Pasiuni la scara 1:18

Interviu cu Paul Pop, Avocat Titular Cabinet “Paul Pop” 

Am avut ocazia sa cunosc un mai vechi colaborator al portalului nostru intr-o alta calitate decat cea de avocat. Am descoperit un colectionar infocat de machete auto, decoratii militare si un pasionat al hipismului. In randurile urmatoare puteti descoperi cat timp, cata pasiune si cati bani investeste Paul Pop in hobby-ul sau.

De unde s-a nascut aceasta pasiune pentru machete auto? Si de ce ati ales sa colectionati machete auto si nu altceva?
Pasiunea a aparut pe la 10-11 ani cand am inceput sa colectionez nu numai machete auto ci si insigne, care s-a transformat ulterior intr-o adevarata pasiune pentru colectia de decoratii si medalii, dar asta face obiectul unei alte discutii! Inutil sa va spun ca la acea vreme nu se gaseau in Romania machetele auto pe care le posed in actuala colectie. Erau niste masinute, „de fier” cum le numeam impreuna cu prietenii mei de atunci, daca nu ma inseala memoria, marca „MATCHBOX” si erau produse la o scara mica 1:43, pe cand cele pe care le am acum sunt la scara 1:18.
 
Avand in vedere faptul ca in Romania sunt destul de putine locuri de unde se pot achizitiona astfel de machete, de unde va procurati “piesele” de colectie?
Le achizitionez in egala masura atat din tara cat si din strainatate, dar numai masini de epoca, nu masini moderne…. Prin masini de epoca inteleg acele autoturisme care au avut ultimul an de fabricatie 1970. Vreau sa precizez, insa, ca la ora actuala, exista si in Bucuresti un furnizor de astfel de machete extrem de bine lucrate. Un tanar domn pasionat la randul lui de astfel de machete, care este distribuitor autorizat al multor marci de prestigiu in domeniu.
 
Cate machete auto numara colectia dumneavoastra si in cat timp le-ati achizitionat?
E greu sa va spun, pentru ca o parte se afla acasa si o parte la cabinet, dar estimez circa 120 de astfel de machete!!! Cum va spuneam, am inceput sa colectionez de copil, insa colectia actuala de machete scara 1:18 am inceput-o acum circa 20 de ani, mai precis in 1992.
 
Care sunt cele mai dorite machete auto pentru un colectionar si care sunt cele mai scumpe?
Nu stiu sa va spun care sunt cele mai dorite machete pentru un colectionar, ce va pot spune insa este faptul ca eu imi doresc foarte mult sa am in colectie replica unui Hispano Suiza produs in 1936 si a unui Horch cabriolet produs in 1939, ambele construite manual cu elemente originale, circa 2500 de elemente fiecare si care sunt prezentate pe un suport de lemn de macasar deosebit de frumos finisate.
 
Care este cea mai scumpa macheta pe care o detineti?
Pentru ca nu vreau sa par un excentric printre colectionari, vreau sa va spun ca intotdeauna am colectionat, pentru ca sunt un colectionar impatimit cu state vechi, obiecte pe care mi le-am putut permite din punct de vedere financiar. Asadar colectia mea are o valoare mare pentru mine, pentru simplul fapt ca mi-am indeplinit un vis din copilarie, nu neaparat pentru ca are o valoare mare financiara. Dar ca sa nu ma acuzati ca evit raspunsul la intrebarea dumneavoastra intr-un mod diplomatic, cea mai scumpa macheta pe care o am in colectie sunt de fapt doua, ambele marca Bugatti, ambele cabriolet, una produsa in 1930 iar cealalta in 1932.
 
Care este macheta auto preferata din cele pe care le detineti sau ce macheta v-ati dori sa aveti si nu exista inca in colectia Dumneavoastra?
Nu am o macheta preferata, pentru simplul fapt ca le indragesc pe toate in egala masura…. Dar daca ar fi sa aleg una, cred ca as opta pentru Tudor Deluxe 1932, care nu este alta decat replica la scara 1:18 a limuzinei oficiale a lui Pu Yi, nimeni altul decat ultimul imparat al Chinei.
 
Ne puteti spune la cat se ridica investitia pe care ati facut-o in colectia de machete auto pe care o detineti?
Imi este practic imposibil sa va spun, pentru ca am achizitionat-o intr-un rastimp indelungat, 20 de ani, din diferite locuri si la preturi extrem de variate.
 
Machetele auto necesita o intretinere speciala? Daca da, in ce consta aceasta?
Nu! Nu necesita o intretinere speciala! Dar ca orice obiect care face parte dintr-o colectie trebuie sa ai grija de el….. In cazul machetelor, ideal ar fi sa le tii intr-o vitrina, dar cum din motive de spatiu este imposibil acest lucru, le expun pe unde apuc, doar in biroul meu insa, atat in cel de acasa, cat si in cel de la cabinet. Nu de alta, dar nu vreau sa deranjez pe nimeni cu pasiunile mele pe de o parte si nici, din eroare, cineva sa inceapa sa se joace cu ele si, tot din eroare, sa le rupa o oglinda, un stergator sau mai stiu eu ce altceva, iar eu sa ma enervez in mod nejustificat, pe de alta parte. Asa ca personal ma ocup de intretinerea lor, in sensul ca le sterg de praf odata pe saptamana.
 
Mai cunoasteti si alti avocati care va impartasesc aceasta pasiune?
Sincer, chiar nu stiu pe nimeni din breasla noastra cu astfel de pasiune.
 
Daca ati avea posibilitatea sa va transformati o macheta din colectie intr-o masina reala (daca putem sa-i spunem asa), pe care ati alege-o?
Am facut-o deja!!! Si sunt foarte mandru de aceasta intreprindere! Este un minunat Mercedes-Benz 280 SE cabriolet, an de fabricatie 1965. Daca vreti, intr-un fel este copilul meu de suflet…