Piperea si Asociatii castiga pentru Mircea Badea si Carmen Bruma. Ridicarea masinilor in sectorul 6 din Bucuresti este nelegala

Firma de avocatura Piperea si Asociatii a obtinut o noua victorie impotriva „hingherilor” de masini in litigiul intentat impotriva Politiei Locale a Sectorului 6 si Consiliului Local al aceluiasi sector de catre prezentatoarea TV Carmen Bruma si Badea Districom SRL, firma de comert prin corespondenta detinuta de catre familia realizatorului TV Mircea Badea.

Prin hotararea pronuntata in 28 noiembrie 2014 in dosarul nr. 9608/3/2013, Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Contencios Administrativ si Fiscal a admis cererea de chemare in judecata formulata impotriva Directiei Generale de Politie Locala Sector 6 Bucuresti si Consiliului Local al Sectorului 6 Bucuresti. Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat anularea Anexei 2 a hotararii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010 privind Regulamentul si procedura de ridicare, transport, depozitarea in spatii amenajate si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public al Sectorului 6 al Municipiului Bucuresti.

Admite in parte actiunea. Anuleaza in parte HCLS 6 nr. 4/2010, in ceea ce priveste Anexa 2 la aceasta, reprezentand Regulamentul privind procedura de ridicare, transport, depozitarea in spatii amenajate si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public al Sectorului 6 al Municipiului Bucuresti. Anuleaza dispozitia de ridicare seria PL nr. 022142/04.10.2012, emisa de parata DGPLS 6 Bucuresti. Obliga parata DGPLS 6 Bucuresti la restituirea catre reclamanti a sumei de 677,32 lei. Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 28 noiembrie 2014”, arata dispozitivul hotararii pronuntate de Tribunalul Bucuresti.

Aceasta solutie reprezinta o noutate in materie. Pana in prezent, Piperea si Asociatii a obtinut multiple hotarari judecatoresti favorabile avand ca efect restituirea sumelor achitate cu titlu de „taxa” de soferii prejudiciati de abuzurile „hingherilor” de masini, insa aceasta reprezinta prima hotarare prin care se obtine anularea procedurii de ridicare, transport si eliberare a vehiculelor cu efect general si nu doar intre partile litigante.

Anularea acestei proceduri produce efecte generale in sectorul 6, iar niciun vehicul parcat neregulamentar in acest sector nu va mai putea fi ridicat in baza acestei proceduri. Unica sanctiune care va putea fi aplicata soferilor care parcheaza neregulamentar in sectorul 6 este amenda contraventionala, conform dispozitiilor codului rutier”, precizeaza firma de avocatura Piperea si Asociatii.

Conform firmei de avocatura, hotararea reprezinta oglindirea faptului ca acest act era profund nelegal, iar instanta de judecata a inteles ca aceasta procedura de ridicare a vehiculelor nu urmareste fluidizarea traficului, ci spolierea cetatenilor si imbogatirea unor potentati din acest domeniu.

Reclamantii Carmen Bruma si Badea Districom SRL au fost reprezentati de avocatii Piperea si Asociatii, Gheorghe Piperea (foto articol), partener fondator, si Alexandru Ratoi, avocat asociat.