Societatea de Avocați Gociu și Asociații, despre: Paradisul Fiscal, Crypto privacy, Citizenship by Investment

Despre țări care au un regim fiscal prietenos, cunoscute sub noțiunea de paradis fiscal s-a mai vorbit, sunt notorii țările precum Cipru, Panama, Insulele Cayman prin intermediul cărora au fost plasate investiții deosebit de mari.

Mai puțin sunt cunoscute, însă, „free-zone-urile” din UAE, țară care cunoaște o creștere deosebită din punct de vedere al interesului față de regimul fiscal prietenos.

Astfel, în Emiratele Arabe Unite există noțiunea „Free-Zone”, care reprezintă sectoare specifice de business guvernate de propriile autorități de reglementare, fiind create pentru a face UAE mai atractivă investitorilor străini și oferă o serie de beneficii celor care doresc să își deschidă o afacere în Golf, cu ar fi: 100% proprietate asupra acțiunilor, 100% excepție față de taxele de import/export, 0% taxe pe corporație, 0% impozit pe venit, iar la încasări de peste 100.000 dolari, TVA-ul este de 5%.

Ulterior încorporării unei companii în UAE se poate obține reședința UAE (investor visa/golden visa), iar UAE nu solicită declararea datelor fiscale din altă țară și nici nu raportează veniturile companiilor din UAE, altor țări.

Cu toate acestea, cetățenii SUA trebuie să declare IRS veniturile din străinătate, însă achizițiile făcute pe numele societății din UAE nu trebuie declarate, nefiind venituri personale, declarabile doar în condițiile plății de dividende.

Avantajele majore în deschiderea unei companii în UAE o reprezintă faptul că toată procedura este desfășurată exclusiv on-line, iar durata necesară este de aproximativ o săptămână.

Pentru obținerea vizei și deschiderea ulterioară a unui cont bancar însă, este necesară prezența fizică, dar toată procedura durează între 3-5 zile.

Important de menționat este faptul că România a încheiat cu UAE un tratat de evitare a dublei impuneri, iar pentru tranzacțiile cu societăți române, taxele pot fi plătite în UAE la nivelul 0%.

Afaceri în SUA pot fi derulate cu taxe 0% ca urmare a înființării de către o companie din UAE a unui LLC în SUA, care, în fața IRS, va avea statut de „passing through”, astfel încât taxele vor fi achitate în UAE, adică 0%.

Totodată, există țări care oferă „crypto privacy”, astfel încât veniturile din criptomonede să nu fie impozitate, dar asta presupune schimbarea domiciliului fiscal. Una din țările care oferă posibilitatea stabilirii rapide a domiciliului fiscal este UAE, țară în care se poate face „cash-out” cu taxe 0%.

De altfel, ca urmare a unei investiții, se poate obține cetățenia unei alte țări, iar spre exemplu, cetățenia Saint Kitts and Nevis costă aproximativ 150.000 dolari, Grenada aproximativ 150.000 dolari, Dominica aproximativ 100.000 dolari, Saint Lucia aproximativ 100.000 dolari, Malta aproximativ 1 milion dolari, singurul program din Uniunea Europeană în care poți „cumpăra cetățenia UE”, Turcia 400.000-500.000 dolari, Muntenegru aproximativ 450.000 dolari, Macedonia de Nord aproximativ 200.000 dolari (dar nu este recomandat), Iordania aproximativ 1 milion dolari.

Cetățenia prin investiție se obține în cele mai multe cazuri ca urmare a unei donații către statul în cauză, iar ca urmare a obținerii cetățeniei se obțin toate drepturile oferite de statul respectiv, inclusiv din punct de vedere fiscal, fiind posibilă și stabilirea rezidenței fiscale în statul respectiv.

Ca urmare a analizei noaste în momentul prezent, UAE reprezintă una din cele mai prietenoase țări atât din punct de vedere al regimului fiscal pentru încorporarea unei companii, oferind posibilitatea stabilirii în mod facil a reședinței și chiar stabilirea domiciliului fiscal, având în vedere că există 0% taxe pentru veniturile din criptomonede.

Societatea de Avocați Gociu și Asociații (www.gociuavocati.ro), prin intermediul platformei ESTI INFINIT LLC, platformei WORLD LAW ALLIANCE și a colaboratorilor, asigură consultanță juridică pentru înființarea unei companii în UAE, stabilirea reședinței și rezidenței fiscale, cât și obținerea cetățeniei în diferite state ca urmare a unei investiții.

Totodată, oferă consultanță și asistență în vederea înființării unei companii în SUA, cât și obținerea statutului de „passing throuh”, astfel încât taxele de achitat în State sunt 0%.

În funcție de particularitățile clientului, Societatea de Avocați Gociu și Asociații stabilesc modalitatea în care, în mod legal, se pot evita plățile de taxe, atât ca urmare a unei activități comerciale, cât și ca urmare a investițiilor în criptomonede.

Aflați mai multe detalii despre subiect accesând: www.gociuavocati.ro

Articol oferit de către: Societatea de Avocați Gociu și Asociații