RSM Scot, reconfirmat ca auditor financiar al Impact Developer & Contractor

Compania de consultanta RSM Scot a fost reconfirmata ca auditor financiar extern al Impact Developer & Contractor pentru al patrulea an consecutiv. Decizia a fost luata in cadrul adunarii generale a actionarilor, intrunita pe 25 aprilie.

„S-a aprobat, prin vot secret, cu majoritate de voturi, auditorul financiar extern, si anume RSM Scot SRL. S-a aprobat revocarea auditorilor precedenti”, se spune in decizia Adunarii Generale a Actionarilor Impact. Aceasta „revocare” reprezinta, insa, doar o formalitate, RSM Scot fiind deja auditorul financiar al Impact de trei ani si fiind revocat si reconfirmat la fiecare AGA, dupa cum a explicat pentru legalmarketing.ro Dan Schwartz (foto), Managing Partner al companiei de consultanta.

In cadrul aceleiasi AGA, actionarii Impact au decis revocarea lui Dan Ioan Popp, fondatorul companiei, din functia de presedinte al Consiliului de Administratie. Acesta a fost inlocuit de Dimitris Sophocleous, fost director financiar in companii precum A&D Pharma si Romtelecom.