Societatea de avocatură Duncea, Ștefănescu & Asociații anunță promovările acestui an la nivel de top management, dar și în celelalte eșaloane. Astfel, av. Matei DIMOFTACHE (42) este promovat pe poziția de Partener, av. Radu NICOLESCU (37) urcă încă o treaptă ierarhică, devenind Managing Associate, iar av. Diana CERNAT (34) devine Senior Associate.
Aceste promovări concretizate la început de an reflectă cu certitudine meritele individuale și dedicarea necondiționată a fiecăruia în proiectele firmei, reprezentând încă o etapă în dezvoltarea organică a societății de avocatură.
„Cooptarea lui Matei în calitate de Partener reprezintă o încununare a dedicării sale, a seriozității și profesionalismului desăvârșit. Alăturat echipei noastre acum 10 ani, Matei a contribuit substanțial la dezvoltarea practicii noastre de drept bancar și de asigurări, consultanța oferită de el ridicându-se la cele mai bune standarde recunoscute de piața de profil.”, apreciază Cosmin Ștefănescu – Managing Partner.
Matei DIMOFTACHE (42) – Partener, Head of Banking & Finance
Matei deține o experiență de peste 18 ani în sistemul bancar, de asigurări și servicii de consultanță juridică.
Oferă asistență în crearea produselor și a procedurilor de creditare retail sau corporate, conceperea și implementarea procedurilor de achiziții, negociere și contracte, proceduri AML / KYC, proceduri anti-fraudă bancare sau specifice sistemului de asigurări, proceduri și sisteme de asistare a clienților customer care / complaints, precum și aspecte de reglementare.
Înainte de a se alătura echipei Duncea, Ștefănescu & Asociații, Matei a fost implicat cu precădere în creare de produse de creditare retail sau corporate, creare produse de asigurare în cadrul unor operațiuni de start-up în sistemul bancar, de asigurări sau bancassurance în grupuri bancare internaționale de renume.
„Traiectoria profesională a lui Radu, alăturat echipei noastre de 7 ani, a însemnat o perfecționare constantă, o acumulare continuă de experiență în special în materia dreptului muncii. Promovarea sa ca Managing Associate este deci un pas firesc. Apreciem în mod deosebit prestația profesională a lui Radu, pe care îl recomandăm pentru rigurozitatea și vasta sa experiență în consultanță. Desigur, apreciem și aportul său deosebit în materie de litigii, inclusiv al celor de muncă.”, precizează Adriana Duncea – Senior Partner.
Radu NICOLESCU (37) – Managing Associate
Radu are o experiență de peste 10 ani în domeniu, fiind implicat în numeroase proiecte de consultanță juridică de afaceri și reprezentare a clienților, atât în litigii civile între profesioniști cât și litigii de muncă.
De asemenea, Radu asistă clienți în probleme specifice dreptului muncii, precum întocmirea contractelor de muncă și a documentelor de modificare a acestora, negocieri colective sau individuale, restructurări de posturi, concedieri individuale sau colective, analize due diligence, întocmirea regulamentelor interne etc. Radu asistă și reprezintă în mod constant clienții societății în chestiuni litigioase.
„Diana a confirmat la foarte scurt timp că este un profesionist desăvârșit, riguros, serios. Calitățile sale personale cât și cele profesionale concură și determină performanțe demne de apreciat în sfera consultanței. Bazându-ne în continuare pe aportul Dianei în ceea ce privește calitatea serviciilor noastre, suntem convinși că ascensiunea ei în cadrul firmei va continua.”
Diana CERNAT (34) – Senior Associate
Diana are o experiență de 9 ani în consilierea clienților locali și internaționali în diverse domenii ale legislaţiei româneşti și europene: de la aspecte comune privind negocierea și executarea contractelor comerciale, operațiuni de achiziții publice, până la pregătirea rapoartelor due diligence. De asemenea, a asistat și reprezentat clienți în probleme specifice industriei de automobile, protecția datelor cu caracter personal, băncilor și serviciilor financiare.
Domeniul său de competență include următoarele specializări: drept civil, concurenţă, protecția datelor, achiziţii publice, energie regenerabilă.
Îi felicităm pe colegii noștri pentru realizările și implicarea lor și le dorim mult succes în noile poziții.”, afirmă avocații fondatori, Adriana Duncea și Cosmin Ștefănescu.
Activitatea Duncea, Ştefănescu & Asociaţii se axează în special pe consultanţa de afaceri, acoperind o paletă largă de servicii de asistenţă juridică și fiscală, reprezentare în cadrul procedurilor litigioase (inclusiv litigii fiscale), restructurări, fuziuni și achiziții etc. Portofoliul de clienţi include societăţi naţionale şi multinaționale, activând în cele mai diverse domenii precum servicii financiar – bancare, auto, retail, farmaceutic, IT, energie, imobiliar, agricol.
Despre Duncea, Ştefănescu & Asociaţii:
- 1999 – Biroul de Avocatură Adriana Duncea devine firma de avocatură afiliată societăţii germane de audit şi consultanţă Haarmann Hemmelrath, odată cu sosirea acesteia în România.
- 2008 – Un nou partener din cadrul echipei este cooptat şi se fondează SCA Duncea, Ştefănescu & Associates, firma de avocatură afiliată Mazars (care fuzionase la nivel internaţional cu Haarmann Hemmelrath în 2007).
- 2014 – Firma de avocatură porneşte pe cont propriu. Partenerii Adriana Duncea (46) şi Cosmin Ştefănescu (43) deţin o experienţă vastă în domeniu, de 20 şi respectiv 18 ani. Conduc o echipă sudată de 12 avocaţi, specializaţi în diverse arii. Printre serviciile personalizate oferite clienţilor din cele mai variate industrii (grupuri naţionale şi internaţionale), se numără: Dreptul societăților comerciale, Fuziuni şi achiziţii (Due Diligence), Insolvenţă şi restructurări, Drept bancar şi financiar, Dreptul muncii, Litigii şi arbitraj / Litigii fiscale, Imobiliare şi construcţii, Asigurări şi brokeraj, Dreptul concurenţei, Proprietate intelectuală și Tehnologia informației, Dreptul mediului.
- 2015 – La începutul anului se înființează Divizia de Consultanță Fiscală, care acoperă o gamă largă de servicii și consultanță fiscală: http://duncea-stefanescu.ro/tax-advisory/ .