Promovari in randul avocatilor seniori la Zamfirescu Racoti & Partners

Societatea de avocati Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP) anunta patru promovari in randul avocatilor seniori.

Rezultatele in urma evaluarilor ce au avut loc pe parcursul lunii ianuarie 2015 si profilul profesional actual ale celor patru avocati i-au recomandat pentru o avansare in ierarhia firmei de avocatura. Astfel, avocatii Monica Strimbei, Catalin Gurita-Manole si Valentin Moroeanu au fost promovati la statutul de Managing Associate in cadrul departamentului Litigii. In aceasta calitate, ei vor detine o serie de responsabilitati administrative si se vor implica in coordonarea echipelor de contencios-administrativ si piata de capital, insolventa, respectiv dreptul muncii. Totodata, Dan Curiciuc, membru al departamentului Consultanta, se alatura grupei de Senior Associates.

Performanta si constanta profesionala, experienta acumulata in domeniile de practica in care activeaza, seriozitatea si talentul de care dau dovada, compatibilitatea cu restul echipei ZRP si devotamentul fata de firma, toate acestea i-au recomandat pentru promovare. Din moment ce au crescut in cadrul firmei, ei reprezinta pe deplin suma insusirilor care le-au fost transmise de catre parteneri”, a declarat Cosmin Vasile (foto articol), asociat coordonator ZRP.

Monica Strimbei 2

Monica Strimbei, Managing Associate (Litigii Comerciale, Contencios-administrativ, Piata de Capital)

Cu experienta juridica de zece ani, Monica Strimbei este specializata in litigii civile si de contencios administrativ, incluzand dispute privind raspunderea contractuala, piata de capital, energie si resurse naturale. Activitatea Monicai se concentreaza totodata pe dreptul societar, bancar si financiar, precum si pe domeniul procedurilor de recuperare a creantelor si garantiilor. Monica ofera consultanta clientilor cu privire la chestiuni privind etapa prealabila a disputei, redacteaza documentele procedurale corespunzatoare, elaboreaza strategii de caz si realizeaza analiza conflictelor legale in vederea identificarii celei mai convenabile solutii.

Catalin Gurita 2

Catalin Gurita-Manole, Managing Associate (Insolventa)

Catalin Gurita-Manole dispune de experienta profesionala in domeniul insolventei, al restructurarii si reorganizarii societatilor aflate in dificultate, precum si in domeniul dreptului bancar, inclusiv actiuni privind anularea contractelor de credit, garantii sau acte frauduloase incheiate de debitori, proceduri de executare silita, recuperari de creante si garantii, dar si litigii comerciale si civile, incluzand  orice dispute contractuale intre profesionisti. Totodata, acorda asistenta juridica mai multor institutii de credit internationale si locale in numeroase litigii aflate pe rolul instantelor romane precum si asistenta in vederea incheierii unor tranzactii bancare complexe.

Valentin Moroeanu 2

Valentin Moroeanu, Managing Associate (Dreptul muncii, Litigii Civile, Protectia Consumatorului)

Valentin Moroeanu este specializat in litigii civile, comerciale si de dreptul muncii, incluzand dispute privitoare la  exercitarea si apararea dreptului de proprietate, raspunderea civila contractuala si/sau delictuala, executarea drepturilor si obligatiilor rezultate din contracte individuale si colective de munca. In calitate de coordonator al echipei de litigii specializata pe probleme de dreptul muncii, Valentin se concentreaza pe partea de conceptualizare a strategiei si supervizarea modului de  implementare a strategiei adoptata.  In aria sa de expertiza, Valentin reprezinta cu succes un numar semnificativ de companii nationale si multinationale, atat in faza procedurilor judiciare, cat si in cadrul procedurilor alternative de solutionare a disputelor. Un loc important in activitatea sa il ocupa litigiile in materia protectiei consumatorilor, Valentin reprezentand importante companii multinationale intr-un numar impresionant de litigii (inclusiv colective), cu accent pe stabilirea caracterului ilicit / abuziv al clauzelor contractuale existente in contractele  incheiate intre comercianti si consumatori.

Dan Curiciuc 2

Dan Curiciuc, Senior Associate (Drept societar)

Dan Curiciuc este avocat colaborator in cadrul firmei din anul 2009. Activitatea lui Dan se axeaza pe probleme comerciale si societare, cu o experienta extensiva in materia acordurilor dintre profesionisti. Dan s-a specializat in consilierea cu privire la aspectele aferente pregatirii fazei pre-contractuale, sintetizarea acordurilor de principiu, structurarea si negocierea clauzelor si asistenta post-semnare. Totodata, Dan este activ in proiecte din materia dreptului bancar, oferind consultanta si asistand societati bancare si non-bancare cu privire la aspecte din intregul spectru al activitatii de finantare. Experienta sa include servicii de reprezentare si sustinere a intereselor profesionistilor in fata autoritatilor centrale si locale, precum si consultanta de specialitate in aspecte cu o deosebita relevanta pentru operatiunile acestora.

Nascuta din fuziunea a doua cunoscute societati de avocati, ambele infiintate in anul 1995, Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP) este acreditata ca una dintre cele mai importante societati de avocatura din Romania. ZRP ofera servicii de asistenta juridica atat in sfera litigiilor si a arbitrajului, cat si in domeniul avocaturii de business si al consultantei fiscale, fiind recomandata de anuarele  internationale de specialitate pentru performantele sale in diverse arii de practica, precum: litigii, arbitraj, insolventa, drept financiar-bancar,  drept societar / fuziuni si achizitii, dreptul muncii, energie si resurse naturale, proprietate industriala, drepturi de autor, drept imobiliar, piata de capital, drept fiscal.

ZRP are o echipa de 47 de avocati dintre care sase parteneri – Calin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoti si Stan Tirnoveanu – parteneri fondatori, Cosmin Vasile (partener coordonator), Anca Danilescu (partener senior), Antoniu Obancia (partener).