Pot demnitarii aflati in incompatibilitate sau conflict de interese sa ocupe functii?

Comisia juridica a Senatului a adoptat astazi o initiativa de modificare a Legii ANI, care prevede ca persoanele aflate in incompatibilitate sau conflict de interes nu mai pot ocupa aceeasi functie timp de trei ani, insa pot ocupa alte functii de demnitate publica.

Reprezentantul Agentiei Nationale de Integritate, director generalal directiei juridice Ioana Lazar, a precizat ca prin modificarile aduse Legea Ani ramane practic fara obiect. La randul rau, Senatorul PNL Catalin Boboc, presedintele Comisiei juridice, s-a opus modificarilor.

Acest proiect de lege prevede ca o persoana care a ocupat functia de primar, viceprimar sau consilier local nu mai poate ocupa niciuna dintre aceste functii pe o perioada de trei ani de la incetarea mandatului, in urma constatii incompatibilitatii sau conflictului de interese, insa poate detine alte functii.

Dacă persoana a ocupat funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, vicepreşedinte al consiliului judeţean sau consilier judeţean nu mai poate ocupa niciuna dintre aceste funcţii pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, fiind incompatibilă cu aceste funcţii”, mai prevede proiectul.

Exista o prevedere similara si in cazul in care persoana a ocupat functia de deputat, senator sau parlamentar european.

Unul dintre initiatori, senatorul Marton Arpad, sustine: „Iniţiativa este o clarificare. S-a constatat că judecătorii nu prea înţeleg articolul. Adică ce înseamnă sintagma <aceeaşi funcţie>. Este o propunere mare stufoasă, dar pe înţelesul tuturor. Din punctul de vedere al teoriei juridice, dacă cineva este condamnat să nu mai profeseze acea profesie prin care a comis o infracţiune. Dacă este medic, nu mai poate fi medic şi nu se extinde la profesor. Dacă face o infracţiune cu o maşină i se confiscă acea maşină, nu toate maşinile. Este o formulare mai clară a ceea ce înseamnă <aceeaşi funcţie>”, a spus unul dintre iniţiatori, senatorul Marton Arpad.

Senatul este for decizional, Camera Deputaţilor adoptand tacit proiectul de lege, în decembrie anul trecut. Legea are caracter organic şi urmează să fie supusă plenului pentru dezbatere şi vot