Proteste după moartea unei avocate. Franța și-e exprimat consternarea

Moartea avocatei a provocat ciocniri în Turcia între susținătorii acesteia și forțele de ordine, protestul fiind înnăbușit de poliție cu gaze lacrimogene, potrivit Deutsche Welle.

Avocata turcă, aflată în greva foamei de 238 de zile, după ce a fost condamnată la închisoare, în 2019, pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă, a murit, joi, la un spital din Istanbul, potrivit firmei sale de avocatură, citată de Reuters.

Potrivit Avocatului Poporului turc, Ebru Timtik se afla în greva foamei pentru a cere un proces corect şi a murit în urma unui stop cardiac, în cursul zilei de joi.

Franţa şi-a exprimat ”consternarea” şi ”profunda tristeţe” faţă de moartea avocatei turce.

”Franţa aduce un omagiu angajamentului acestei avocate în favoarea statului de drept şi respectării libertţilor fundamentale, mai ales cu privire la dreptul fiecăruia la un proces echitabil”, a subliniat sâmbătă, într-un comunicat, Ministrul francez de Externe.

”Franţa îndeamnă încă o dată Turcia să-şi respcte angajamentele internaţionale, inclusiv Convenţia Consiliului Europei privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale”, îndeamnă Quai d’Orsay.