Studiul CMS – Mergermarket Drumul către redresare: European M&A Outlook 2022

Investitorii consideră fondurile de private equity ca fiind cel mai bine plasate pentru a înregistra o creștere în următoarele 12 luni

O perspectivă mai optimistă: 53% dintre respondenți se așteaptă ca activitatea de M&A din Europa să crească în următoarele 12 luni (comparativ cu doar 2% anul trecut)

Active subevaluate și companii aflate în dificultate: 24% consideră activele subevaluate drept cel mai important factor determinant pentru cumpărători în activitatea de M&A. 22% consideră că achizițiile companiilor aflate în dificultate sunt cel mai important catalizator pentru vânzători.

Private equity se află în pole position”: 71% sunt de acord că cumpărătorii financiari sunt mai bine poziționați decât cumpărătorii strategici pentru a profita de oportunitățile de cumpărare în revigorarea post-lockdown.

71% dintre investitori sunt de acord că firmele de private equity (PE) sunt mai bine plasate decât corporațiile pentru a profita de oportunitățile de cumpărare ca urmare a pandemiei de COVID-19, conform celei de-a noua ediții a raportului European M&A Outlook, publicat de firma internațională de avocatură CMS în asociere cu Mergermarket.

Raportul CMS oferă o evaluare cuprinzătoare a previziunilor de tranzacționare pe piața europeană de fuziuni și achiziții, consemnând opiniile a 330 de corporații și companii de private equity cu sediul în Europa, America și în regiunile Asia-Pacific (APAC) cu privire la așteptările lor privind tranzacțiile de M&A pentru anul următor.

 Horea Popescu, Coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală și de Est în cadrul CMS și Managing Partner al CMS România a declarat: „Studiul CMS-Mergermarket este un instrument eficient pentru măsurarea așteptărilor din piața de M&A, iar ediția din acest an vine să confirme trendul de creștere a încrederii investitorilor cu privire la oportunitățile existente în piața de M&A din Europa. În ciuda restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, fluxul de tranzacții de M&A s-a menținut. În prima jumătate a anului 2021, activitatea de M&A din Europa Centrală și de Est a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare față de aceeași perioadă a anului trecut, trend pe care sperăm ca piața să îl mențină și în perioada următoare, având în vedere faptul că încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă, cum ar fi software și servicii IT, energie (în special energia din surse regenerabile), sănătate/industria farmaceutică și tehnologie.

Louise Wallace, coordonatoarea Grupului de Corporate M&A în cadrul CMS, comentează: „Firmele de PE au perioade limitate de desfășurare a investițiilor de capital, așa că este de așteptat să se miște rapid pentru a readuce nivelurile de implementare la termen. În timp ce corporațiile se concentrează în prezent asupra redeschiderii birourilor și a punctelor de lucru, ca urmare a diminuării restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, ne așteptăm la o activitate mai mare de la acești cumpărători strategici, precum și de la companiile de achiziții cu scop special (SPAC), europene și americane, dornice să facă investiții de capital.

În timp ce cumpărătorii financiari pot fi mai bine poziționați decât cumpărătorii strategici, mai mult de jumătate dintre respondenții la sondaj se așteaptă ca nivelul general al activității de M&A din Europa să crească în următoarele 12 luni, atât corporațiile, cât și firmele de PE fiind dornice să recupereze timpul pierdut. Acest lucru contrastează puternic cu sondajul de anul trecut, în care 78% dintre intervievați se pregăteau pentru o scădere a activității de M&A.

Lansarea vaccinului COVID-19 a fost adevăratul factor de schimbare, permițând țărilor să se redeschidă, susținând astfel o revigorare a creșterii economice”, a spus Stefan Brunnschweiler, Co-head al Grupului de Corporate M&A în cadrul CMS. „În timp ce pandemia este departe de a se fi terminat, programele de vaccinare au fost eficiente în limitarea impactului virusului, facilitând investițiile și revenirea creșterii economice.

Deși prețurile activelor s-au menținut în perioada pandemiei și majoritatea stimulilor guvernamentali au împiedicat afacerile să intre în insolvență, aproape un sfert dintre respondenți (24%) consideră activele subevaluate drept cel mai important factor determinant pentru cumpărători în următoarele 12 luni. O pondere similară (22%) identifică achiziția de companii aflate în dificultate drept cel mai important catalizator pentru vânzători.

Respondenții la sondaj consideră acest lucru ca fiind doar începutul, 72% așteptând ca ponderea ESG să crească în următorii trei ani, iar 65% estimând faptul că analiza de due diligence se va concentra mai mult pe factorii ESG în aceeași perioadă.

Rodica Manea, Partener în cadrul departamentului Corporate M&A al CMS România, comentează: „Pandemia a determinat o schimbare rapidă a mediului de afaceri, incluzând tranzacțiile de M&A. Majoritatea instrumentelor pentru tranzacționarea la distanță, cum ar fi bazele de date virtuale și negocierile prin teleconferință, erau folosite deja înainte de pandemie. Dar COVID-19 a înlăturat ultima rezistență cu privire la aceste abordări, întâlnirile virtuale fiind noua modalitate necesară și utilizată. S-au făcut progrese în ceea ce privește modificările legislative pentru a facilita aranjamentele la distanță, incluzând depunerile digitale și utilizarea semnăturilor electronice. De asemenea, pandemia a evidențiat modul în care profitabilitatea afacerii este indisolubil legată de sănătatea publică și de stabilitatea socială și de mediu, determinând investitorii să includă criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence.

Din punct de vedere sectorial, tehnologia, media și telecomunicațiile (TMT) se numără printre sectoarele care vor continua să domine tranzacțiile. “În H2 2021, ne așteptăm ca tranzacțiile de M&A din TMT să mențină ritmul accelerat, observat în primele șase luni ale anului“, a explicat Ignacio Zarzalejos, partener la CMS Spania. „Tranzacțiile de M&A vor continua să crească, iar TMT se va remarca ca unul dintre principalele sectoare.

Metodologie

În al doilea trimestru al anului 2021, Mergermarket a chestionat manageri din 240 de companii și 90 de firme de PE cu sediul în Europa, America și regiunile APAC cu privire la previziunile de tranzacționare pe piața europeană de M&A pentru anul următor. Dintre cei 330 de directori intervievați, 70% au sediul central în Europa, în timp ce restul de 30% sunt împărțiți în mod egal între America și regiunile APAC. Toți respondenții au fost implicați într-o tranzacție de M&A în ultimii doi ani și 67% dintre toți respondenții intenționează să efectueze o tranzacție de M&A în anul următor. Toate răspunsurile sunt anonime, iar rezultatele sunt prezentate agregat.

Despre CMS

Fondată în 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu peste 70 de birouri în peste 40 de țări din întreaga lume și mai mult de 5.000 de avocați, CMS are o experiență îndelungată atât în ​​consultanță în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale, cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează.

Firmele membre CMS oferă o gamă largă de expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, infrastructură și proiecte, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar, produse de larg consum și industria hotelieră și agrement.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.cms.law.

Despre Mergermarket

În M&A, informația este cea mai valoroasă monedă. Mergermarket, o companie Acuris, raportează tranzacții cu 6-24 luni înainte ca acestea să devină cunoscute publicului, oferind abonaților săi un avantaj competitiv unic. Având cea mai mare rețea de jurnaliști și analiști dedicați M&A, Mergermarket oferă cel mai cuprinzător serviciu de informații cu privire la tranzacțiile de fuziuni și achiziții de pe piață. Reporterii Mergermarket au sediul în 67 de locații din America, Europa, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și Africa.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați mergermarket.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here