Scolastica lui Aristotel si Metoda lui Descartes puse in slujba deslusirii naturii avocatului: aparator sau profesionist al avocaturii?

Guest writer: Madalin-Irinel Niculeasa

Avocatul autonom

Petru Cretia defineste autonomia individului ca fiind nu libertatea de a face tot ceea ce doresti, ci libertatatea de a-ti alege legea dupa care functionezi; si cea mai constrangatoare existenta are posibilitatea alegerii principiului de functionare.

Sub acest aspect, in contextul actual in care profesia de avocat trece prin zbateri semnificative, atat intrinseci cat si extrinseci, apreciez ca cele doua legi-principii existente la acest moment ca posibilitati de exprimare profesionala sunt sumarizate foarte bine de catre cele doua sisteme de gandire mai sus mentionate: scolastica lui Aristotel si Metoda lui Descartes.

Realitatile avocatului

Inainte de a spune in mod profan ce intelegem noi prin cele doua feluri de asezare a gandirii pe cont propriu vorba lui Liiceanu, merita subliniata realitatea avocaturii.

Succint, trei elemente (primele doua sunt extrinseci profesiei, iar urmatorul este intrinsec avocaturii) dorim sa subliniem:

  • tendinta nefireasca a autoritatilor publice de a ignora si minimaliza natura profesiei de avocat. Ma refer atat la atitudinea generalizata a organelor penale, cat si la atitudinea Ministerului Justitiei sau a celorlalte autoritati cu atributii in materia justitiei (ignorarea Congresului avocatilor, spre exemplu, prin neparticipare);
  • tendinta lipsita de acuratete juridica a organelor cu atributii de legiferare, la nivel supra sau infra, de a ignora specificul profesiei de avocat si in mod special cadrul legislativ, special si expres, aplicabil acesteia. Ma refer la atitudinea legiuitorului fiscal atunci cand nu tine seama de faptul ca politicile profesionale ale avocatului sunt creatii nu jurisprudentiale ci legislative (lege si Statut);
  • tendinta distrugatoare a profesiei de a se indeparta de ideea de aparator pentru a se apropia foarte mult de ideea de partener al clientului, prestator de servicii, profesionist nu al dreptului ci al avocaturii, etc. Ma refer la ignorarea in mod semnificativ a faptului ca desi avocatura nu este un serviciu public, in sensul strict al notiunii, prin pozitia si rolul sau concura in mod concret si nemijlocit la realizarea unui serviciu public, chiar daca are o pozitie subsecventa si adiacenta in aceasta relatie. Or aceasta pozitionare fata de serviciul public al justitiei (caci despre acesta este vorba) necesita o anumita intelepciune profesionala datatoare de obiectivitate atat in relatia cu justitia cat si in cea cu clientii.

 

Static si dinamic la Aristotel si Descartes

Revenind la Aristotel si Descartes, intelegem scolastica ca fiind un fel static de interpretarea a unor informatii finite. Mai exact, filosofia romana si cea greaca impreuna cu crestinismul sunt explicate prin intermediul gandirii lui Aristotel. Aceasta forma de intelegere priveste informatii existente fiind doar o forma de transmitere a acestora.

In schimb, Metoda lui Descartes priveste atat asimilarea informatiilor deja existente pana la un anumit moment in timp, cat si capatarea deprinderilor necesare aproprierii unor noi informatii si intelegeri. Metoda este despre dobandirea unor noi informatii si intelegeri.

Daca scolastica are in vedere o forma pasiva si statica de intelegere a ideilor inconjuratoare, Metoda are in vedere dinamica si aproprierea continua a informatiilor in scopul deslusirii stiintei universale ce constituie forma prima de exprimare a spiritului.

Scolastica si Metoda in avocatura

Din perspectiva legislativa (legea de organizare si statutul), din perspectiva pozitiei institutionale in sistemul de drept romanesc, dar si din perspectiva perceptiei asupra profesiei, avocatura este astazi construita dupa un model ce acum tinde sa fie reinterpretat pe cale jurisprudentiala (lato sensu).

Din punctul de vedere al dreptului pozitiv, avocatura in Romania este infaptuita in jurul idei de aparator al drepturilor si intereselor legitime ale clientului, insa plecand strict de la aspecte usor si superficial cuantificabile, aceasta realitate sistemica se interpreteaza acum intr-o noua cheie, anume aceea a profesionistului in avocatura (profesionistul in managementul formelor de exercitare a profesiei), a prestatorului de servicii ce intra in relatie nu cu clientul ci cu consumatorul, al partenerului de afaceri pentru clientul sau.

Aceasta este scolastica avocaturii, in sensul ca se incearca sa se perverteasca un sistem intr-un fel conturat pentru a raspunde unor imperative nu totdeauna specifice profesiei.

