O noua parte in proces: psihologul

Pentru prima data in Romania, un numar de 25 de psihologi specializati in psihologie clinica au obtinut competente profesionale in domeniul expertizei psihologice. Noii experti pot asista instantele de judecata, partile si aparatorii in cauzele judiciare penale, civile si de familie si pot efectua expertize la cererea acestora, pot inainta rapoarte de expertiza psihologica catre instantele de judecata si pot participa in calitate de martori experti in cadrul sedintelor de judecata sau pe parcursul urmarii penale.

Programul reprezinta o premiera in Romania, in conditiile in care in state precum SUA, Rusia sau Republica Ceha, aceasta activitate a cunoscut o dezvoltare accentuata si se bucura de o recunoastere unanim-recunoscuta. Expertiza psihologica reprezinta o necesitate in sistemele juridice moderne, menite sa securizeze hotararile judecatoresti, precum si orice alt act de decizie al magistratului in probleme ce tin de custodia minorilor, evaluarea psihologica a inculpatilor, a victimelor sau a persoanelor, aflate in stare privativa de libertate. Procedura expertizei psihologice implica evaluarea stadiului de dezvoltare psihica a persoanei, raportata la varsta si mediul social, in raport cu un eveniment judiciar concret”, a declarat Dr. Iulian-Laurentiu Stefan, presedintele Institutului de Psihologie Judiciara.

Cei 25 de psihologi au finalizat cursurile din cadrul acestui program de formare profesionala, duminica, 26 mai 2013. Programul de formare, primul si singurul de acest fel din Romania, a fost organizat de Institutul de Psihologie Judiciara si avizat de Colegiul Psihologilor din Romania.

Admiterea pentru urmatorul program va avea loc in perioada iunie – septembrie 2013, iar cursurile vor incepe de la 1 octombrie 2013.