Noul Cod Civil prin prisma legii insolventei

Vasile Godinca-Herlea, Senior Partner, Casa de Insolventa Transilvania

In data de 1 octombrie 2011 a intrat in vigoare Noul Cod Civil al Romaniei, care – astfel cum rezulta din continutul acestuia – este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale. Aceasta lege ordinara insa reglementeaza anumite aspecte care intereseaza si Legea 85/2006 privind procedura insolventei, care este o lege organica, iar potrivit Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului Civil, la data intrarii in vigoare a Codului Civil, se abroga orice dispozitii contrare, chiar daca acestea sunt cuprinse in legi speciale.

Avand in vedere ca anumite situatii sunt diferit reglementate de catre cele doua legi, aspect rezultand si din necunoasterea de catre legiuitor a principiilor legii insolventei, in practica o sa apara solutii contradictorii in momentul aplicarii Noului Cod Civil. Oricum, apreciem ca acest act normativ nu modifica legea insolventei si nici nu poate abroga anumite prevederi ale acesteia, in masura in care exista contradictii intre cele doua texte legale. Dincolo de superioritatea fortei juridice a legii organice in raport cu cea ordinara, astfel cum vom arata in cele ce urmeaza, aplicarea acelor dispozitii ale Noului Cod Civil care deroga de la prevederile legii insolventei, ar conduce la nerealizarea scopului Legii 85/2006 si la incalcarea principiilor acesteia, unanim recunoscute de practica si doctrina.

Utilizarea gresita a unor termene si expresii de catre Noul Cod Civil

Dupa o prima lectura a Noului Cod Civil se poate observa faptul ca legiuitorul este in eroare in ceea ce priveste anumite notiuni bine definite de legea insolventei. Astfel, legiuitorul pune semnul egalitatii intre procedura insolventei si procedura falimentului, ca si cum aceste termene ar fi sinonime. In realitate insa diferenta intre cele doua expresii, care se refera la doua proceduri distincte, este imensa, regimul juridic aplicabil fiind diferit.
Nu vom reda definitiile oferite de legea insolventei pentru cele doua notiuni, ci doar subliniem faptul ca potrivit acestei legi orice decadere, limitare, interdictie ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolventa vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului, dispozitiile contrare abrogandu-se. Cu alte cuvinte, aceasta lege ofera sansa debitorului, care este in insolventa, sa-si continue viata comerciala, reorganizandu-si activitatea pe baza unui plan de reorganizare. Principiul preeminentei reorganizarii fata de procedura falimentului, care este consacrat explicit in mai multe texte ale Legii 85/2006, are menirea de a asigura scopul legii (o acoperire mai mare a creantelor inscrise la masa credala) respectiv mentinerea in circuitul economic a unui comerciant si a unui contribuabil la buget. Falimentul unei societati situeaza creditorii si debitoarea pe pozitii antagonice, primii urmarind recuperarea integrala a creantei impotriva averii debitorului, iar acestia din urma mentinerea intreprinderii in viata comerciala. Daca in cazul falimentului interesele creditorilor exclud posibilitatea salvarii intereselor debitorului, a carui avere este vanduta (lichidata) in intregime, in cazul reorganizarii cele doua deziderate se cumuleaza, debitorul continuandu-si activitatea, cu consecinta cresterii sale economice, iar creditorii profita de pe urma maximizarii valorii averii si a lichiditatilor suplimentare obtinute, realizandu-si in acest fel creantele intr-o proporție superioara decat cea ce s-ar realiza in ipoteza falimentului.
Cu toate acestea, in mai multe articole ale Noului Cod Civil sunt prevazute anumite decaderi care s-ar aplica de la data deschiderii procedurii insolventei, iar nu de la data deschiderii procedurii falimentului. Cu titlu exemplificativ mentionam: art. 790 care prevede printre situatiile de incetare a contractului de fiducie deschiderea procedurii insolventei impotriva fiduciarului; art. 846 care dispune ca administrarea inceteaza prin supunerea administratorului la procedura insolventei; art. 2183 care prevede printre cauzele de incetare a contractului de cont curent si insolventa societatii etc.
Daca aceste texte legale s-ar aplica in cazul unei societati aflate in procedura reglementata de Legea 85/2006, atunci sansele acesteia de a se reorganiza ar fi afectate sau chiar anihilate, ceea ce contravine cu principiile si scopul legii insolventei.
Un exemplu concret in acest sens este prevederea de la art. 1417, care dispune ca debitorul este decazut din beneficiul termenului daca se afla in stare de insolventa declarata in conditiile legii. Aplicarea acestui text legal in cazul contractelor de credit ar conduce la falimentul societatilor, care – fiind intr-o situatie financiara grea – ar incerca sa se redreseze, intrucat acestea se vor vedea cu toate obligatiile devenite exigibile la data deschiderii procedurii. Elementul specific al contractului de credit il reprezinta tocmai prevederea expresa in contract a unui termen, denumit scadenta, pana la care sa fie rambursat creditul si a unor termene la care sa fie platita dobanda si cheltuielile aferente creditului. Scadenta imprumutului este un eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata executarea obligatiei de rambursare a creditului sau de plata a dobanzii. Daca debitorii ar decade din beneficiul termenului la data deschiderii procedurii insolventei si nu a falimentului, am asista la un paradox. Spunem acest lucru intrucat debitorii tocmai de aceea apeleaza la prevederile legii insolventei ca sa-si poata redresa activitatea intr-un cadru organizat, controlat de catre creditori si de instanta de judecata, iar in schimb, daca am aplica decaderile, s-ar trezi cu toate obligatiile devenite certe, lichide si exigibile, deci intr-o situatie si mai grea decat la data depunerii cererii de deschidere a procedurii.
Pe de alta parte, acelasi Cod Civil, la alte articole, foloseste corect cele doua notiuni amintite, prevazand – in mod corect – ca decaderile se aplica doar de la data deschiderii procedurii falimentului. Exemple in acest sens sunt art. 2063 care prevede printre cauzele de incetare a contractului de consignatie si falimentul consignantului ori a consignatarului; art. 2030 – care prevede ca si cauza de incetare a contractului de mandat falimentul mandatului ori a mandatarului, etc.  
 
