Românul încarcerat în China va fi transferat în România. Iordăchescu și Asociații, asistență juridică pentru român

Ministerul Justiţiei anunţă că românul Marius Balo, care execută o pedeapsă cu închisoarea în China, va fi transferat în România, autorităţile chineze aprobând acest transfer.

“Ministerul Justiţiei a fost informat astăzi, 9 ianuarie, că autorităţile chineze au aprobat transferarea lui Marius Balo în România. Acordul autorităţilor chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România alături de Ministerul Afacerilor Externe”, scrie în comunicatul de presă transmis, joi, de Ministerul Justiţiei.

Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei a corespondat cu omologii chinezi pentru obţinerea documentaţiei de transfer şi a sesizat autorităţile judiciare române în vederea recunoaşterii pedepsei aplicate de instanţele chineze.

În 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani de închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităţilor române privind transferarea acestuia.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiţiei a obţinut de la autorităţile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în ţară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp.

Potrivit MJ, cetăţeanul român Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la 8 ani pentru o infracţiune de fraudă contractuală.

Adevărul a relatat că Marius Balo, un profesor universitar din Cluj, care a predat la Universitatea Beijing, este închis în China, unde a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la fraudă contractuală, pentru un prejudiciu de 80 de dolari. El susţine că este nevinovat şi că este o victimă a sistemului de justiţie chinez, iar în ultimii ani a cerut să fie mutat în ţară, pentru a-şi ispăşi aici pedeapsa.

“Această situaţie extrem de gravă este ignorată cu desăvârşire de Ministerul Justiţiei al României, care refuză să îşi îndeplinească obligaţia de a apăra interesele şi drepturile unuia dintre cetăţenii săi. În ciuda unor memorii şi adrese repetate către doamna Ministru Ana Birchall, dar şi către Ministerul de Externe, Preşedintele României şi alte instituţii cu atribuţii în apărarea drepturilor cetăţenilor români, autorităţile nu au luat nicio măsură, au oferit doar răspunsuri generice şi au refuzat să acorde audienţe privitoare la acest caz“, susţineau, anul trecut, reprezentanţii societatii de avocatură Iordăchescu şi Asociaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here