Şeful executiv al Apple: Ştirile false reprezintă una din problemele principale de astăzi

Şeful executiv al Apple,  Tim Cook, a atras atenţia vineri, cu prilejul vizitei sale în Marea Britanie, asupra provocării cu care se confruntă cei din industria IT  în ce priveşte filtrarea şi blocarea ştirilor false, scrie portalul Theverge.com citând AppleInsider.Potrivit șefului Apple, știrile false “ucid mințile oamenilor”, iar companii precum cea care o conduce trebuie să creeze instrumente care să poată preveni răspândirea știrilor false, fără a încălca libertatea de exprimare.

Noi, toți cei din companiile tech, trebuie să creem niște instrumente care să ne ajute să diminuăm volumul de știri false.Trebuie să încercăm să facem asta fără să călcăm peste libertatea de exprimare sau libertatea presei, dar trebuie să-l ajutam și pe cititor. Prea mulți dintre noi sunt acum doar  în categoria celor care se plâng și nu și-au dat seama încă ce pot să facă”, a afirmat Cook.

De asemenea, a mai declarat pentru „The Daily Telegraph” că „Trecem printr-o perioadă în care, din păcate, unii dintre cei care câștigă sunt cei care își petrec timpul încercând să obțină un număr cât mai mare de click-uri, fără să spună adevărul”.

CEO-ul Apple a mai spus că aceste eforturi de eliminare a știrilor false ar însemna ca “publicațiile care spun adevărul, de încredere,care nu recurg la senzaționalisme, profunde vor câștiga”, adăugând că amploarea șirilor false “este o chestie pe termen scurt. Nu cred că oamenii vor asta”.

Reacția lui Tim Cook,vine în contextul în care, în timpul campaniilor politice recente susținători din diferite tabere au fost acuzați că promovează informații false pentru propriul câștig politic.