O avocată în fruntea US National Intelligence

Avril Haines a fost confirmată, miercuri seară, de Senatul american în funcţia de director al serviciului naţional de informaţii, informează CNN.

Ea este primul nominalizat în Cabinetul lui Joe Biden care primeşte confirmarea Senatului. Desemnarea ei a fost aprobată cu 84 de voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”.

Haines, avocat în vârstă de 51 de ani, este prima femeie director al serviciului naţional de informaţii.

Confirmarea ei continuă precedentul recent al Senatului de a confirma nominalizaţii în ziua în care preşedintele depune jurământul. Senatul a confirmat două propuneri ale lui Trump în prima zi şi mai multe pentru foştii preşedinţi Barack Obama şi George W. Bush.

Ar putea dura mai mult ca nominalizaţii lui Biden să primească votul senatorilor, confirmările fiind blocate de faptul că liderul republican din Senat, Mitch Michell, şi liderul democrat, Chuck Schumer, nu au ajuns la un acord privind o rezoluţie legat de modul de împărţire a puterii în for, au spus mai mulţi senatori miercuri.