PeliFilip a reprezentat cu succes Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) într-un litigiu declanșat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), prin care CSA obliga ASF la plata de aproximativ 3 milioane de lei, se arată într-un comunicat remis Legal Marketing.
După un mandat de 6 luni în fruntea CSA, fostul președinte al CSA, Tudor Daniel George, a solicitat obligarea ASF la plata a aproximativ 3,3 mil lei, contravalorea compensației de încetare a mandatului de membru în Consiliul CSA. Această compensație este prevăzută de un regulament intern al CSA, adoptat de membrii Consiliului, „ca o recunoaștere adusă pieței de asigurări”.
După o „luptă” care a durat aproape 3 ani, instanța a respins ca neîntemeiată cererea lui Tudor Daniel George. Argumentele principale invocate de PeliFilip au vizat adoptarea abuzivă a acestui regulament intern și neîndeplinirea condiției de a fi contribuit la dezvoltarea pieței de asigurări în persoana reclamantului. Decizia Curții de Apel București este supusă recursului.
„Ne bucurăm că decizia Curții de Apel București este una favorabilă Autorității de Supraveghere Financiară și dorim să îi mulțumim pe această cale clientului nostru pentru că ne-a acordat încrederea de a-l reprezenta într-un litigiu cu o miză ridicată. A fost un dosar dificil, însă alături de colegii mei am reușit să identificăm cea mai bună strategie procesuală și să obținem unul dintre cele mai importante câștiguri ale echipei de litigii PeliFilip din acest an”, a declarat Alexandru Goşa, Senior Associate PeliFilip.
Echipa PeliFilip a fost formată din Cătălin Alexandru, Partner, Alexandru Goşa, Senior Associate, și Cristina Tudoran, Associate.
Echipa de litigii PeliFilip are o experiență semnificativă dobândită cu precădere în cauze complexe și se bazează pe cunoașterea intereselor clientului, dar și a pieței pe care acesta acționează, ceea ce îi permite să aibă o înțelegere corectă a implicațiilor oricărui litigiu, a argumentelor care pot fi folosite în construirea unei apărări eficiente și a riscurilor pe care le implică fiecare decizie luată în cadrul strategiei procesuale.