RTPR Allen & Overy din nou în topul clasamentului Chambers Global

Firma de avocatură RTPR Allen & Overy își menține poziția în clasamentul Chambers Global în ediția 2020 în banda 1 la practica Corporate/M&A, respectiv în banda a 2-a la secțiunea Banking & Finance pentru piața din România. Chambers Global, unul dintre cele mai respectate ghiduri juridice internaționale la nivel mondial, realizează anual clasamente cu practicienii și birourile de avocatură din peste 190 de țări din întreaga lume.

Chambers Global notează că „RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) este o firmă românească puternică, recunoscută la scară largă pentru expertiza sa tranzacțională, pe lângă capacitățile transfrontaliere notabile prin alianța strânsă cu Allen & Overy. Această asociere permite grupului accesul la o rețea globală vastă și la resurse extinse.”

Ghidul remarcă gestionarea tranzacțiilor corporative majore pentru clienți sofisticați internaționali, fonduri de private equity sau acționari vânzători români din sectorul energetic, farmaceutic și imobiliar, în tranzacții de M&A, reorganizări locale și concurență. De asemenea, Chambers Global menționează că expertiza biroului de la București în Banking & Finance are o acoperire internațională prin asocierea cu Allen & Overy, și cuprinde asistarea marilor bănci internaționale în proiecte majore de infrastructură și dezvoltări imobiliare sau a creditorilor în formularea facilităților de credit.

În categoria care nominalizează cei mai proeminenți avocați de pe piața locală, directorul îi include, pentru practica de Banking & Finance, pe avocații Alexandru Retevoescu, Victor Pădurari, Andreea Burtoiu, Cosmin Tilea și Poliana Gogu-Naum. De asemenea, Chambers Global îi menționează pe Costin Tărăcilă, Mihai Ristici și Alina Stăvaru, printre cei mai apreciați avocați specializați în domeniul Corporate/M&A din România.