Firma de avocatura Piperea & Asociatii a reprezentat cu succes Manastirea Stavropoleos, la Curtea de Apel Bucuresti, intr-un proces cu Muzeul National de Arta al Romaniei si cu Ministerul Finantelor Publice. Litigiul a inceput in urma cu 7 ani, fiind declansat de refuzul parohiei de a restitui muzeului 5 obiecte bisericesti. Decizia CAB poate deveni un precedent judiciar, in contextul in care zeci sau poate zeci de mii de astfel de obiecte, preluate cu forta de statul comunist, sunt pastrate si in prezent pe temeiul legii patrimoniului national mobil.
,,Tip solutie: Admitere apel Solutia pe scurt: Evocand fondul: Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice, ca neintemeiata. Admite cererea. Constata ca reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra urmatoarelor bunuri mobile: candela de argint de 18,5 cm inaltime, din anul 1788; cadelnita de argint de 27 cm inaltime, din anul 1734; Evanghelia greco-romana (1737) cu ferecatura de argint aurit, 36/45 cm; icoana pe lemn (1731), 53/37 cm – Hristos pe cruce – Pomul Vietii, Epitaf brodat in fir metalic pe catifea (1756). Cu recurs in15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.06.2013”, potrivit informatiilor disponibile pe Portal.just.ro.
Gheorghe Piperea, Managing Partner-ul firmei de avocatura Piperea & Asociatii, precizeaza, intr-o postare pe pagina personala de Facebook, ca a acceptat sa ofere pro bono asistenta juridica Manastirii Stavropoleos in acest litigiu care a inceput in anul 2006.
,,Pentru ca ma ghidez dupa preceptul „Mai binecuvintat este sa daruiesti decit sa primesti”, am acceptat pro bono in anul 2006 un caz complicat in care reclamant era Muzeul de Istorie si pirita Manastirea Stravropoleos. Pricina era declansata de refuzul parohiei de a restitui muzeului 5 odoare bisericesti (bunuri sacrale ale parohiei datind de la anul 1730), bunuri preluate de Statul roman cu forta in anul 1946. Refuzul a intervenit dupa ce parintele Iustin Marchis si specialistii in arta crestina si istorie cu care s-a consultat au observat ca aceste obiecte de cult apartin manastirii si ca manastirea nu putea fi un simplu utilizator al acestor obiecte devreme ce le era proprietar. Si, in plus, daca muzeul le supusese unui lent proces de pieire, din indolenta si lipsa de logistica necesara bunei conservari, manastirea avea si logistica si specialistii necesari acestei bune conservari intru perenitate. Am preluat cazul in 2006, cind totul se derula in contra manastirii, mai ales in urmarea unui proces penal de abuz de incredere derulat cu multa sirguinta crestina de parchetul de pe linga ICCJ”, sustine avocatul.
Potrivit acestuia, printr-o decizie de saptamana trecuta a Curtii de Apel Bucuresti, ,,emisa dupa doua cicluri procesuale, cu intoarceri ale situatiei la 180 de grade„, aceste bunuri sacrale sunt ,,din nou acolo unde le este locul”, la manastirea Stravopoleos, putand fi admirate de toti turistii care trec prin centrul istoric.
Gheorghe Piperea adauga ca acesta este primul sau caz in care a reusit sa convinga judecatorii ca se poate ridica detentia la rang de posesie completa si, in aceasta calitate, a cerut sa se constate proprietatea. El mai spune, totodata, ca sunt mii, poate zeci de mii de astfel de obiecte sacrale preluate ,,samavolnic” de statul comunist si pastrate si in prezent pe temeiul ,,ne-intelesei legi a patrimoniulului national mobil”, iar speta actuala poate deveni un precedent judiciar.
,,De ce simt nevoia sa va spun asta : (i) e primul meu caz in care am reusit sa conving judecatorii ca se poate ridica detentia la rang de posesie completa si, in aceasta calitate, am cerut sa se constate proprietatea; (ii) faptul ca bunurile fac parte din patrimoniul national mobil nu inseamna ca trebuie sa fie, neaparat, proprietatea statului; (iii) sunt mii, poate zeci de mii de astfel de obiecte sacrale preluate samavolnic de statul comunist si „pastrate” si in prezent pe temeiul ne-intelesei legi a patrimoniulului national mobil – poate ca speta de care va vorbesc va deveni precedent judiciar; (iv) intodeauna am crezut ca legea secularizarii averilor manastiresti din 1864 a avut in vedere exclusiv bunurile domeniale (marile latifundii) ale bisericilor inchinate bisericii ortodoxe greci si ale egumenilor greci si nu bunurile mobile, nu cele de arta bisericeasca si nu obiectele de cult; de altfel, codul de procedura civila, atit cel intrat in adormire in februarie 2013, cit si cel ce i-a luat locul, califica aceste bunuri drept insesizabile pentru ca sunt inalienabile; ele nu pot, deci, sa fie executate silit pentru ca nu pot fi in circulatie juridica obisnuita”, considera avocatul.
