Teză de premiant | Biriș Goran, câștigătoarea trofeului TAX | Romanian Legal Awards

Biriș Goran asistă companii românești importante în unele din cele mai mari litigii fiscale de pe piață.

Echipa Biris Goran se implica, încă din primele etape ale disputelor, începând cu asistența acordată în timpul inspecțiilor fiscale și ulterior în redactarea și susținerea contestațiilor sau acțiunilor în instanță. Asistă inclusiv în cazuri complexe ce implică MAP (proceduri cu alte state). Biriș Goran oferă asistență completă pentru soluționarea oricăror litigii fiscale cu autoritățile la toate nivelurile, în acest sens departamentul de fiscalitate colaborând îndeaproape cu departamentul intern de litigii. În unele din aceste cazuri, echipa colaborează și cu alte echipe de la firme cu care, altfel, se afla în concurență, pentru a maximiza șansele clienților.

Avocații și consultanții fiscali au o vastă experiență atât în ceea ce privește impozitele directe, cât și cele indirecte, incluzând, printre altele, verificări fiscale și analize due diligence fiscale, aspecte privind tranzacțiile transfrontaliere (precum aplicabilitatea tratatelor pentru evitarea dublei impuneri, Directivele Europene etc.), prețurile de transfer, investiții și transferuri de proprietate interne și externe, taxa pe valoare adăugată etc.

Prețurile de transfer reprezintă un subiect important pentru societăți care fac parte din grupuri de multinaționale, precum și pentru firme locale. Interesul autorităților fiscale române pentru prețurile de transfer a crescut recent în mod considerabil, în contextul nevoii de aliniere cu legislația internațională și cu recomandările organismelor internaționale cu privire la erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor.

Echipa Biris Goran oferă asistență clienților în pregătirea dosarului prețurilor de transfer în conformitate cu prevederile legislației relevante, precum și cu prevederile Instrucțiunilor OCDE și ale Codului de Conduită UE privind documentația aferentă prețurilor de transfer și toate prevederile ulterioare.

Biriș Goran a fost înființată de un grup de avocați seniori și colaboratori din cadrul Salans România (acum Dentons) în primăvara lui 2006 și oferă o gamă completă de servicii juridice, cu accent în special pe aspecte de fiscalitate, litigii, drept imobiliar, dreptul concurenței, drept societar, fuziuni şi achiziţii, energie, protecția datelor și proprietate intelectuală, dreptul muncii și finanțări.

Biriș Goran oferă în mod regulat consultanță unei game variate de companii, de la societăți nou-create sau companii de dimensiune medie până la multinaționale, operând în diverse sectoare de activitate, incluzând sectorul imobiliar, bunurilor de larg consum, bancar și financiar, cel al fondurilor de investiții private, de retail, farmaceutic, energetic sau al materialelor de construcție.

Echipa Biriș Goran cuprinde peste 45 de avocați și consultanți fiscali, inclusiv nouă parteneri, cu experiență internațională și locală și cu aptitudini de lucru în limbi străine. Unul dintre partenerii Biriș Goran este autorizat să practice avocatura în Statele Unite și majoritatea avocaților asociați seniori au beneficiat de formare sau instruire sau au obţinut diplome în diverse țări europene.

Practicile firmei de fiscalitate, litigii, drept imobiliar, concurență, drept societar și fuziuni și achiziții, protecția datelor, dreptul muncii sau insolvență sunt listate în mod constant ca practici de top din România de către directoarele juridice de renume precum Chambers Europe sau Legal500, iar avocații sunt recunoscuți ca lideri în domeniile lor de practică.

Biriș Goran are relații neexclusive cu firme de avocatură de renume din întreaga lume și a primit mandate și recomandări de la firme regionale precum Oppenheim (Ungaria) sau firme de avocatură internaționale, precum Freshfields (Londra, Viena), Drinker Biddle (Washington, DC), Baker McKenzie sau Squire Patton Boggs. Biriș Goran colaborează cu firmele internaționale de avocatură în varii proiecte, de la investigații de concurență și tranzacții de fuziuni și achiziții până la probleme de reglementare și fiscale.