Autori: Cătălin VLAD, Partner Corporate M&A, Banking, Commercial Department Aurelia CIOBANU și Managing Associate Corporate M&A, Banking, Commercial Department
1. PREAMBUL
În contextul intensificării traficului maritim și al riscurilor asociate, epava unei nave scufundate devine o problemă juridică și tehnică de interes major. Prezentul articol analizează regimul juridic al obligației armatorului de a proceda la scoaterea epavei din mare, în conformitate cu reglementările internaționale, în special Convenția de la Nairobi din 2007, și cu legislația națională aplicabilă în România.
Articolul evidențiază obligațiile materiale și juridice ale armatorului, procedura de îndepărtare a epavei și implicațiile nerespectării acestor obligații, inclusiv din perspectiva răspunderii civile, contravenționale sau penale.
Epavele navelor maritime pot constitui obstacole serioase pentru siguranța navigației, pot provoca poluarea mediului marin sau pot interfera cu activitățile economice desfășurate în spațiile maritime (exploatarea resurselor, pescuit, telecomunicații submarine). În acest context, dreptul maritim impune armatorului o serie de obligații referitoare la identificarea, notificarea și îndepărtarea epavei, într-un termen rezonabil și cu respectarea măsurilor de siguranță.
2. CADRUL JURIDIC INTERNAȚIONAL ȘI NAȚIONAL
Ranfluarea este operațiunea de ridicare de pe fundul apei și repunere în stare de plutire a unei nave scufundate.
Unele dintre cauzele scufundării navelor pot fi: inundarea navei datorată deteriorării unor valve, unor conducte, a tablelor fundului, avarierea prin lovire a navei de un obiect submers și găurirea tablelor bordurilor, crearea de spărturi în corpul navei prin coliziunea cu o altă navă sau structură plutitoare, aprovarea sau apuparea navei sub acțiunea valurilor mari etc.
Principala convenție care stabilește cadrul legal din care izvorăsc obligațiile armatorului in caz de accident maritim privind epava unei nave este Convenția de la Nairobi din anul 2007 privind îndepărtarea epavelor, convenție la care tara noastră a aderat in anul 2016, fiind transpusa in legislația națională prin Legea nr. 31/2016.
2.1 Convenția de la Nairobi din 2007
Convenția se aplică navelor eșuate in zona economică exclusivă a unui stat parte, stabilită în conformitate cu dreptul internațional sau, în cazul unui stat parte care nu a stabilit o astfel de zonă, o zonă aflată în afara mării teritoriale a acelui Stat și adiacentă acesteia, pe care statul a definit-o în conformitate cu dreptul internațional şi care nu se extinde pe mai mult de 200 mile marine de la liniile de bază care delimitează marea sa teritorială. ( art.1 pct. 1 din Convenție).
In primul rând, pentru a stabili daca o nava este sau nu o epava, vom reda definiția cuprinsa in convenție la art. 1 pct. 4, respectiv:
„Epavă”, în urma unui accident maritim, înseamnă:
(a) o navă scufundată ori eşuată; sau
b) orice parte a unei nave scufundate sau eşuate, inclusiv orice obiecte care sunt sau au fost la bordul unei astfel de nave; sau
(c) orice obiect care este pierdut pe mare de o navă şi care este eşuat, scufundat ori în derivă; sau
(d) o navă care este pe punctul de a se scufunda sau eşua ori pentru care se poate aştepta în mod rezonabil scufundarea sau eşuarea, în cazul în care măsuri eficiente destinate asistenţei navei sau oricărei proprietăţi în pericol nu au fost deja luate.
Mergând mai departe, menționam faptul ca prevederile privind îndepărtarea epavei se aplica atunci când se identifica daca aceasta reprezintă un pericol sau nu, in funcție de criteriile stabilite la art. 1 pct. 5 din Convenție, respectiv:
„Pericol” înseamnă orice circumstanţe sau ameninţare care:
(a)prezintă un pericol sau un obstacol pentru navigare; sau
(b)poate fi în mod rezonabil de aşteptat să conducă la consecinţe nocive majore pentru mediul marin sau deteriorarea zonei de coastă ori a intereselor conexe ale unuia sau mai multor state.
