In Occident exista o vorba potrivit careia de Fisc si de moarte nu scapa nimeni. In Romania ea s-ar traduce un pic diferit: de nevoia de a fura, de aceasta adictie in a lua spaga, pe oamenii politici si de afaceri (din pacate avem printre ei si avocati) nu ii poate salva nimic, decat – probabil – tot moartea. Exista lucruri aproape la fel de grave ca moartea de care ei par sa nu se teama: dezonoarea de a fi plimbat in catuse prin fata familiei ori a prietenilor, conditiile grotesti din puscarie si, in final, lipsa libertatii. Sa facem cateva scurte exercitii de imaginatie.
Il vedem pe Sorin Oprescu stand in livingul vilei sale din Ciolăpani, cu un trabuc in mana privind absent ecranul televizorului. E obosit si singur ca un Patriarh in toamna. Consilierul sau personal, cel care ii aducea hartiile la semnat si care il intretinea si il distra, Solomon Wingler, se afla in puscarie de cateva luni. Fusese prins in timp ce lua mita 25.000 de euro de la un patron de lanturi de magazine. Colegii lui Oprescu din administratia locala, Andrei Chiliman, edilul de la sectorul 1, si Marian Vanghelie, edilul de la sectorul 5, sufla si in iaurt de cand au fost in arest preventiv tot pentru luare de mita. Niciunul nu ii mai raspund la telefon. In aceasta plictiseala de moarte, sambata noaptea, Sorin Oprescu simte nevoia sa se faca util macar lui insusi, si cheama un om de afaceri caruia ii pretinde o spaga de mai multe zeci de mii de euro. E gestul unui primar sinucigas? Nicidecum. Mintea lui a functionat precum a cainelui lui Pavlov si pe principiul: nu are cine sa ma urmareasca ori sa ma inregistreze etc, eu sunt primarul cel mare, nu au cum sa ajunga tocmai la mine. Peste cateva ore, Oprescu era incatusat. Primarul din Techirghiol a gandit si el ca Oprescu, dar pe invers: “la cat e ocupat DNA-ul cu primarii de Bucuresti, cu Udrea si cu alti ministri, nu are timp si de mine”. Asa ca – spunandu-si ca procurorii sunt ocupati cu pestii cei mari de la Bucuresti – a cerut spaga 10.000 de euro in urma cu putine zile. A primit-o si a fost saltat. Stati linistiti, vom mai vedea politicieni sau primari spagari deorece fiecare isi va inventa o ratiune pentru care DNA nu are cum sa il vizeze si pe el.
Am auzit politicieni, de la Udrea la Radu Mazare si de la Adrian Nastase si la Catalin Voicu, care, la iesire, s-au plans de conditiile infernale din puscarie. Nu au facut nimic pentru a le imbunatati, desi exista posibilitatea ca ei – sau apropiati ai lor, aflati inca in functii politice inalte – sa ajunga la „Beciul Domnesc” din arestul politiei. Din 2010, bugetul administratiei penitenciarelor se situeaza undeva la vreo 220 de milioane de euro, unul de zece ori mai mic decat cel alocat de Franta si de 30 de ori mai mic decat in SUA. In pofida arestarilor in masa facute de DNA care supravegheaza si inregistreaza tot, politicienii au judecat, fiecare in parte, tot pe principiul: noua nu ni se va intampla nimic, nu ne vor salta mascatii, deci nu vom fi vreodata arestati. Asa se explica de ce de cinci ani de zile bugetul penitenciarelor este exact acelasi (ministrul justitiei a anuntat, de altfel, ca e nevoie de cinci noi penitenciare si 11.000 de noi locuri de cazare).
Intr-un moment de luciditate, politicienii s-au gandit ca daca tot merg la puscarie, cel putin sa scape de rusinea de a fi plimbati in catuse, la televizor, in vazul vecinilor, al matusilor, al copiilor. Au incercat sa legifereze interzicerea catuselor pentru arestatii preventiv, dar presiunea opiniei publice a fost prea puternica. De altfel, discutia despre spectacolul mediatic al catuselor continua si multi sustin ca acesta trebuie sa inceteze pentru ca justitia nu trebuie facuta la televizor. Privind insa la caracterul celor care iau spaga, asa cum reiese din cele descrise mai sus, si dupa un sfert de veac de jaf neintrerupt, cred ca in justitie nu mai e loc de politeturi.
petre.badica@lhm.ro