Metoda Avocaturii ar putea consta in ceea ce spune Descartes si anume sa incercam sa ne dam un pas in spate, sa decelam ceea ce stim sigur despre profesie, sa intelegem adevarurile avocaturii si la final poate vom identifica acea forma prima si universala de exprimare a profesiei de avocat.

Mai exact, aceasta criza identitara, atat indusa cat si dedusa, se poate rezolva prin esentializarea profesiei, atat la nivel mental, al constintei profesionale cat si la nivel de sistem pozitiv. Or sub acest aspect, oricum ne-am uita la avocat nu putem sa-l indepartam de orizontul aparatorului¸al celui care intra in relatia cu partenerul sau din contractul de asistenta juridica pentru ca este prezumat ca are caderea morala si profesionala de a-i provoca valoare adaugata intereselor sale legitime. Forma primordiala de exprimare a spiritului in profesia de avocat este aceea a aparatorului; restul este adaos si adiacent.

Scolastica adanceste criza identitara pentru profesia noastra in timp ce Metoda ne ajuta sa intelegem pe deplin menirea si forma prima de exprimare a spiritului in materia avocaturii; scolastica perverteste un sistem in timp ce Metoda lamureste, lumineaza un sistem deja existent.

Mai trebuie spus un lucru,  si anume ca nu suntem pe taramuri virgine atunci cand vorbim despre avocatura, fie ca ne raportam si numai la Romania; exista o realitate deopotriva faptica si legislativa ce trebuie luata in seama atunci cand vorbim despre avocati. Or sub acest aspect, solutia trebuie sa fie clarificarea constructiva intrucat profesia de avocat a existat si inainte ca baietii destepti din avocatura sa o transforme exclusiv intr-o afacere. Legea de organizare si Statutul au fost adoptate cu gandul la istoria profesiei, la natura si esenta acesteia, iar nu sub impulsul idei de afacere in avocatura.

Sub aspectul dreptului pozitiv ultimii 25 de ani au contribuit semnificativ la conturarea profesiei, insa nu acelasi lucru se poate spune si in ceea ce priveste comportamentul nostru ca avocati, atat individuali cat si grupati sau asociati in diverse forme de exercitare a profesiei. Modalitatea de exercitare a profesiei in ultima perioada de timp contravine esentei pozitive concepute de Lege si Statut.

Suntem perceputi si judecati nu dupa teoria cuprinsa in dreptul pozitiv cu privire la avocati, ci tinand seama de realitatea cotidiana reflectata de fiecare dintre noi luati individual dar si colectiv.

Pasul in spate pentru profesia de avocat privit ca un pas pentru clarificare

Marturisesc ca nu totdeauna inteleg, probabil pentru ca sunt neinformat de cele mai multe ori, grijile si preocuparile organelor ce conduc zilele acestea profesia de avocat. Apreciez insa ca, dincolo de reactiile cu privire la atitudinea autoritatilor publice fata de profesia de avocat, ar trebui sa ne preocupe, atat la nivel legislativ (ca demersuri de initiat) cat si la nivel de educare a mentalitatii, rezolvarea crizei identitare existenta in profesia noastra.

In acest sens, daca vom reusi cu succes sa ne convingem, dar si sa convingem ca natura noastra nu este nici de profesionist in ale avocaturii (manager al formei de exercitare a profesiei), nici de prestator de servicii, nici de partener al clientului, ci de aparator si sfatuitor al clientului atunci firescul ar trebui sa se instaureze inclusiv in relatia cu autoritatile publice; interesul nostru este interesul legitim al clientului. Aceasta calitate este cea care este asociata serviciului public de justitie, si nu celelalte calitati pe care noi cu stiinta le cultivam prin tot ceea ce facem zilele acestea.

Intruparea noastra cu aceasta calitate, de sfatuitor si aparator al interesului legitim al Clientului atrage in mod natural si intelegerea lucrurilor despre care vorbim astazi, si anume privilegierea relatiei dintre avocat si client in fata interventiilor punctuale ale autoritatilor publice. Rolul nostru intr-o societate democratica are la baza ideea de protectie, ajutor juridic ce poate fi oferit cetateanului.

In momentul in care profesia va pune pe primul plan altceva decat ideea de ajutor juridic ce poate fi oferit cetateanului, eventual ideea de afacere, de castig material,  statul nu va putea privilegia in niciun fel aceasta relatie intrucat aceasta devine una ordinara ca perceptie in cadrul piramidei constitutionale. Aceasta este dupa mine avocatul cu vocatie.

Mai importante si mai consistente nu vor fi modificarile legislative pentru a ne indumnezei din nou cu ideea de aparator, ci acelea aferente exercitarii profesiei zi de zi in conditiile prea repede si prea usor ne uitam menirea… Profesia se poate distruge nu doar pentru ca Statul vrea lucrul acesta dar si pentru ca noua nu ne mai pasa de ea.