Interviu oferit de către: Rebecca Popescu, Senior Associate și Luminița Sima, Junior Associate
Un segment destul de important în contextul libertății de exprimare este cea adresată presei. Din punct de vedere juridic, care este limita fină impusă de libertatea de exprimare a presei în raport cu societățile de avocatură și dreptul acestora la integritate, imagine și reputație?
În ceea ce privește libertatea de exprimare a presei, într-adevăr, aceasta prezintă un deosebit interes atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, fiind adoptat recent de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene – Regulamentul de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieței interne și de modificare a Directivei 2010/13/UE.
Prin Regulamentul european privind libertatea mass-mediei a fostînființat Comitetul european pentru servicii mass-media cu atribuții semnificative în ceea ce privește promovarea cooperării și schimbului eficient de informații, experiență și bune practici între autoritățile sau organismele naționale de reglementare cu privire la aplicarea normelor Uniunii și a normelor naționale aplicabile serviciilor mass-media, inclusiv a regulamentului.
Una dintre premisele acestui Regulament este instituirea unui mecanism care va împiedica platformele online mari, precum Instagram, Facebook, X (fostă Twitter) etc, să restricționeze în mod arbitrar sau să elimine conținutul mass-media independent.
În acest sens, entitățile mass-media vor fi informate în prealabil atunci când o platformă intenționează să le elimine sau să le restricționeze conținutul, acestea având la dispoziție 24 de ore pentru a răspunde. Exclusiv după primirea răspunsului, sau în lipsa unui răspuns, platforma va putea să elimine sau să restricționeze conținutul, dacă acesta nu îndeplinește în continuare condițiile prevăzute de platformă.
În privința limitei dintre libertatea de exprimare a presei în raport cu societățile de avocatură și dreptul acestora la integritate, imagine și reputație, în toate cazurile furnizorii de servicii media audiovizuale sau presă scrisă, au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Ca atare, pornind de la principiile și obligațiile furnizorilor de servicii media audiovizuale precum și ale jurnaliștilor, orice conținut audio, vizual sau scris referitor la societățile de avocatură, trebuie să aibă la bază prezentarea corectă a faptelor în scopul realizării unei informări obiective a publicului, iar dacă acest principiu este respectat, în mod corelativ este respectat și dreptul societăților de avocatură la integritate, imagine și reputație.
Axându-ne pe raportul dintre libertatea de exprimare a presei și dreptul persoanelor la viață privată, onoare și imagine (în special în cazul persoanelor care afișează un comportament public, prin prisma activității profesionale), jurnaliștii pot fi scutiți de respectarea anumitor legi de drept comun, în numele rolului esențial ce le revine pentru funcționarea unei societăți democratice?
Calitatea și funcția persoanei criticate, dar și a persoanei care critică, precum și subiectul dezbătut, în sensul de a stabili dacă acesta este sau nu de interes public, reprezintă unele dintre criteriile reținute inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind esențiale în analizarea limitelor libertății de exprimare.
Rolul esențial ce le revine furnizorilor de servicii media audiovizuale și jurnaliștilor pentru funcționarea unei societăți democratice le conferă acestora o poziție favorizată, însă atrage cu atât mai mult o răspundere mai ridicată în cazul nerespectării dispozițiilor legale care le sunt aplicabile.
Ca atare, inclusiv persoanele care afișează un comportament public prin prisma activității profesionale, sunt protejate împotriva informațiilor care nu pornesc de la o prezentarea corectă a faptelor și care nu au o bază factuală suficientă.
În care dintre situații este aplicat Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ce cadre lasă în subînțeles anumite dovezi, conducând spre interpretare?
Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște dreptul oricărei persoane la libertate de exprimare, respectiv la libertatea de opinie, la libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Cadrele sunt susceptibile de interpretare în funcție de fiecare caz în parte, fiind reprezentate de limitările libertății de exprimare recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar singurele limitări sunt cele care se referă la protejarea securității naţionale, integrității teritoriale sau siguranţei publice, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Deși limitările sunt clar definite de Convenție, în practică, instanțele judecătorești sunt chemate să judece de la caz la caz dacă ingerința în libertatea de exprimare este proporțională, astfel încât aceasta să nu fie arbitrară sau excesivă.
