Autor: Luminița Sima, Junior Associate GMCID
Teza premisă: Titularii de creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței, care nu depun cererea de admitere a creanței în termenele legale, sunt decăzuți din dreptul de a fi înscriși în tabelul creditorilor și nu dobândesc calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, sancțiunea decăderii fiind expres prevăzută de Legea 85/2014. Cu toate acestea, legea prevede pe cale de excepție posibilitatea repunerii în termenul de înscriere la masa credală în cazul creditororilor care nu au avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii împotriva debitorului.
- În vederea dobândirii calității de creditor participant la procedura insolvenței, creditorul trebuie să formuleze cererea de înscriere a creanței în termenul stabilit, cu condiția demonstrării că acesta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva averii debitorului[1] și să timbreze cererea în mod corespunzător[2], înscrierea efectivă a creditorului în tabelul de creanțe asupra averii debitorului, urmând a fi dispusă în măsura admiterii cererii sale.
- Din perspectiva termenului limită până la care creditorii pot depune declaraţiile de creanţă, termenul limită este stabilit expres de judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei.
- În acest sens, în urma deschiderii procedurii, practicianul în insolvență desemnat de către judecătorul sindic are obligația de a notifica, în condițiile Codului de procedură civilă, toți creditorii menționați în lista depusă de debitor, cu cel puțin 10 zile înaintea împlinirii termenului – limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor.[3]
- În privința creditorilor care nu depun cerere de admitere a creanței în termenul – limită indicat de către judecătorul sindic, va interveni sancțiunea decăderii[4].
- Cu toate acestea, dispozițiile Legii 85/2014 prevăd în mod expres o excepție de la sancțiunea decăderii, în situația în care notificarea creditorilor nu s-a realizat conform dispozițiilor Codului de procedură civilă[5].
- Prin urmare, creditorul care nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii, întrucât nu a fost notificat potrivit legii, poate solicita repunerea în termenul de depunere a creanței la masa credală, exclusiv în situația în care procedura se află în derulare.[6]
- În ceea ce privește repunerea în termenul de înscriere la masa credală, dispozițiile a 42 alin. (3) teza a II-a din Legea insolvenței reglementează situația în care creditorii nu au fost notificaţi potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă,stabilind dreptul acestora de a depune declaraţie de creanţă, iar în măsura admiterii acesteia, vor prelua procedura din stadiul în care se află la momentul înscrierii lor la masa credală, cu toate efectele ce decurg din aceasta.[7]
- Din perspectiva creditorului care află prin mijloace proprii despre deschiderea procedurii debitorului, acesta este îndreptățit să solicite înscrierea creanței la masa credală, întemeindu-și cererea de repunere în termen pe dispozițiile dreptului comun, conform cărora în vederea repunerii în termen, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării.[8]
- Această interpretare este susținută de practica majoritară a instanțelor de judecată, practică care s-a consolidat în sensul că temeiul de drept îl reprezintă dispozițiile de drept comun care le complinesc pe cele ale legii speciale, având în vedere totodată și dispozițiile art. 342 alin. (1) din Legea insolvenței care prevăd că dispozițiile legii speciale se completează în măsura în care nu contravin cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil.
Concluzii:
Creditorul, care nu a fost încunoștințat în mod legal în privința deschiderii procedurii insolvenței, va fi considerat de drept în termenul de depunere a declarației de creanță și are dreptul de a se înscrie la masa credală, într-un termen de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință despre deschiderea procedurii, în caz contrar operând sancțiunea decăderii.
[1] A se vedea art. 104 din Legea 85/2014
[2] A se vedea art. 14 alin. (1) din O.U.G. 80/2013
[3] A se vedea art. 99 coroborat cu art. 100 din Legea 85/2014
[4] A se vedea art. 114 din Legea 85/2014
[5] A se vedea art. 42 coroborat cu art. 99 alin. (3) din Legea 85/2014;
[6] A se vedea decizia nr. 241 din 25.05.2019 a Curții de Apel Iași, potrivit căreia „În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a efectuat notificarea apelantei creditoare, Curtea constată că aceasta nu respectă exigenţele în materie, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 85/2014. În dezacord cu cele reţinute de judecătorul sindic – care din împrejurarea că petenta A.J.F.P. Vaslui nu a fost notificată în mod individual despre deschiderea procedurii, însă a fost notificată D.G.R.F.P Iaşi, în subordinea căreia se află petenta, a tras concluzia corectei notificări a apelantei – instanţa de apel notează că art.99 din Legea nr. 85/2014 este redactat în termeni imperativi, care presupun notificarea fiecăruia dintre creditori, neputându-se considera că în ceea ce priveşte creditoarea A.J.F.P. Vaslui ar opera echipolenţa.(…)
Curtea apreciază că în mod neîntemeiat a procedat judecătorul sindic, dispunând respingerea cererii formulată de A.J.F.P. Vaslui în contradictoriu cu -A-. Bârlad SA, prin administrator judiciar F.A. SPRL, în condiţiile în care acest creditor al debitorului nu a fost notificat corespunzător exigenţelor legale.(…)
Curtea constată că, în ceea ce priveşte creanţa creditoarei A.J.F.P. Vaslui, se aplică dispoziţiile art. 42 alin. (3) din Legea 85/2014. Creditorii care nu au fost notificaţi potrivit prevederilor art. 99 alin. (3), sunt consideraţi de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor (…)
Fiind considerată de drept în termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile referitoare la termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă, nefiind îndeplinite condiţiile premisă pentru incidenţa instituţiei repunerii în termen, respectiv existenţa unui termen procedural imperativ şi nerespectarea acestui termen, astfel cum în mod eronat a reţinut judecătorul sindic în considerentele hotărârii apelate.”
[7] A se vedea art. 186 alin. (2) din Codul de procedură civilă
[8] A se vedea Decizia nr. 191A din 01.02.2018 a Curții de Apel București, potrivit căreia „În ceea ce privește cererea de repunere în termen, Curtea constată că în mod legal prima instanță a socotit că această cerere nu a fost formulată în termenul legal. Potrivit art.186 alin.1 Cpc, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar alineatul 2 al aceluiași text de lege prevede că în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.
În cauza de față, astfel cum reiese din chiar susținerile apelantului-contestator din cuprinsul cererii de apel, acesta a luat cunoștință despre deschiderea procedurii insolvenței debitoarei la data de 29.01.2015, când s-a dispus suspendarea judecății în dosarul nr.2908/103/2014 al Tribunalului Neamț. Prin urmare, apelantul-contestator trebuia să formuleze atât declarația de creanță, cât și cererea de repunere în termen, în maximum 15 zile de la această dată, când a încetat împiedicarea determinată de lipsa notificării. Or, astfel cum în mod judicios a reținut și prima instanță, acest termen nu a fost respectat, întrucât declarația de creanță a fost formulată abia la data de 02.12.2015, la mai mult de 10 luni de la încetarea împiedicării.”