Rodl & Partner, alaturi de Dr. Oetker in achizitia unui brand al firmei Alex & Comp

Firma de avocatura Rodl & Partner a acordat asistenta juridica producatorului de aditivi alimentari Dr. Oetker in achizitia brandului de ingrediente pentru patiserie si deserturi, vopsele de oua si conservanti de la firma Alex & Comp, din localitatea Vanatori, judetul Galati, detinuta de oamenii de afaceri Dan si Catalin Alexandrescu, informeaza portalul juridic CEE Legal Matters.

Echipa firmei de avocatura implicata in aceasta tranzactie a fost coordonata de catre Anca Sucala, Partner, Gabriela Ciacaru, Associate Partner, si Catalin Ghita, Senior Associate. De partea cealalta, firma Alex & Comp a fost reprezentata de catre avocatul Claudiu-Marius Popa.

In luna martie a acestui an, compania Dr.Oetker Romania a cumparat brandul Alex de la societatea romaneasca Alex & Comp (…). Compania Alex & Comp este specializata in fabricarea si comercializarea ingredientelor pentru patiserie si deserturi, vopselurilor de oua, dar si conservantilor, avand o experienta de 21 ani in acest domeniu. Produsele comercializate sub brandul Alex sunt prezente pe rafturile magazinelor din Romania, dar si la export. Societatea este controlata in mod egal de Dan si Catalin Alexandrescu si a inregistrat in 2013 o cifra de afaceri pentru gama de produse deserturi de aproximativ 3,7 milioane de euro, cu o crestere de aproximativ 21% fata de 2012„, arata un comunicat al Dr. Oetker, trimis la inceputul lunii aprilie.

Potrivit reprezentantilor Dr. Oetker, compania intentioneaza sa consolideze gama de produse sub marca Alex.

Compania germana Dr. Oetker activeaza in Romania din anul 1998 cand a preluat firma Regal Corporation. Patru ani mai tarziu a deschis si o unitate de productie langa Curtea de Arges, unde se produc majoritatea produselor comer­cializate pe plan local. Dr.Oetker a achizitionat in 2007 si Inedit Food din Cetateni, judetul Arges, companie activa pe piata pro­duselor din soia. Din portofoliul com­paniei 230 produse din categoriile ingrediente pentru prajituri, deserturi pudra, conservanti pentru legume si fructe, pizza & snack-uri congelate.

Rodl & Partner a mai acordat, recent, asistenta juridica intr-o tranzactie ce a vizat societatea Alex & Comp. Astfel, firma de avocatura a consiliat grupul nemtesc de firme Fuchs in achizitia diviziei de condimente a societatii romanesti. Mai multe detalii despre acest subiect puteti citi AICI.

“Rödl & Partner” este un grup de firme integrat ce ofera consultanta legala, fiscala, de outsourcing si audit intr-un numar de 102 de locatii proprii din 46 de tari la nivel mondial.