Suciu Popa, "Firma de avocatură a anului în energie"

Suciu Popa a câştigat premiului „Firma de avocatură a anului în energie” la Gala Premiilor de Excelență în Energie, eveniment care a reunit cei mai importanţi lideri ai domeniului din România, se arată într-un comunicat de presă remis Legal Marketing.

Premiul reprezintă o recunoaştere a activităţii de succes pe care Suciu Popa a desfăşurat-o în consilierea clienţilor săi cu privire la problemele şi implicaţiile complexe ale afacerilor acestora în domeniul energiei.

„Acest premiu nu vine doar ca o răsplată a eforturilor excepționale depuse de catre avocaţii firmei, ci şi ca o promisiune făcută clienţilor prezenţi şi viitori, precum şi nouă înşine, de a păstra serviciile juridice oferite la aceleaşi standarde înalte de calitate”, a declarat Miruna Suciu, Managing Partner Suciu Popa.

Gala Premiilor de Excelență în Energie se află la cea de-a șasea ediție, iar evenimentul a fost organizat de publicația de afaceri în limba engleză  The Diplomat Bucharest.

Activitatea SUCIU POPA în domeniul energiei acoperă toate sectoarele acestei industrii, firma bifând o serie de proiecte și mandate remarcabile, cum ar fi asistenţa acordată Enel Investment Holding B.V. în achiziţionarea a 13,6% din capitalul social al E-Distribuţie Muntenia S.A. şi Enel Energie Muntenia (ca urmare a exercitării clauzei de put option de către SAPE SA şi a finalizării unui arbitraj ICC complex), consultanţa acordată Black Sea Oil & Gas în implementarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia, asistarea Petrofac în vânzarea afacerii din România către Expert Petroleum sau asistența acordată unei importante companii în domeniul explorării și producției petroliere în legătură cu aspecte derivate din transferul unor concesiuni petroliere, a unor instalații de reparații capitale și a personalului aferent.

SUCIU POPA s-a înfiinţat în 2016 ca firma de avocatură independentă, care acoperă întregul spectru de servicii juridice. Într-o perioada scurtă de timp, serviciile sale excepţionale au recomandat-o pentru a fi inclusă în poziţii de top în clasamentele juridice internaţionale, precum Chambers and Partners, Legal 500 şi IFLR 1000. De asemenea, Global Arbitration Review a recunoscut SUCIU POPA drept una din cele mai bune firme cu practică în domeniul arbitrajului la nivel internațional, GAR 100.