Asadar, pe scurt articolele din Convenție acoperă:
- raportarea și localizarea navelor și epavelor,
- criterii pentru determinarea pericolului reprezentat de epave,
- măsuri pentru facilitarea eliminării epavelor, inclusiv drepturile și obligațiile de a elimina navele și epavele periculoase – care stabilesc când proprietarul navei este responsabil pentru eliminarea epavei și când un Stat poate interveni,
- răspunderea proprietarului pentru costurile de localizare, marcare și eliminare a navelor și epavelor,
- soluționarea disputelor.
Proprietarii navelor cu o tonaj de 300 GT sau mai mult, înregistrate într-un Stat parte sau care intră sau ies dintr-un port din teritoriul unui Stat parte, trebuie să aibă polite de asigurare sau o altă garanție financiară corespunzătoare pentru care să îndeplinească cerințele Convenției și o certificare din partea unui Stat parte care să ateste că astfel de asigurări sunt în vigoare. Această certificat trebuie să fie purtată la bord în permanență.:
Art. 12:
Proprietarul înregistrat al unei nave cu un tonaj brut egal sau mai mare de 300 şi care arborează pavilionul unui stat parte este obligat să deţină o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi garanţia la o bancă sau instituţie financiară similară, care să acopere răspunderea în temeiul prezentei convenţii în ceea ce priveşte o sumă egală în limitele răspunderii prevăzute de sistemul naţional sau internaţional privind limitarea răspunderii, dar în niciun caz mai mare decât suma calculată în conformitate cu articolul 6(1)(b) din Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, aşa cum a fost modificată.
2.2 Legislația română
În dreptul intern, regimul juridic privind epavele este tratat fragmentar, în mai multe acte normative, între care menționăm:
- OUG nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare;
- HG nr. 1113/2002 privind atribuțiile Autorității Navale Române (ANR);
- Legea protecției mediului nr. 195/2005, în cazurile în care epava este sursă de poluare;
- Codul civil, în materia răspunderii delictuale (art. 1357 și urm.).
Potrivit dispozițiilor ANR, în cazul în care epava reprezintă un pericol pentru siguranța navigației, autoritatea poate dispune măsuri urgente pentru îndepărtarea acesteia, pe cheltuiala armatorului.
3. OBLIGAȚIILE ARMATORULUI ÎN CAZUL UNUI ACCIDENT MARITIM PRIVIND RANFLUAREA NAVEI
În conformitate cu art. 5 din Convenția de la Nairobi, primul pas in caz de eșuare a unei nave, este notificarea autorităților, obligație care in mod evident este in sarcina armatorului, cu privire la producerea accidentului și existența epavei, furnizând date despre:
- Locația exactă a epavei;
- Tipul și dimensiunile navei;
- Tipul de încărcătură (în special dacă este periculoasă);
- Riscurile pe care le prezintă epava pentru navigație sau mediu.
Armatorul trebuie să îndepărteze o epavă care constituie un pericol. (art. 9 din Conventie). Astfel acesta trebuie să inițieze, în termen rezonabil, măsuri de recuperare și îndepărtare a epavei, care pot include:
- Contractarea unor operatori specializați în lucrări subacvatice;
- Evaluarea riscurilor de poluare (ex. scurgeri de hidrocarburi);
- Asigurarea marcării epavei temporare, conform standardelor OMI.
Ținem sa precizam totodată, faptul ca potrivit Conventiei (art. 11) proprietarul înregistrat este răspunzător pentru costurile făcute cu localizarea, semnalizarea şi îndepărtarea epavei, cu excepţia cazului în care proprietarul înregistrat dovedeşte că accidentul maritim care a cauzat epava:
- a rezultat dintr-un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau dintr-un fenomen natural cu caracter excepțional, inevitabil şi irezistibil;
- a fost cauzat în întregime printr-un act sau omisiune, cu intenţia de a crea un prejudiciu, a unei terţe persoane; sau
- a fost în întregime cauzat de neglijenţa sau de o altă acţiune greşită a unui guvern sau a unei alte autorităţi responsabile pentru întreţinerea luminilor sau altor mijloace de semnalizare pentru navigaţie, în exercitarea acestei funcţii.
4. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A ARMATORULUI
Astfel cum vom observa, Convenția prevede mai multe obligatii in sarcina armatorului, care pot atrage prin neindeplinirea lor raspunderea civila, contraventionala sau penala a acestuia.
