silvana Ivan-Hanganu, Partener și coordonatoarea departamentului Piețe de capital din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații a precizat: „Tranzacția Advent – Sanofi a fost semnificativă atât prin valoare (aproximativ 2 miliarde de Euro), cât și prin pluralitatea de jurisdicții implicate și complexitatea componentei de strategie juridică necesare pentru reorganizarea afacerii (astfel încât să se poată transfera componenta de GX și menținerea internă a fluxurilor operaționale pe non-GX), alinierea transferurilor la nivel și soluționarea chestiunilor de piață de capital, Zentiva România fiind listată pe BVB”.

Din partea Țuca Zbârcea & Asociații a fost implicată o echipa pluridisciplinară, cu specializări în M&A, corporate, piața de capital și farma, aflată sub coordonarea partenerilor Sorin Vlădescu și Silvanei Ivan-Hanganu.

Premiul pentru tranzacția anului (CEE Deal of the Year) este o distincție acordată de publicația CEE Legal Matters, urmare a voturilor exprimate de un juriu internațional. Procesul de selecție a început în luna ianuarie, în mai multe țări din Europa Centrală și de Est, iar câștigătorii din fiecare jurisdicție au putut accede în etapa finală, și cea mai importantă, de jurizare. Perioada de referință a tranzacțiilor a fost anul 2018 iar decizia membrilor juriului s-a bazat pe factori precum complexitatea și anvergura proiectului, importanța pieței (inclusiv la nivel regional), valoarea tranzacției etc.