Riscurile legate de preturile de transfer, prioritate de top a multinationalelor

66% dintre companii considera ca managementul riscurilor legate de preturile de transfer reprezinta o prioritate de top, se arata in studiul global EY dedicat preturilor de transfer – Navigating the choppy waters of international tax. Acest procent este in crestere cu 32% comparativ cu valoarea inregistrata de acelasi studiu efectuat in anul 2010.

Studiul EY realizat la fiecare doi ani privind preturile de transfer reprezinta un reper in industrie de aproape 20 de ani, prezentand punctul de vedere al platitorilor de taxe in privinta acestei functii esentiale pentru comertul transfrontalier. Preturile de transfer se refera la tarifele practicate de catre diverse entitati in cadrul unei corporatii multinationale care le pot afecta modul de impozitare a profiturilor in diverse jurisdictii.

Studiul constata ca tot mai multe companii se confrunta cu o crestere semnificativa a controalelor nesolutionate privind preturile de transfer, fiind expuse la plata unor penalitati si dobanzi atunci cand autoritatile fiscale isi efectueaza propriile analize in privinta preturilor de transfer. Gestionarea riscurilor in domeniul preturilor de transfer in pietele emergente devine astfel o prioritate tot mai stringenta pentru multinationalele prezente in aceste tari.

Studiul nostru indica o schimbare neta catre prioritizarea gestionarii riscurilor in domeniul preturilor de transfer, ceea ce nu este deloc surprinzator, avand in vedere controversele actuale din domeniul fiscal”, spune John Hobster, sef al departamentului global EY pentru preturi de transfer. “Credem ca acest mediu va ramane dificil pentru urmatorii cativa ani, iar companiile trebuie sa fie pregatite prin a se asigura ca au oamenii potriviti si sistemele potrivite pentru a gestiona eficient aceste noi surse de risc”, adauga el.

Extinderea controverselor

Aproape jumatate dintre cei chestionati in cadrul studiului (47%) au afirmat ca s-au confruntat cu dubla impunere in urma unui control privind preturile de transfer. Mai mult de unul din patru respondenti (28%) au afirmat ca au fost nevoiti sa ceara asistenta de la propriul guvern pentru a gestiona o disputa cu o autoritate fiscala din alta tara, ceea ce reprezinta o dublare a numarului de astfel de cazuri fata de valoarea inregistrata in editia din 2010 a studiului. Studiul evidentiaza ca societatile au dificultati in alinierea propriilor resurse cu cele necesare pentru administrarea controverselor in domeniul preturilor de transfer, in special in pietele emergente. Companiile au raportat, de asemenea, o crestere de 15% a litigiilor in acest domeniu, fata de doar 4% in 2007.

Intensificarea eforturilor pentru conformitate

Companiile afirma ca sunt nevoite sa-si intensifice eforturile pe zona conformitatii. Din totalul celor chestionati, 70% au indicat ca sunt pe deplin conformi cu cerintele si reglementarile privind preturile de transfer. Totusi, mai putin de 20% dintre companii mentioneaza ca isi monitorizeaza rezultatele financiare in privinta conformitatii acestora cu politica lor de preturi de transfer intr-un mod optim si anume in timp real sau lunar. Si mai putini au implementate programe informatice care sa simplifice sau sa automatizeze activitatea de verificare a conformitatii in domeniul preturilor de transfer.

Thomas Borstell, Director global EY pentru servicii de preturi de transfer, conchide: “Studiul arata clar ca multe companii se zbat ca sa se conformeze la o gama larga si in continua schimbare de reguli privind preturile de transfer pentru a evita sa fie dublu impozitate. Pentru a reusi, ele vor fi nevoite sa ia masuri proactive de a-si imbunatati documentatia, de a monitoriza schimbarile care au loc in intreaga lume si de a-si actualiza tehnologia care sa le permita sa-si accelereze analiza rezultatelor financiare”.

De notat este ca la nivelul Romaniei, studiul EY Romania privind preturile de transfer – editia 2013 releva ca nu mai putin de 65% dintre respondenti asteapta sa treaca printr-un control privind preturile de transfer in urmatorii ani.

In ultima perioada, in Romania se poate observa o crestere a incidentei litigiilor in domeniul preturilor de transfer, autoritatile fiscale punand destul de des sub semnul intrebarii politicile privind preturile de transfer aplicate in cazul tranzactiilor cu entitati afiliate nerezidente si, incepand cu 2010, si in cazul tranzactiilor domestice. Ajustarile preturilor de transfer impuse de autoritati au avut in cele mai multe cazuri efecte importante asupra pozitiilor fiscale ale entitatilor romanesti vizate, iar contestatiile contribuabililor au fost respinse in numeroase cazuri, recurgandu-se chiar la solutionare din partea instantei.

Adrian Rus, Director Executiv in cadrul Departamentului de Asistenta fiscala, EY Romania explica: “Majoritatea multinationalelor care opereaza in Romania se asteapta la controale fiscale privind preturile de transfer in urmatoarea perioada. Avand in vedere numarul in crestere al acestor controale, in conformitate cu asteptarile la nivel global, reducerea disputelor va fi mai dificila, iar numarul litigiilor privind preturile de transfer va creste semnificativ. De aceea este esential ca multinationalele sa ia in considerare o abordare pro-activa pentru gestionarea controverselor, inclusiv prin incheierea de acorduri de pret in avans pentru tranzactiile ce ar putea genera dispute.