Stratulat Albulescu isi consolideaza departamentul de Fuziuni si Achizitii prin cooptarea Andreei Serban in rolul de Partener

Incepand cu data de 17 februarie, firma de avocatura Stratulat Albulescu anunta cooptarea Andreei Serban in calitate de Partener in cadrul departamentelor de Servicii Financiare si Fuziuni si Achizitii.

Fiind un profesionist reputat in domeniul juridic, cu o experienta vasta in sectorul serviciilor financiare si un istoric impresionant in tranzactii de fuziuni si achizitii in acest sector, in special in sfera portofoliilor creditelor neperformante (NPL), Andreea va contribui la consolidarea departamentelor de Servicii Financiare si Fuziuni si Achizitii ale SAA. In cadrul departamentului de Fuziuni si Achizitii, Andreea va coordona un al patrulea grup de lucru, alaturandu-se celor trei deja existente, coordonate de Silviu StratulatCristina Man si Raluca Gabor, ultimele doua avand fiecare un focus accentuat pe un sector specific (Tech/VC si respectiv Energie).

Silviu Stratulat (Managing Partner) a declarat: „Intr-o piata in care serviciile sunt din ce in ce mai standardizate, ne dorim sa fim un factor de schimbare. Astfel, am demarat recent o campanie de revitalizare a echipei, recrutand nu doar profesionisti exceptionali, ci si indivizi remarcabili, care imbina excelenta juridica cu inteligenta sociala, atat de necesara pentru a oferi asistenta juridica nu doar competenta, ci si personalizata, adaptata nevoilor reale ale clientilor si nu doar orientata catre acestia.

Andreea reprezinta esenta acestui demers si va contribui la extinderea si consolidarea reputatiei firmei noastre, a bazei de clienti si a retelei noastre de contacte cheie. Cooptarea sa aduce un plus de valoare nu doar practicii noastre de referinta – Fuziuni si Achizitii, ci si departamentului de Servicii Financiare, un sector cheie pentru SAA inca de la infiintarea firmei.”

Andreea Serban a adaugat: „Sunt onorata si entuziasmata sa ma alatur echipei SAA in calitate de Partener in cadrul Departamentelor Fuziuni si Achizitii si Reglementari in domeniul Serviciilor Financiare. Abordarea dinamica si versatila a firmei, coroborata cu traiectoria sa impresionanta de crestere, in special in domeniul Fuziuni si Achizitii si mai general al dreptului afacerilor, atat la nivel national, cat si international, fac ca aceasta alegere sa fie una perfecta pentru mine. Sunt nerabdatoare sa colaborez cu echipa SAA, care este recunoscuta pentru resursele si experienta sa vasta intr-o gama variata de sectoare. Imi doresc sa contribui in mod activ la conturarea planurilor strategice de crestere ale firmei, sa imi dezvolt practica intr-un mediu antreprenorial si sa lucrez alaturi de clientii firmei, in timp ce navigam impreuna lumea in continua evolutie a afacerilor.”

Andreea este recunoscuta in mod constant de catre unele dintre cele mai prestigioase directoare juridice, printre care Chambers & Partners Global (editia 2025), Chambers & Partners Europe (editiile 2020-2024) si The Legal 500 (editiile 2021-2024). Clientii o apreciaza pentru „abilitatile sale exceptionale si istoricul impresionant”, descriind-o ca fiind „un avocat de top in domeniul dreptului bancar, cu o experienta vasta si cunostinte temeinice, care coordoneaza o echipa puternica”, fiind „o luptatoare de elita” in tranzactii.

Material susținut de Stratulat Albulescu