Insa, un aspect foarte important este faptul ca statul prejudiciat sau orice persoana prejudiciata se poate indrepta direct impotriva asiguratorului navei, deoarece asa cum am mentionat mai devreme, Conventia Nairobi instituie asigurarea obligatorie a navei cu un tonaj brut egal sau mai mare de 300 si care arboreaza pavilionul unui stat parte.
4.1 Răspunderea civilă
Dacă armatorul nu își îndeplinește obligațiile legale, acesta poate fi obligat să suporte:
- Cheltuielile efective pentru înlăturarea epavei;
- Despăgubiri pentru prejudiciile cauzate terților (ex. operatori portuari, alte nave);
- Răspundere pentru daune ecologice, în conformitate cu legislația de mediu.
4.2 Răspunderea contravențională și penală
Nerespectarea dispozițiilor legale poate atrage:
- Amenzi stabilite de ANR sau Garda de Mediu;
- Suspendarea dreptului de navigație al navei implicate.
- În cazuri grave, atragerea răspunderii penale pentru infracțiuni precum art. 356 din codul Penal: infectarea apei.
4.3. Actiunea directa impotriva Asiguratorului
In conformitate cu art. 12 pct. 10 din Conventia Nairobi:
Orice cerere de rambursare a costurilor ce decurg din prezenta convenţie poate fi formulată direct împotriva asigurătorului sau unei alte persoane care a emis garanţia financiara care acoperă răspunderea proprietarului înregistrat în acest caz.(…)
In mod evident, in aceasta situatie, asiguratorul poate invoca in favoarea sa toate mijloacele de aparare pe care armatorul le putea invoca in favoarea sa, astfel cum in mod expres prevede teza a doua a articolului mentionat la paragraful anterior:
(…) în acest caz, pârâtul poate invoca mijloacele de apărare (altele decât calea de faliment sau lichidare a proprietarului înregistrat) pe care proprietarul înregistrat ar fi avut dreptul să le invoce, inclusiv limitarea răspunderii în temeiul oricărui regim naţional sau internaţional aplicabil. în plus, chiar dacă proprietarul înregistrat nu are dreptul la limitarea răspunderii, pârâtul poate limita răspunderea pentru o valoare egală cu valoarea de asigurare sau o altă garanţie financiară ce trebuie să fie menţinută în conformitate cu prevederile paragrafului 1. în plus, pârâtul poate invoca în apărarea sa că accidentul maritim a fost provocat intenţionat de proprietarul înregistrat, dar nu poate invoca orice alt mijloc de apărare care ar fi putut fi invocat de către proprietarul înregistrat împotriva lui. Pârâtul poate, în orice caz, să solicite ca proprietarul înregistrat să fie parte în proces.
4.4. Termenele de prescriptie
Statul prejudiciat sau orice persoana prejudiciata conform Conventiei de la Nairobi, isi pot manifesta dreptul de a-si recupera costurile intr-un termen de 3 ani de la data la care a fost stabilita existenta unui pericol:
Art. 13:
Drepturile de rambursare a costurilor în temeiul prezentei convenţii se sting în cazul în care nu a fost introdusă nicio acţiune în justiţie în termen de 3 ani de la data la care a fost stabilită existenţa unui pericol în conformitate cu prezenta convenţie. Cu toate acestea, nicio acţiune în justiţie nu poate fi începută după o perioadă de 6 ani de la data accidentului maritim care a cauzat epava. Atunci când accidentul maritim este un ansamblu de fapte, termenul de 6 ani curge de la data producerii primului fapt.
4.5. Solutionarea litigiilor
În cazul în care apare un diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea convenţiei, acestea vor încerca să rezolve disputa lor în primă instanţă prin negociere, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale judiciară, recurgere la organizaţii sau acorduri regionale ori prin alte mijloace paşnice, la alegerea lor.
Dacă nu este posibilă soluţionarea într-o perioadă rezonabilă de timp, de maximum douăsprezece luni de la data la care un stat parte a notificat un alt stat parte de existenţa unui diferend între ele, dispoziţiile referitoare la soluţionarea litigiilor prevăzute în partea XV a Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982 se aplică mutatis mutandis indiferent dacă statele parte la diferend sunt sau nu state parte şi la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982. ( art. 15 din Conventie).
