Statul român riscă să iasă în pierdere în urma modificării Codului Fiscal

Proiectul de modificare a Codului Fiscal ridică probleme privind returnarea banilor către stat, în contextul în care modificările propun două cote, una de 0% și alta de 10%, iar oamenii vor cheltui banii înainte să ajungă să-i returneze către bugetul statului, susține Angela Roșca, membru în Consiliul director al Romanian Business Leaders (RBL) și managing partner TaxHouse, conform Agerpres. 

Angela Roșca a declarat că oamenii nu vor merge la consultanții fiscali ca la medicul de familie pentru a returna banii pe care îi datorează statului, pentru că cel mai probabil acei bani vor fi deja cheltuiți.

“În mai — septembrie 2019 când vor trebui să dea bani se vor duce la acești perceptori, pentru că e mult spus consultanți fiscali, de bunăvoie ca la medicul de familie să le dea acești bani. Noi nu credem în această ipoteză. Perceptorul o să alerge el după mine să îi dau banii aceia pe care eventual nu o să-i mai am. Chestia asta va creea o întreagă problemă socială”, a declarat Angela Roșca.

Ea a mai precizat că oamenii vor trebui educați în sensul acesta, eventual să le fie puși deoparte banii pentru a evita situația în care nu-i vor putea returna către stat. Mai mult, adaugă Angela Roșca, RBL susține cota unică, iar prin proiectul privind impozitarea gospodăriilor nu sunt două cote, ci patru.

“RBL susține cota unică. Nu susținem acest impozit pe venit al gospodăriilor publicat recent în spațiul public. Propunându-se un sistem de două cote 0% și 10%, dar în realitate pe baza proiectului sunt 4 cote, vorbim de 0%, 3%, 10% și 16%. Avem 4 cote pe diverse tipuri de venituri în proiectul de modificare a Codului fiscal”, a menționat oficialul TaxHouse.

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a explicat într-o conferință de presă că în minister se lucrează de două luni la modificarea Codului Fiscal în vederea impozitului global. Astfel, pe lângă cota unica de impozitare de 10%, va exista o facilitate de impozitare cu 0% pentru veniturile sub 2000 de lei. Conform proiectului de lege, la final de an dosarulele ar urma sa fie întocmite de un consultant fiscal.