Incompatibilitatea unor norme ale Noului Cod Civil cu specificul procedurii insolventei
 
Nu numai ca legiuitorul a dat dovada de inconsecventa, utilizand in anumite locuri gresit notiunile legii insolventei, dar a si prevazut anumite norme care sunt incompatibile cu Legea 85/2006. In cadrul prezentului punct nu ne propunem sa analizam toate normele din Codul Civil care sunt incompatibile cu procedura insolventei, ci doar sa mentionam unele dintre acestea in justificarea afirmatiei noastre.
Astfel cum aratam mai sus, Noul Cod Civil prevede incetare anumitor contracte chiar de la data deschiderii procedurii insolventei, cu toate ca in temeiul art. 86 din Legea 85/2006 toate contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii, orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare pentru motivul deschiderii procedurii fiind nule. Singurul care poate denunta unilateral aceste contracte, desigur in limitele prevazute de lege, este administratorul judiciar, care trebuie sa aiba in vedere principiul maximizarii averii societatii debitoare. Avand in vedere aceste prevederi speciale ale legii insolventei si utilizarea in mod necorespunzator a anumitpr expresii, se pune intrebarea in ce masura aceste texte din Codul Civil se pot aplica sau nu, daca acestea sunt compatibile cu legea insolventei sau nu.
De asemenea,  art. 2537 pct. 2 prevede ca prescriptia se intrerupe prin inscrierea creantei la masa credala in cadrul procedurii insolventei. In legatura cu aceasta prevedere legala trebuie aratat faptul ca legiutorul confera un tratament distinct creditorilor care urmaresc un debitor care se afla in insolventa fata de cei care actioneaza in judecata un debitor care nu este supus procedurii reglementate de Legea 85/2006. Spunem acest lucru, intrucat masura de inscriere a creantei la masa credala se realizeaza de catre administratorul/lichidatorul judiciar, in urma verificarii declaratiilor de creante inregistrate la dosarul cauzei, iar in caz de admitere a contestatiei creditoarei impotriva masurii administratorului judiciar de neinscriere la masa credala, inscrierea creantei se face prin dispozitia judecatorului sindic. Avand in vedere aceste aspecte, corect ar fi fost ca prescriptia sa se intrerupa in momentul introducerii cererii de admitere a creantei la dosarul cauzei, fie a unei cereri de deschidere a procedurii insolventei, conexata la un dosar deja existent si recalificat ca si declaratie de creanta, iar nu in momentul inscrierii creantei la masa credala.
Totodata, in legatura cu prescriptia actiunilor pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale se impune a se face precizarea ca in temeiul art. 40 din Legea 85/2006 deschiderea procedurii insolventei suspenda orice termene de prescriptie a acestor actiuni. Pentru ca articolul din Codul Civil mai sus indicat sa fie aplicabil, trebuie mers pe interpretarea ca deschiderea procedurii insolventei suspenda termenul de prescriptie, iar in masura in care creditorul depune declaratia de creanta si aceasta este admisa (inscrisa), termenul de prescriptie se intrerupe, cu toate consecintele ce decurg din acesta.
O alta in
stitutie la care Noul Cod Civil face referire si care este incompatibila cu procedura insolventei, este interventia, la care se face referire tot in cadrul capitolului privind prescriptia. Astfel, potrivit art. 2539 prescriptia nu este intrerupta daca cel ce a facut cererea de interventie in procedura insolventei a renuntat la ea, iar la art. 2541 se mai pomeneste odata interventia facuta in procedura insolventei in legatura cu efectele intreruperii prescriptiei. Or, Legea 85/2006, care reglementeaza procedura egalitara, concursuala si colectiva a insolventei, nu prevede posibilitatea depunerii unei cereri de interventie in aceasta procedura, ci reglementeaza exact caile de urmat in aceste situatii: depunerea unei cereri de deschidere a procedurii sau depunerea unei declaratii de creanta la un dosar deja existent. Avand in vedere aceste aspecte, pentru ca textele mai sus mentionate sa poata fi aplicate, trebuie interpretate in sensul ca “interventia in procedura insolventei” nu este o cerere de interventie in interes propriu, ci o declaratie de creanta sau o cerere de deschidere a procedurii conexata la un dosar existent.
 
Asteptand solutia practicii judiciare si a doctrinei de specialitate
 
In mod cert la elaborarea Noului Cod Civil nu au participat specialisti in domeniul insolventei, motiv pentru care aplicarea acestuia va da nastere mai multor dezbateri atat in practica, cat si in literatura de specialitate, urmand ca sa fie descoperite tot timpul noi lipsuri, imperfectiuni, incompatibilitati si necorelari. Cu astfel de situatii ne vom intalni mai ales cand se va pune problema aplicarii textelor Noului Cod Civil in anumite proceduri speciale, cum este si procedura reglementata de Legea 85/2006. Nu ne ramane decat sa asteptam solutiile oferite de practicieni si de doctrinari la spetele ivite in decursul aplicarii dispozitiilor tanarului cod.