Doua studii relativ recente, unul al Institutului de Stiinte ale Educatiei – ”Cultura elevilor si invatarea” si altul al D&D Research – ”Masurarea structurata a perceptiilor, nevoilor, atitudinilor si elementelor decizionale privind educatia universitara” atrag atentia asupra rolului parintilor/familiilor si profesorilor in alegerea carierei pe care tinerii o vor urma.
Autor: Ovidiu Folcut (foto articol), rectorul Universitatii Romano-Americane
Acest lucru se intampla fie pentru ca parintii si/sau profesorii influenteaza direct decizia copiilor, fie prin faptul ca acestia reprezinta pentru tineri un model de reusita in viata, influentand indirect optiunile acestora. Studiul Institutului de Stiinte ale Educatiei (ISE) releva faptul ca, pentru aproximativ 61% dintre elevi, modelul de reusita in viata provine din ”familia largita” plus ”profesori” – pondere rezultata din insumarea procentelor aferente celor doua categorii.
Acelasi procent, chiar daca ponderile pe categorii sunt altele, iar metodologiile de cercetare diferite, rezulta si in cazul studiului D&D Reserch, ceea ce ne intareste convingerea ca familia si scoala au un rol definitoriu in ceea ce priveste viitorul tinerei generatii, chiar daca societatea s-a schimbat radical, iar cel mai adesea suntem tentati sa-i criticam pe cei ce apartin asa numitelor generatii Y sau Z si sa spunem ca acestia nu apreciaza eforturile familiilor lor sau ale scolii, la modul general. Dar tocmai pentru ca nivelul de influenta al acestor categorii este atat de mare, merita sa ne aplecam mai cu atentie asupra catorva afirmatii inserate in cadrul Studiului ISE, afirmatii care apartin fie unor profesori, fie unor elevi, dar care conduc, in buna masura, la acelasi fel de concluzii si care ne obliga sa constientizam responsabilitatea imensa pe care atat familia, cat si scoala o au in formarea si alegerile noilor generatii.
Astfel, spre exemplu, una dintre afirmatiile unui profesor sublinia faptul ca influenta familiei este foarte importanta si acest lucru se vede in parcursul educational al elevilor, dar, din pacate, nu toti parintii au posibilitatile financiare, in acest sens, sau pur si simplu nu au timp pentru copiii lor. Sau, o alta similara – parintii nu mai au timp pentru copii pentru ca fac bani, iar copiii sunt lasati de izbeliste.
Coroborand afirmatiile mentionate anterior cu povestea noului CEO al Google, indianul Sundar Pichai (ajuns in varful ierarhiei la 43 de ani, dar provenind dintr-o tara si o familie cu un nivel de trai modest si pentru care, atunci cand a obtinut bursa la Stanford University, tatal sau a platit biletul de avion de 1000 de dolari, echivalentul salariului pe un an, din economiile familiei, dupa ce nu a reusit sa obtina un imprumut in acest sens), intelegem ca nu suntem niciodata prea saraci pentru a investi in educatia copiilor nostri. Cu siguranta, educatia de calitate nu poate fi ieftina, dar nici inabordabila, daca exista determinarea necesara.
O alta categorie de afirmatii, ale profesorilor, reflecta atitudinea familiei fata de vocatia si aptitudinile copiilor si subliniaza faptul ca parintii ar trebui sa fie mai realisti si sa nu le ceara acestora performante in domenii pentru care acestia nu au aptitudini sau interes. Oarecum acelasi tip de abordare rezulta si din raspunsul unuia dintre copii, care spune extrem de simplu, dar si explicit, totodata, ca nu ii intelege pe adulti, deoarece acestia fac ceea ce nu le place si nu le iese bine.
Aici intervine un element cheie, determinant pentru viitorul tinerilor. Exista un asa numit conflict, intre dorintele parintilor si aspiratiile tinerilor. Pe de o parte, parintii, manati de cele mai bune intentii, considera apriori ca, din perspectiva experientei de care dispun, stiu mai bine decat proprii copii ceea ce este mai bine pentru acestia, fara a incerca sa descopere, inca de timpuriu, care sunt aptitudinile de care acestia dispun si daca au vocatie pentru cariera pe care au profilat-o pentru ei. Pe de alta parte, tinerii, aflati in perioada in care neaga cu usurinta chiar si cele mai evidente lucruri, sunt tentati deseori sa refuze orice recomandare venita din partea familiei, din varii motive, subiective sau obiective, pentru ei sistemul de valori fiind diferit, iar asteptarile imediate mult mai mari. Din acest tip de pozitionare rezulta deseori un (aparent) conflict.
Rolul parintilor este, fara indoiala, extrem de important in viitoarea cariera a copiilor si, cu siguranta, orice parinte si-ar dori sa stie ca aceasta cariera va fi una de succes si care se potriveste tanarului(-ei). Ar fi un nonsens ca un parinte sa isi doresca o anumita cariera pentru copilul sau doar pentru ca el si-ar fi dorit candva sa urmeze acea cariera si nu a reusit (poate tocmai pentru ca parintii sai nu i-au permis acest lucru), iar propriul copil sa fie nefericit si sa nu performeze apoi, in intreaga sa cariera profesionala, doar pentru ca nu el(ea) a ales-o. Obligatia parintilor este tocmai aceea de a descoperi, cat mai timpuriu posibil, care este vocatia propriului copil si a-l ghida pe acesta pe respectivul drum. Important este si sa-l determine pe acesta sa-si puna singur intrebarea cu privire la propria cariera, iar raspunsul sa vina, in mod firesc, din interior, dupa ce a fost ajutat sa experimenteze, sa exploreze, sa descopere, pentru a disparea astfel sentimentul de frustrare pentru impunerea unei cariere sau de refuz fata de o alegere care (poate aparent) nu este a sa.
