Societatea de avocați „Perju, Rotaru și Asociații” anunță startul implicării sale într-un proiect strategic la nivel național care urmărește rezolvarea situației juridice și de mediu a 25 de depozite de deșeuri industriale

Societatea profesională de avocați „Perju, Rotaru & Asociații” anunță startul unui proiect strategic de mediu, de anvergură națională, care vizează remedierea situației neconforme constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-301/17 privind neîndeplinirea de Statul Român a obligațiilor de închidere a 68 de depozite de deșeuri (în conformitate cu articolul 7 lit. g și cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999).

Programul constă în furnizarea de servicii de consultanță, contractate de către Administrația Fondului pentru Mediu, în urma unei proceduri complexe de achiziție publică, cu obiectivul de a realiza o analiză-diagnostic (due diligence) privind situația juridică și tehnică de mediu în cazul a 25 de depozite de deșeuri industriale aflate pe teritoriul României, dintre cele vizate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Scopul analizei este de a stabili strategia de expropriere a terenurilor pe care sunt amplasate pe cele 25 de depozite de deșeuri, în vederea închiderii.

Societatea „Perju, Rotaru și Asociații” implementează acest proiect printr-un parteneriat interdisciplinar puternic, încheiat împreună cu ECOMMACT S.R.L. și DORALEX COM S.R.L., cu subcontractanții S.P.A.R.L. „Săuleanu și Asociații” și Cabinetele de Avocat „Aroșculesei Alexandra Alina”, „Laura Vrabie” și „Tătaru Iulia Adriana”. Echipa integrată de proiect este, așadar, formată din avocați cu experiență vastă, practicieni în insolvență, experți și specialiști de mediu și experți topografi.

Cele 25 de depozite reprezintă 37% din totalul de 68 de depoziție de deșeuri vizate în cauza C-301/17.

Cu sprijinul instituțiilor naționale de resort, echipa de proiect va stabili, pentru fiecare dintre cele 25 de depozite, cadrul legal în care se vor derula procedurile de expropriere, situația juridică detaliată a operatorilor depozitelor (multe dintre acestea aflate în insolvență), situația juridică detaliată a imobilelor pe care sunt amplasate depozitele, a posibilității de identificare a persoanelor responsabile și tragerii la răspundere a acestora potrivit principiului „poluatorul plătește”. Totodată, vor fi stabilite măsurile tehnice de mediu necesare închiderii depozitelor.

De o complexitate fără precedent, acest proiect este extrem de important pentru România și va aduce un impact pozitiv major în domeniul protecției mediului. Asumarea sa nu ar fi fost posibilă fără o expertiză solidă, dobândită în urma unor colaborări relevante și consistente, în proiecte ample, derulate atât cu autorități publice, cât și cu operatori de renume în piețele de profil.

Pentru noi, programul reprezintă o provocare profesională ce valorifică experiența vastă și susținută a membrilor echipei. Aria de expertiză a membrilor consorțiului acoperă domenii multiple, de la managementul deșeurilor (fie că ne referim la construcția, operarea și închiderea depozitelor de deșeuri sau la colectarea și valorificarea acestora), până la cel al litigiilor și al consultanței. Avem încredere în succesul programului, contăm pe contribuția fiecărui membru al echipei, precum și pe sprijinul autorităților care joacă un rol constructiv și activ în acest demers” – declară reprezentanții societății „Perju, Rotaru și Asociații”.

Termenul de finalizare a proiectului este de 6 luni, începând din luna iunie, iar valoarea contractuală atinge suma de 6.111.891,5 lei plus TVA.

Cele 25 de depozite de deșeuri care fac obiectul programului sunt răspândite pe întregul teritoriu al României. Acestea sunt: Turnu S.A., Județul Teleorman; Elnav S.A., Județul Galați; Sometra S.A. Copșa Mică, Județul Sibiu; Carom S.A., Județul Bacău; SMR S.A., Județul Olt; Feral S.A., Județul Tulcea; Forever S.R.L., Județul Hunedoara; Rafinăria Venus Oilreg S.A., Județul Buzău; Astra Română S.A., Județul Prahova; Rafinăria Steaua Română S.A., batal Bucea, Județul Prahova; Rafinăria Steaua Română S.A., batal Turnătorie, Județul Prahova; Neferal S.A., Județul Ilfov; Romplumb S.A., Județul Maramureș; Sinteza Oradea S.A. (două depozite), Județul Bihor; Cemtrade S.A., halda C0, Județul Bihor; Cemtrade S.A., haldele C1, C2, C3, Județul Bihor; Petrol Derna S.A., batal nr. 1, Județul Bihor; Petrol Derna S.A., batal nr. 2, Județul Bihor; Petrolsub S.A., depozit Ecodiesel, Județul Bihor; Bicapa S.A., Județul Mureș; Carbid Fox S.A.; Județul Mureș; Saturn S.A., Județul Alba; Someș S.A., Județul Cluj; Ario S.A., Județul Bistrița.

De 16 ani activă în domeniul juridic, societatea civilă profesională de avocați „Perju, Rotaru & Asociații” este creată în baza asocierii dintre Ioana Rotaru, Ana Maria Pițur și Serghei Perju. Printr-o strategie coerentă și viguroasă, soluțiile furnizate urmăresc generarea unui succes sustenabil pentru clienții societății. Ca parte a portofoliului de servicii, „Perju, Rotaru & Asociații” derulează inițiative majore în domenii cum ar fi: litigii, achizițiile publice și concesiunile, managementul deșeurilor, real estate, drept societar, drept fiscal, dreptul proprietății intelectuale.

Valorile promovate de echipa „Perju, Rotaru & Asociații” sunt: etică și strategie, soluții pliate pe nevoile clientului și parteneriat de încredere.