Partener nou, promovat la VASS Lawyers

Casa de avocatura VASS Lawyers a numit un partener nou, consolidandu-si, astfel, practicile de achizitii publice si concurenta.

Bianca Bello (foto) este noul partener al VASS Lawyers si coordonatorul echipei de consultanta din cadrul firmei, fiind specializata in achizitii publice, tranzactii comerciale, concurenta si ajutoare de stat. Decizia promovarii Biancai Bello corespunde evolutiei constante inregistrate de casa de avocatura in cei cinci ani de activitate, culminand, in 2014, cu pozitionarea pe locul I in clasamentul Legal 500 pentru domeniul parteneriate public-private si achizitii publice din Romania.

Bianca Bello s-a numarat printre primii membri ai echipei VASS Lawyers si a contribuit activ la cresterea casei de avocatura. Experienta vasta si cunostintele sale elitare au fost puse in valoare in proiecte complexe cu miza de pana la 480 de milioane de euro, derulate pentru importante companii din domeniul serviciilor, infrastructurii, utilitatilor, energiei si resurselor naturale. De altfel, rezultatele obtinute de echipa VASS Lawyers au fost recunoscute si pe plan international, Legal 500, Corporate Intl Magazine Global Award si ACQ Country Awards, desemnand firma de avocatura in mod constant ca firma de top in domeniile achizitiilor publice si concurentei.

“Promovarea ca partener a Biancai Bello este un pas firesc in maturizarea firmei si continua procesul de consolidare si extindere a echipei. De altfel, in 2013, am angajat noi avocati litiganti si avocati stagiari si nu ne vom opri aici. Avem privilegiul sa colaboram cu societati de top, ceea ce ne impulsioneaza sa inovam si sa ne dezvoltam pentru a asigura nivelul de excelenta cu care i-am obisnuit. Ma bucur sa am alaturi de mine, ca Partener, un avocat exceptional si un om deosebit”, a declarat Iulia Vass, Managing Partner VASS Lawyers.

Bianca Bello este licentiata a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti si a Colegiului Juridic Franco-Roman de Studii Europene, Universitatea Paris I Pantheon Sorbonne. In anul 2008, avocata a urmat cursurile unui Masterat in Dreptul Afacerilor in cadrul Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti.