Norsk Hydro vinde fabrica din România către Hammerer Aluminium Industries. DLA Piper a oferit consultanță juridică vânzătorului

Compania norvegiană Norsk Hydro, printre cei mai mari producători de aluminiu la nivel global, a semnat un acord pentru vânzarea fabricii din România către austriecii de la Hammerer Aluminium Industries (HAI), tranzacție cu care își face exitul de pe piața locală, după 15 ani de prezență.

In aceasta tranzactie, Norsk Hydro a fost asistata de DLA Piper echipa de avocati fiind coordonata de Marian Dinu (Country Managing Partner). Echipa extinsa i-a inclus pe Jonathan Clarke (Legal Director, Corporate, UK), Alina Lăcătuș (Partner, Corporate), Cristina Bucur (Counsel, Corporate), Cătălin Graure (Managing Associate, Corporate), Ciprian Frandeș (Associate, Corporate) and Andreea Tortov (Associate, Corporate).

Finalizarea tranzacției este estimată pentru ultimul trimestru al anului, anunta Profit.ro.

Prin preluarea Hydro Extrusion, HAI își extinde prezența în România și își majorează capacitatea de producție a aluminiului extrudat la circa 100.000 de tone pe an. Compania austriacă mai deține în România o fabrică de reciclare a aluminiului, în localitatea arădeană Sântana, situată la aproximativ 20 de kilometri de Hydro Extrusion.