Autor: Gianina Istrate, Counsel, Suciu Partners
Raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai dinamice arii ale dreptului mediului. Cadrul european s-a reconfigurat amplu după Acordul de la Paris și pachetul legislativ „Fit for 55″, iar transpunerile la nivel național se succed într-un ritm alert. Pentru companiile vizate, rezultatul poate genera o senzație de suprapunere: aceeași cantitate de CO₂ pare să genereze mai multe obligații, adresate unor autorități diferite, cu termene și rațiuni distincte.
Impresia nu este eronată. Dreptul Uniunii Europene a consacrat, între 2003 și 2022, două regimuri paralele de raportare a emisiilor GES. Ele funcționează concomitent, se suprapun pe anumite planuri și răspund unor obiective fundamentale diferite. Înțelegerea corectă a acestei arhitecturi nu este un exercițiu teoretic: pentru orice entitate aflată sub incidența ambelor regimuri, ea are implicații bugetare, contractuale și reputaționale directe.
Regimul ETS: conformare administrativă la nivel de instalație
Primul regim este schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), instituită prin Directiva 2003/87/CE și transpusă recent, la nivel național, prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2025, care a abrogat cadrul anterior din 2006 (Hotărârea Guvernului nr. 780/2006).
Mecanismul este de tip „cap-and-trade”. Uniunea Europeană stabilește un plafon total de emisii permise, care se reduce progresiv, iar operatorii instalațiilor din sectoarele vizate (producția de energie, cimentul, oțelul, rafinăriile, o parte din industria extractivă și alte procese energointensive) au obligația de a deține și de a restitui, până la 30 septembrie a fiecărui an, un număr de certificate egal cu emisiile verificate ale anului anterior. Neîndeplinirea obligației atrage o penalitate de 100 EUR per tonă nerestituită, indexată, la care se adaugă obligația de a restitui ulterior certificatele lipsă. Este o sancțiune automată, severă și previzibilă.
Două elemente definesc acest regim:
- În primul rând, ETS reglementează emisiile la sursă, exclusiv emisiile directe ale instalației, corespunzătoare Scope 1 în terminologia Protocolului GES (GHG). Emisiile indirecte din energia electrică achiziționată (Scope 2) și cele din lanțul valoric (Scope 3) nu intră sub incidența schemei.
- În al doilea rând, obligația de conformare este atașată juridic operatorului instalației (titularul autorizației de emisii GES), fără a se extinde asupra acționarilor, a co-titularilor proiectului sau a altor entități care beneficiază economic de activitatea instalației.
Regimul CSRD: raportare corporativă la nivel de entitate
Al doilea regim este unul corporativ. Directiva (UE) 2022/2464 privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD) a fost transpusă în dreptul intern prin modificările aduse Legii contabilității nr. 82/1991 și Ordinului MFP nr. 1802/2014, iar standardele tehnice de aplicare, European Sustainability Reporting Standards (ESRS), au fost adoptate prin Regulamentul delegat (UE) 2023/2772.
Rațiunea este fundamental diferită de cea a regimului ETS. Raportarea nu se realizează la nivel de instalație, ci la nivelul entității raportoare, și nu este limitată la emisiile directe. Conform cerinței de prezentare a informațiilor prevăzute de ESRS E1-8, entitățile au obligația de a raporta emisiile brute de GES, structurate pe trei domenii de aplicare:
- Scope 1: emisii directe, din surse deținute sau controlate de entitate;
- Scope 2: emisii indirecte din energia electrică, termică sau aburul achiziționate; și
- Scope 3: alte emisii indirecte din lanțul valoric, inclusiv din utilizarea produselor vândute.
Raportarea de sustenabilitate se integrează în raportul administratorilor, face parte din documentația anuală publică a entității, este supusă unui audit independent și este concepută astfel încât să asigure transparența și comparabilitatea informațiilor puse la dispoziția investitorilor, finanțatorilor și piețelor de capital.
Suprapunerea aparentă: aceeași emisie, raportări multiple
Consecința firească a acestei dualități este că aceeași cantitate fizică de CO₂ emisă de o instalație deținută în co-participație poate figura simultan în mai multe rapoarte: o dată în raportarea ETS a operatorului, adresată Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, și, separat, proporțional, în rapoartele de sustenabilitate ale fiecărui co-titular.