Cât de permisibilă este România în acest moment pe terenul subiectului dezbătut?
Întrebarea este una relevantă, însă practica judiciară nu este nici suficient consolidată și nici unitară în soluționarea litigiilor având ca obiect libertatea de exprimare, această situație fiind creată inclusiv de particularitățile fiecărei spețe în parte. Unele hotărâri judecătorești pot apărea ca fiind permisive în aplicarea libertății de exprimare, altele deosebit de restrictive.
Chiar în cazuri asemănătoare, instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri diferite întrucât simpla asemănare a situației de fapt nu este suficientă pentru pronunțarea aceleași soluții, dat fiind că instanțele se raportează la o serie de criterii, precum (i) calitatea și funcția persoanei criticate, dar și a persoanei care critică; (ii) subiectul dezbătut, în sensul de a stabili dacă acesta este sau nu de interes public; (iii) forma, stilul și contextul mesajului criticat; (iv) buna – credință a autorului afirmațiilor incriminate; (v) raportul dintre judecățile de valoare și imputarea unor fapte obiective; (vi) doza de exagerare a limbajului; (vii) proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată etc.
Prin urmare, permisivitatea pornește în primul rând de la constatarea judiciară a unei baze factuale suficiente, premisă de la care este construit întregul raționament logico-juridic al instanțelor de judecată în analizarea cauzei deduse judecății.
Atât în dreptul intern, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, ci este o libertate care poate conține anumite limitări, fiind cert că o societate democratică nu poate permite o libertate absolută a cuvântului. Care sunt limitele pe care orice voce a presei trebuie să le respecte în relația cu părțile al căror comportament profesional instigă la anumite dezbateri publice, însă fără acordul acestor părți?
Limitele dezbaterilor publice având ca obiect analizarea unui comportament profesional trebuie să aibă la bază o prezentare corectă a faptelor iar analizarea comportamentului să se raporteze strict la dispozițiile legale încălcate sau pretins încălcate de către persoana în cauză, cu respectarea demnității umane, fiind interzisă în orice circumstanță incitarea la violență sau la ură.
Este important de menționat că, în toate cazurile, persoana ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputația şi imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare.
Una dintre ariile de practică pe care vă axați este Media & Entertainment. Dorim să ne împărtășiți anumite situații etalon prin care reprezentați acești clienți? Colaborările de acest gen se opresc la consultanță sau ați avut cazuri care au pășit în instanță?
Media & Entertainment a devenit un domeniu extrem de antrenant și provocator în contextul dezvoltării continue a acestor servicii. Statul român, întreaga comunitate europeană caută să țină pasul la nivel legislativ și judiciar cu acest domeniu vast și în continuă dezvoltare.
Din portofoliul nostru de clienți fac parte artiști cunoscuți în domeniul muzicii, producători de filme, producători de video-clipuri, organizatori de festivaluri de muzică, creatori de conținut, agenții de media etc.
Acordăm atât consultanță juridică, cât și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată, atunci când soluționarea pe cale amiabilă a diferendului nu este posibilă.
Ca principiu, în acest domeniu căutăm soluționarea pe cale amiabilă, pentru salvgardarea imaginii, a reputației și relației dintre părți. În măsura în care, din varii motive, părțile nu ajung la o conciliere amiabilă sau este vorba despre o sancțiune contravenționala ori o cauză penală, asigurăm reprezentarea juridică în cadrul unor astfel de procese.
Una dintre situațiile recente și intens dezbătute public o reprezintă anularea sancțiunii contravenționale aplicate unui artist pentru pretinsa folosire pe scenă a unor cuvinte vulgare și jignitoare cântate în cadrul unei piese muzicale.
Apărările formulate de echipa noastră, GMCID Legal, s-au concentrat pe libertatea de exprimare artistică, în analizarea căreia instanțele de judecată trebuie să țină cont de doza de exagerare a limbajului artistic, de genul muzical, de profilul și buna – credință a artistului.
Despre GMCID Legal
Echipa GMCID Legal oferă o gamă largă de servicii juridice și consultanță în management și afaceri, oferind clienților și partenerilor o echipă profesionistă, dedicată, orientată să transforme orice dificultate într-o oportunitate.
