RTPR Allen & Overy a oferit consultanță juridică firmei de investiții Enterprise Investors cu privire la finalizarea tranzacției de vânzare a grupului Macon, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din România, către Xella Group. Tranzacția a fost finalizată ieri, după ce contractul de vânzare a fost semnat în luna decembrie 2017.
Echipa de avocați RTPR Allen & Overy implicată în acest proiect a fost coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) cu sprijinul lui Andrei Mihul (Managing Associate) și a inclus avocați din birourile din București și Londra. De asemenea o echipă de consultanți M&A din cadrul PwC România coordonată de Radu Stoicoviciu, Cornelia Bumbăcea și Dragoș Atanasiu au acordat asistență Enterprise Investors în această tranzacție.
„A fost o reală plăcere să lucrez cu echipa RTPR Allen & Overy nu numai în acest proiect, dar și în toate celelalte etape ale colaborării noastre începută cu mult timp în urmă. În toți acești ani și cu fiecare ocazie am găsit în echipa RTPR Allen & Overy niște profesioniști de nota 10, cu o experiență extraordinară, dar și, cel puțin la fel de important, niște oameni deosebiți, cu care am ajuns să dezvolt o frumoasă și sinceră relație de prietenie. O echipă de avocați care de-a lungul timpului ne-a acordat sprijinul în cele mai importante proiecte ale Macon, cea mai bună echipă de avocați din România.” a declarat Marius Marin, CEO Macon.
„Enterprise Investors este unul dintre cei mai importanți clienți ai RTPR Allen & Overy, alături de care am fost alături în mai multe tranzacții derulate în România, inclusiv vânzarea Profi cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții în România. Suntem onorați că am dus la bun sfârșit această tranzacție și le mulțumim lui Dariusz Pronczuk și Șerban Roman (Enterprise Investors) pentru încrederea acordată și de această dată, precum și întregii echipe Macon care de peste 11 ani a fost coordonată de Marius Marin, în calitate de CEO. Este un nou succes pentru echipa noastră de corporate/M&A, după ce recent am anunțat finalizarea vânzării A&D Pharma, o altă tranzacție importantă pentru piața din România. Ne mândrim cu o echipă fantastică de M&A care în mod constant este implicată în cele mai mari și mai inovatoare proiecte de pe piață.”, a declarat Costin Tărăcilă.
„A fost un proiect complex, dar în egală măsură frumos și intens, pe care am avut ocazia să îl coordonez pe întreaga durată a procesului de vânzare și până la finalizare. Mulțumim Enterprise Investors și Macon pentru colaborarea excelentă pe tot parcursul acestui mandat pe care l-am încheiat împreună cu succes și așteptăm noi provocări.”, a declarat Andrei Mihul.
În Romania RTPR Allen & Overy a reprezentat Enterprise Investors în mai multe tranzacții printre care putem menționa vânzarea lanțului de supermarketuri Profi către Mid Europa Partners, cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții în România și cea mai mare tranzacție în sectorul de retail încheiată vreodată în România, achiziția grupului Noriel, exit-urile din Smartree Romania și Siveco România, achiziția Macon și Simcor sau achiziția și ulterior vânzarea Artima.
Ediția din acest an a clasamentului Legal 500, care a fost recent publicată, clasează practica de corporate/M&A a RTPR Allen & Overy în primul palier, iar sursele citate au declarat: „Echipa RTPR Allen & Overy este ‘promptă, dedicată și oferă soluții excelente’.” Tot în primul eșalon suntem recunoscuți și în celelalte două ghiduri juridice internaționale de elită – Chambers și IFLR1000, iar avocații firmei sunt apreciați printre cei mai buni din țară în această arie.
O selecție a tranzacţiilor de M&A în care RTPR Allen & Overy a oferit recent consultanţă:
- acționarii A&D Pharma, cel mai mare grup din industria farmaceutică din România, care activează în domeniul distribuţiei, serviciilor de vânzare şi marketing şi a vânzării cu amănuntul a produselor farmaceutice și deține operațiuni în Europa Centrală și de Est, în legătură cu vânzarea întregului grup către Dr Max, lanțul de farmacii deținut de Penta Investments
- Societatea Energetică Electrica S.A în legătură cu achiziționarea participațiilor deținute de Fondul Proprietatea în filialele de distribuție și furnizare de energie ale companiei
- ADM Capital în legătură cu vânzarea Brikston Construction Solutions S.A., unul dintre principalii jucători pe piaţa de materiale pentru zidărie şi finisaje din România, către grupul austriac Wienerberger
- DS Smith Plc în legătură cu achiziția EcoPack și EcoPaper, doi importanți producători de ambalaje și hârtie din România
- Enterprise Investors în legătură cu vânzarea lanțului de supermarketuri Profi către Mid Europa Partners, cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții în România și cea mai mare tranzacție în sectorul de retail încheiată vreodată în România
- Asahi Group Holdings, Ltd. cu privire la achiziția Ursus Breweries, unul dintre cei mai mari producători de bere din România, într-o tranzacție gigant prin care grupul Asahi a cumpărat operațiunile SAB Miller din regiune de la Anheuser-Busch InBev SA/NV
- Allianz Capital Partners în legătură cu achiziția unui pachet de 30% în E.ON Distribuție România, cel mai mare operator al rețelei de distribuție de energie electrică și gaze naturale din Transilvania și Moldova
- South Eastern European Fund în legătură cu vânzarea Total Soft S.A., cel mai important producător ERP din Europa Centrală
- Enterprise Investors în legătură cu achiziția grupului „Noriel”, cel mai mare retailer de jocuri și jucării din România
- Regina Maria, operatorul de servicii medicale private, și Mid Europa Partners în legătură cu achiziția spitalului Ponderas