Suprapunerea nu reprezintă o deficiență a sistemului, ci consecința logică a faptului că cele două regimuri urmăresc obiective distincte:
- Regimul ETS are ca finalitate reducerea efectivă a emisiilor la nivelul economiei europene, prin mecanism de presiune economică asupra instalațiilor;
- Regimul CSRD urmărește asigurarea transparenței și a comparabilității informațiilor privind expunerea și performanța climatică a entităților corporative, în beneficiul piețelor de capital și al autorităților de supraveghere financiară.
O ilustrare clarifică mecanismul. O instalație de producție a cimentului este deținută în parteneriat între două grupuri industriale, 50% fiecare, unul dintre ele având calitatea de operator:
- Din perspectiva ETS, operatorul restituie certificate pentru 100% din emisiile instalației și răspunde individual față de autoritatea de mediu;
- Din perspectiva CSRD, fiecare dintre cele două grupuri are obligația de a include în propriul raport de sustenabilitate, proporțional cu cota de participare, emisiile GES aferente instalației.
Rezultatul: aceeași cantitate de CO₂, două raportări și două regimuri distincte.
Implicațiile practice pentru operațiunile în co-participație
Intersecția celor două regimuri ridică, în operarea concretă a proiectelor deținute în comun, o serie de aspecte care depășesc cadrul strict al conformării de mediu și ating zona guvernanței corporative și a gestiunii financiare.
Sub regimul ETS, operatorul este singurul responsabil față de autoritatea de mediu pentru achiziția, restituirea și gestiunea certificatelor, respectiv pentru suportarea eventualelor sancțiuni. La scara unei instalații mari, expunerea financiară asociată este semnificativă și volatilă (prețul certificatelor de emisii este expus fluctuațiilor), iar deciziile strategice privind gestionarea acestui risc pot influența sensibil echilibrul economic al proiectului pe orizonturi multianuale.
Sub regimul CSRD, obligația de raportare este corporativă și individuală. Fiecare co-titular trebuie să reflecte în propriul raport de sustenabilitate cota sa de emisii, cu un nivel de granularitate suficient pentru a rezista auditului independent. Datele necesare se pot afla însă, prin natura operațiunii, în posesia exclusivă a operatorului. Această asimetrie informațională, lăsată neguvernată, poate conduce la rapoarte incomplete sau dificil de auditat, cu potențiale consecințe asupra credibilității emitentului pe piețele financiare.
Legea nu soluționează direct raporturile interne dintre co-titulari în legătură cu aceste obligații. Ele aparțin sferei contractuale și reclamă o reglementare dedicată, calibrată pe specificul fiecărui proiect. Structurile contractuale standard, nu sunt, de regulă, suficiente pentru a acoperi corespunzător interferența dintre cele două regimuri și expunerile pe care aceasta o generează.
O temă de guvernanță corporativă, nu doar de conformare de mediu
Evoluția recentă a cadrului normativ, finalizarea primelor cicluri complete de raportare CSRD și consolidarea practicilor de supervizare a informațiilor de sustenabilitate indică o schimbare de fond în modul în care tema emisiilor GES este tratată la nivel corporativ.
În timp ce regimul ETS vine cu sancțiuni financiare prompte și cuantificabile, conformarea cu standardele CSRD devine un pilon pentru menținerea credibilității în fața investitorilor și a finanțatorilor. O abordare atentă asigură consistența necesară între datele raportate autorităților de mediu și performanța de sustenabilitate prezentată piețelor de capital.
Pentru entitățile care operează într-un sector reglementat, de regulă, energointensiv, claritatea juridică în materia emisiilor GES a încetat să reprezinte un simplu factor de diferențiere. A devenit o componentă a licenței sociale și financiare de a opera. În acest context, revizuirea structurilor de guvernanță și a clauzelor de partajare a riscurilor climatice în contractele de co-participație nu mai este doar o opțiune de bune practici, ci o necesitate pentru reziliența afacerii.
Despre Suciu Partners:
Suciu Partners este o firmă de avocați full-service, cu performanțe notabile în toate ariile dreptului afacerilor, inclusiv litigii și arbitraje, drept imobiliar, administrativ și contencios, dezvoltarea de proiecte, energie și resurse naturale, fiind clasată în mod constant de toate directoarele locale și internaționale în topul furnizorilor de servicii juridice. Fiind angajată pe deplin să facă diferența pe piața avocațială din România, Suciu Partners se bazează pe experiența și reputația solidă a avocaților și a partenerilor săi, construite pe parcursul a peste 20 de ani de asistență a clienților multinaționali, investitorilor strategici și fondurilor de investiții, autorităților publice și instituțiilor financiare internaționale, în unele dintre cele mai complexe tranzacții transfrontaliere, proiecte de investiții și litigii.