5. PROCEDURA DE RANFLUARE A NAVELOR ESUATE IN APELE TERITORIALE
Tinem sa precizam ca Romania nu a notificat extinderea domeniului de aplicare a Conventiei Nairobi si la epavele situate pe teritoriul sau si in marea teritoriala in dreptul intern, astfel incat operatiunile de ranfluare a navelor esuate in marea teritoriala sunt supuse prevederilor din OG 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare.
Astfel, legea prevede termene diferite pentru ranfluarea navelor, in functie de urmatoarele cazuri:
(i) esuarea navei in apele nationale navigabile, fara ca acest eveniment sa constituie un pericol iminent pentru navigatie si mediul inconjurator
Potrivit art. 103 din actul normativ mai devreme mentionat:
(1) Dacă o navă eşuează sau se scufundă în apele naţionale navigabile, proprietarul ori operatorul navei are obligaţia de a dezeşua sau de a ranflua nava şi de a curăţa albia. Căpitănia de port în a cărei jurisdicţie s-a produs evenimentul va notifica în scris proprietarului sau operatorului navei termenul limită de începere a acestor operaţiuni.
(2) În funcţie de situaţia concretă acest termen va fi cuprins între 10 şi 60 de zile de la data notificării.
(3) În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (1) de către proprietar sau operator, căpitănia de port va solicita administraţiei portuare şi/sau de căi navigabile interioare a zonei respective să efectueze aceste operaţiuni în contul şi pe cheltuiala proprietarului ori operatorului navei, direct sau prin intermediul unui agent economic specializat.
Aceste prevederi se aplică şi în cazul mărfurilor sau al altor bunuri scufundate în apele naţionale navigabile.
In ipoteza prevazuta la alineatul 3, administraţia portuară şi/sau de căi navigabile interioare a zonei respective este îndreptăţită să vândă, în condiţiile legii, cu avizul căpităniei de port, bunurile ce nu se pot păstra sau a căror conservare necesită o cheltuială mai mare decât valoarea lor.
Sumele obţinute prin vânzare vor fi păstrate de administraţia portuară şi/sau de căi navigabile interioare respectivă şi vor sta la dispoziţia celor care fac dovada că au fost proprietarii acelor bunuri, mai puţin sumele care reprezintă cheltuielile de scoatere la suprafaţă, precum şi cele privind valorificarea acestora. (art. 106)
(ii) nava a esuat in apele nationale navigabile, eveniment care constituie un pericol iminent pentru navigatie sau poluare
Pentru aceasta situatie, se aplica prevederile art. 107 din OG 42/1997:
(1) În cazul în care căpitănia de port consideră că eşuarea sau scufundarea unei nave în apele naţionale navigabile constituie un pericol iminent pentru navigaţie, aceasta va notifica, în scris, proprietarului sau operatorului navei să procedeze în maximum 24 de ore de la notificare la începerea operaţiunilor de scoatere a navei şi la curăţarea fundului albiei.
(2) În cazul în care proprietarul sau operatorul navei nu începe aceste operaţiuni în termenul prevăzut la alin. (1), căpitănia de port va proceda în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (3).
(3) În situaţii excepţionale în care pericolul de navigaţie sau poluare determină acţiunea imediată, căpitănia de port dispune administraţiei portuare şi/sau de căi navigabile interioare a zonei respective efectuarea operaţiunilor, fără notificarea scrisă prevăzută la alin. (1).
6. CONCLUZII
Obligația armatorului de a înlătura epava unei nave scufundate nu este doar o cerință tehnică, ci o responsabilitate juridică fundamentală. Aceasta derivă din principiile generale ale dreptului maritim, din obligațiile internaționale asumate prin Convenția de la Nairobi și din reglementările interne privind siguranța navigației și protecția mediului.
Într-un context internațional în care presiunea asupra mediului marin este în creștere, autoritățile și armatorii trebuie să conlucreze în mod eficient pentru asigurarea unor soluții rapide, sigure și conforme legal în privința epavelor maritime.
BIBLIOGRAFIE
- Convenția de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor, 2007;
- Legea nr. 31/2016 pentru aderarea României la Convenție;
- OUG nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare;
- Codul civil român;
- Codul penal
- Legea protecției mediului nr. 195/2005;



















